Max Verstappen reușește o nouă victorie în Mexic după o cursă grea transformată într-un marș spre victorie. Toată suflarea Mercedes a fost învinsă iar de pilotul care pare că este sortit să fie permanentul și veritabilul adversar al echipei germane. În acest articol analizăm toți factorii care au contribuit la acest deznodământ
“Nu sunt sigur că [hard] a fost pneul potrivit în cele din urmă. Am crezut că ar fi trebuit să începem cu soft, evident că am avut pneul opus. A fost OK în primul stint, dar pneul hard a fost doar compensat. Felicitări lui Max, este grozav să fii aici sus și să îi desparți pe cei doi.” declara Hamilton după cursă. De această dată am ales declarația pilotului Mercedes deoarece vom explica mai jos dacă într-adevăr ar fi existat o alegere mai bună a pneurilor.
Pentru a nu mai repeta detaliile tehnice și în acest articol vă recomand să vizionați prewiew-ul și articolul dedicat calificărilor. Dacă dați click veți fi redirecționați la acele analize, vă asigur că sunt complete.
Să revenim la cursă. Mercedes au avut ședința obișnuită înaintea cursei unde au ales strategia. Lewis Hamilton, un pilot cu o vastă experiență atât sportivă cât și tehnică, a indicat o plecare pe pneul soft. Dacă ar fi trecut de Verstappen în primul viraj, misiunea Mercedes ar fi fost ceva mai ușoară. Echipa a ales o mutare mai conservatoare și au decis montarea pneului medium.
Înainte de cursă, când au fost descoperite pneurile, Hamilton a observat că piloții Red Bull sunt echipați cu softuri. A avut un șoc și a transmis echipei următoarele cuvinte: “V-am spus eu. O, nu!”. Red Bull este recunoscută pentru deciziile riscante pe care le ia. De cele mai multe ori acestea au rezultatul dorit.
Sunt echipa cea mai solidă din punct de vedere operațional. Mattia Binotto a declarat mai în glumă, mai în serios “Am fost aspru criticați pentru greșelile noastre. Acum, Mercedes a ratat de două ori strategia, aici și la Austin. Este plăcut să vedem că nu doar noi facem astfel de greșeli.”
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Verstappen a plecat perfect având și un avantaj datorită pneurilor soft. Hamilton încearcă să stea în plasa aerodinamică a olandezului, dar nu produce nicio impresie. În primul viraj va alege interiorul, obligându-l pe Russell să iasă în afara circuitului pentru a-l evita. Sergio Perez nu dă cu piciorul în această oportunitate și se strecoară între piloții Mercedes.
Verstappen era pe prima poziție și avea misiunea de a proteja pneurile. Temperatura asfaltului era de 48 de grade în această fază a cursei, dar până la jumătatea acesteia va ajunge la 39 de grade, iar apoi se va plafona. Această schimbare va muta limita pe puntea față. Este arhicunoscut faptul că mașina Red Bull reprezintă etalonul pe trenul față.
Diferența dintre primii 2 a rămas în jurul valorii de 1.5 secunde, așa cum relevam și în analiza dedicată calificărilor, Mercedes avea o evoluție bună în viraje, în timp ce Red Bull adjudeca linile drepte. Perez și Russell rulau destul de fluctuant, pierzând treptat față de lideri. În turul 20, Max Verstappen pune 2.5s în fața lui Lewis Hamilton. Era deja un număr respectabil de tururi parcurse pe soft.
Analiza Pirelli dăduse o aproximare de 16-22 de tururi posibile. Din turul 22, Max Verstappen va începe să se plângă de comportamentul pneului stânga-față. Ecartul dintre fruntași se va reduce la 1.5s în turul 25, când Verstappen plonjează spre boxe. Coechipierul Perez făcuse acest gest cu un tur înainte, un pneu buclucaș ținându-l pe cricuri 5 secunde. Ambilor piloți Red Bull li se vor monta pneuri medium.
În acel moment toată lumea exclama că echipa austriacă va avea un parcurs cu 2 opriri. Cei de la Red Bull stăteau liniștiți la boxe. Situația aceasta se asemamănă în unele privințe cu Monaco 1961. Stirling Moss, într-un Cooper infinit mai lent decât emblematicul Ferrari 169 dar cu aproape 160kg în minus, va ține piept boturilor de rechin printr-o strategie cu nicio oprire la boxe.
îPiloții Scuderiei au fost păcăliți, crezând că pneurile nu vor rezista toată cursa. Mecanicii lui Rob Walker făcuseră în câteva rânduri pregătiri false că urmează o trecere la boxe. Cu pneurile la ațe va marca o victorie surprinzătoare.
Hamilton avea un ritm deloc rău pe medium când este chemat în turul 29 la boxe. Vor fi puse harduri, pneuri care în niciun moment nu vor fi aduse în fereastra optimă de funcționare. În spate, Perez trece de piloții Ferrari ca de niște concurenți depășiți cu un tur. Scuderia a avut mari probleme cauzate de turbina prea mică. Motoarele păreau unele aduse din Formula E datorită sunetului atipic.
Hamilton începuse să raporteze pe radio că pneurile hard nu sunt cea mai bună soluție, însă echipa îl cheamă pe George Russell la boxe și îi pune tot aceleași pneuri cu flanc alb.
Verstappen va începe să pună câte 0.3-0.4s/tur față de adversarul său din urmă cu un an. Cu 15 tururi înainte de final va fi distanțat la 12.1s de britanic. Va încheia cu un avans de 15.1s.
În spate, Perez nu a reușit să pună destulă presiune pe Lewis Hamilton, iar cu 10 tururi înainte de final a început să aibă problemele cu pneurile. George Russell va intra la boxe cu 2 tururi înainte de final. Pneurile soft montate îi vor aduce punctul suplimentar pentru fastest lap.
Fernando Alonso a avut încă un abandon datorat motorului. Era pe locul 8 când pierde un cilindru. Piloții Ferrari au rulat în țara nimănui, terminând cursa la aproape un minut de Verstappen.
Daniel Ricciardo va produce senzație cu pneurile soft. După un contact cu Tsunoda ce îi va aduce o penalizare de 10 secunde va efectua depășire după depășire, terminând pe locul 7. Acesta a efectuat 27 de tururi în stintul final. În primul tur va reuși 1.22.8, în ultimul 1.22.7. Un ritm pe care nici liderii nu îl aveau.
Este victoria cu numărul 34 din cariera lui Max Verstappen. Acesta a reușit să doboare recordul istoric de 13 victorii într-un sezon deținut de Michael Schumacher și Sebastian Vettel. Olandezul poate fi inclus deja pe o listă selectă a piloților care au scris istorie în acest secol, alături de Baronul Roșu, Lewis Hamilton, Fernando Alonso și Sebastian Vettel.
- Mai multe știri despre Campionatul Mondial de Formula 1 găsiți AICI.
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.