More

    Latest Posts

    Blancpain GT Series – Audi câștigă prima cursă de la Nurburgring după drama post-race a celor de la Grasser Racing Team

    Finala sezonului 2018 din Blancpain GT Series Sprint Cup este în plină desfășurare weekend-ul acesta pe traseul teuton Nurburgring. Prima cursă din ziua de Sâmbătă a fost ca de obicei un deliciu pentru fanii competiției, ierarhia fiind dată peste cap în urma unei penalizări acordate după terminarea cursei.

    Din pole pleca echipajul GRT Grasser Racing Team #63 cu Mirko Bortolotti la volan, maşină aflată pe val după ce câștigase și la Hungaroring prima cursă în condiții mult mai grele. Huracan-ul GT3 urma să conducă ostilitățile cap-coadă și să-și adjudece cea de-a treia victorie din sezon.

    Pe doi a venit Audi-ul WRT #1 poziție câștigată încă din primul tur în dauna modelului Lexus #14. După un accident destul de serios din calificări liderii clasamentului general erau cât pe ce să rateze startul, din fericire mecanicii au reușit să pună pe picioare modelul R8 GT3 după o muncă titanică.

    Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată tot de WRT prin intermediul echipajului #2 al lui Dries Vanthoor și Will Stevens. Tânărul belgian a fost responsabil de obținerea bronzului după o depășire mai bărbătească în dauna Lamborghini-ului #19 pe final.

    Cursa a avut și minutele ei de safety car în urma unui contact dintre modele Ferrari #333 și #39, ciocnire survenită în minutele de început. În urma acestui incident mașina Rinaldi Racing #333 a fost nevoită să abandoneze.

    Drama a lovit în orele de după final când echipajul #63 a primit o penalizare de 30 de secunde care i-a aruncat de pe prima poziție direct pe locul 13. Motivarea deciziei a fost încălcarea articolului 120 care se referă la fixarea centurilor de siguranță. Astfel #1 avansează în postura de câștigător cu #2 pe doi iar #19 pe trei.

    Pe patru urma să urce modelul Mercedes #88 angrenat în lupta pentru titlul seriei de sprint, acum la un deficit de nouă puncte înaintea ultimei curse de astăzi. În consecință, vom avea un final incendiar de sezon, desfășurare evenimentelor va începe la ora 17:00 ora României și poate fi urmărită live pe canalul de YouTube GT World și la TV pe Eurosport 2.

    Race results

    Sursa:
    Photocredit:

    Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

    Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

    Cosmin Milcu/GP24.ro

    Latest Posts

    Don't Miss