Latest Posts

Gerhard Berger susține că Sebastian Vettel nu a fost niciodată bun sub presiune

Vizualizări: 10702

Sebastian Vettel a fost marea dezamăgire a etapei din Bahrain. Pilotul german a încheiat pe un modest loc 15, departe de așteptările sale și ale noii sale echipe, Aston Martin.

Evoluția lui Vettel din Bahrain a fost intens criticată de oameni din interiorul fenomenului. Unul dintre cei mai vocali critici ai performanței lui Vettel din prima etapă a sezonului a fost Gerhard Berger, omul care a contribuit la aducerea germanului în cadrul echipei Toro Rosso.

“La Ferrari a fost la fel. Cred că nu e suficient de relaxat. Probabil că vrea să demonstreze niște lucruri, dar, în acest moment nu este posibil, monopostul său este destul de slab, dar nici forma sa sportivă nu e tocmai cea mai bună.” a declarat Gerhard Berger.

Sebastian Vettel

Sebastian Vettel a debutat în Formula 1 în 2007 alături de BMW Sauber. Ulterior, el a făcut pasul către Toro Rosso, echipă alături de care și-a adjudecat prima victorie din carieră, la Monza, în 2008. Germanul a atins gloria supremă alături de Red Bull Racing, grupare cu care și-a adjudecat cele patru titluri mondiale între 2010 și 2013.

După șase sezoane lipsite de glorie la Ferrari, Sebastian Vettel a făcut pasul înspre Aston Martin. Încă din teste, problemele au apărut, iar Vettel a fost văduvit de o bună parte din testele de iarnă, după probleme apărute la noul monopost al echipei britanice.

“El nu a fost niciodată prea bun când a avut presiune. Să ne amintim atunci când Daniel Ricciardo a sosit la Red Bull Racing și a pus presiune pe Sebastian. Lucrurile nu au mers chiar cum și-a dorit el. Lumea îi chestionează valoarea, iar acest lucru îl pune sub presiune, ori Sebastian nu reacționează deloc bine sub presiune.” a concluzionat Gerhard Berger.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Cu Sebastian Vettel și Aston Martin ne vom reîntâlni pe 18 aprilie, cu prilejul Marelui Premiu de la Imola, primul grand prix european din 2021.

Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.

Sursa: grandprix.com
Photocredit: Aston Martin
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

grandprix.com

Latest Posts

Don't Miss