Deși are o tradiție de peste cinci decenii în campionatul finlandez de raliuri, Arctic Rally va fi în premieră în calendarul campionatului mondial de raliuri. Astfel, temerarii care vor lua startul la raliul din Laponia, vor avea de înfruntat nu doar zăpada densă, ci și frigul polar specific acestei perioade a anului.
În 2021, Arctic Rally a fost deja parte a campionatului finlandez de raliuri. Juho Hanninen a fost marele învingător, la volanul unei Toyota Yaris WRC. Totodată, la ediția din 2020, Kalle Rovanpera a scris istorie la raliul din Laponia, devenind primul pilot care se impune în acest raliu cu o mașină specificație WRC.
Etapa de campionat mondial va avea sediul central la Rovaniemi și se va desfășura în totalitate pe zăpadă. La fel ca celelalte runde de campionat mondial și acest raliu va împărțit în trei zile de concurs, cu zece probe speciale, pe o distanță de 251 de kilometri.
După runda inaugurală de la Monte Carlo, Sebastien Ogier se află în fruntea clasamentului general, cu 30 de puncte, maximul posibil. Elfyn Evans și Thierry Neuville sunt pe locurile doi și trei la general, cu 21 de puncte, respectiv 17, în timp ce, Kalle Rovanpera și Dani Sordo sunt cei doi care încheie top cinciul la general, cu 16 puncte, respectiv 11.
În clasamentul la constructori, Toyota a adunat 52 de puncte după runda inaugurală din principatul monegasc. Podiumul este completat, la mare distanță, de Hyundai și M-Sport Ford, cu 30 de puncte, respectiv 10. Locul patru și ultimul este ocupat de Hyundai 2C Competition, cu 8 puncte.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Arctic Rally va debuta mâine, 26 februarie, și se va încheia duminică, 28 februarie.
Sursa: GP24, Paul AthesPhotocredit: WRC
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.