GP24 Media

Steiner consideră că Haas se poate duela doar cu Williams în 2021

Mick Schumacher, pilotul echipei Haas
Vizualizări: 10439

În Marele Premiu al Bahrainului, Haas a fost cea mai slabă echipă de pe grilă. Nikita Mazepin a abandonat în primul tur, în timp ce, Mick Schumacher a încheiat pe ultimul loc dintre piloții care au încheiat cursa.

După contraperformanța din Marele Premiu al Bahrainului, Gunther Steiner a discutat pe larg despre evoluția echipei sale. Oficialul italian a discutat despre situația de la echipa americană, afirmând încă o dată că principala rivală a structurii conduse de el va fi Williams.

“Va fi bine dacă vom putea concura cu cei de la Williams. Asta e tot ce putem face în 2021 și cred că suntem capabili de acest lucru. Nu vom face eforturi prea mari în acest sezon, mai ales că ne pregătim să lucrăm pentru noul monopost pentru 2022.” a declarat Gunther Steiner.

Gunther Steiner este un om cu bogată experiență în lumea motorsportului. Oficialul italian a condus în trecut proiectul Jaguar în Formula 1, iar începând cu 2016, ocupă poziția de team principal în cadrul echipei Haas F1.

Gunther Steiner, team principalul echipei Haas

“Cred că este maximum a ceea ce putem obținut în acest an. Va trebui să ne pregătim piloții, să le oferim oportunități pentru a se dezvolta și pentru a acumula experiență. Toate aceste lucruri vor fi utile pentru a dezvolta un monopost și mai competitiv. Cam acesta este planul nostru pentru acest sezon.” a concluzionat Steiner.

Haas ocupă ultimul loc în clasamentul constructorilor după prima etapă a sezonului. Următoarea întâlnire cu echipa americană va avea loc la Imola, în perioada 16-18 aprilie.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.

Sursa: grandprix.com
Photocredit: Haas F1
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Hamilton, DRS

Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.

DON'T MISS

Frank van Nunen

Frank van Nunen

Peste 30 de ani de experiență profesională în industria sporturilor cu motor, condusă de o pasiune uriașă pentru partea sportivă și de marketing. Fondator al platformei GP24, care lucrează pentru a promova Motorsportul și talentele din motorsportul românesc pe scena internațională.

RELATED ARTICLES