Latest Posts

Schimbare de proporții înalte în MotoGP! Marc Marquez părăsește Honda, pleacă la Ducati

Vizualizări: 10966

 

MotoGP: E oficial, Marc Marquez părăsește prematur echipa Repsol Honda la finalul sezonului 2023. Actualul său contract, unul de nu mai puțin de 4 ani cu producătorul japonez, ia sfârșit cu un an mai devreme, prin intermediul unei clauze impusă de multiplul campion mondial.

MotoGP

Cu speculații privind viitorul lui Marc Marquez în MotoGP, totul devine cât se poate de oficial. După 11 sezoane în șaua motocicletei Honda, spaniolul trece în tabăra rivală, la Ducati. Din sezonul 2024, Marc Marquez ar urma să concureze pentru echipa client Ducati, Gresini Racing, alături de fratele său Alex Marquez drept coechipier. Totuși, parteneriatul Honda-Marquez va rămâne în continuare unul dintre cele mai de succes parteneriate din motomondialul de viteză.

Decizia lui Marquez de a părăsi echipa Honda nu apare ca fiind o surpriză neașteptată, ci chiar din contră- ultima sa victorie datează din anul 2021, adică de mai bine de două sezoane. Ei bine, în aceste două sezoane, motocicleta Honda a pierdut pasul cu dezvoltarea accelerată a celor de la Ducati, indiferent că discutăm despre echipele satelit sau echipa de uzină. 

Testul de la Misano din urmă cu doar câteva săptămâni, cu toate că a fost unul realmente decisiv pentru viitorul lui Marquez în cadrul grupului HRC, nu pare să fi schimbat cu nimic strategia spaniolului de viitor. Impresia lăsată de după ziua de teste din Misano a fost una mai degrabă una de resemnare, cel puțin din partea lui Marquez. Totuși, eforturile Honda de a readuce în garajul lui Marquez o motocicletă demnă de titlul mondial și de talia palmaresuliu spaniolului, a eșuat dramatic în ultimele săptămâni. 

MotoGP
Repsol Honda Team Spanish rider Marc Marquez celebrates on the track after winning the MotoGP race for the Thailand Grand Prix at Buriram International Circuit in Buriram on October 6, 2019. (Photo by Lillian SUWANRUMPHA / AFP)

După un weekend cât se poate de “liniștit” în cadrul Marelui Premiu al Japoniei, Marquez obține un loc pe podium neașteptat. Totuși, în urma declarațiilor sale pentru jurnaliștii spanioli, Marquez nu a dat nicio secundă de înțeles că acest podium ar putea fi de fapt salvarea relației cu grupul HRC, ci chiar din contră. Pesimismul din tonul discursului său a făcut ca declarația echipei Repsol Honda de astăzi să nu fie o surpriză de proporții în MotoGP.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

 

Declarația echipei Repsol Honda 

“Honda Racing Corporation și Marc Marquez au ales reciproc să-și rezilieze contractul de patru ani prematur la sfârșitul sezonului Campionatului Mondial MotoGP 2023.

Cu un an rămas din contractul de patru ani dintre HRC și Marc Marquez, ambele părți au convenit de comun acord să își încheie colaborarea la încheierea sezonului Campionatului Mondial MotoGP 2023. Ambele părți au convenit că este în interesul lor ca fiecare să urmărească alte căi în viitor pentru a-și atinge cel mai bine obiectivele și țintele respective.

Acest lucru pune capăt celor 11 ani de colaborare dintre #93 și HRC în care au obținut împreună șase Campionate Mondiale de clasă premieră, cinci Triple Coroane, 59 de victorii, 101 de podiumuri și 64 de pole positions.

Marquez a câștigat la debutul său în clasa premieră la bordul Honda RC213V la Marele Premiu al Americilor din Austin, Texas în 2013, pentru a deveni cel mai tânăr câștigător de clasa premieră și va deveni cel mai tânăr campion mondial în clasa premieră mai târziu în acel an. În 2014 și-a apărat titlul și a câștigat primele 10 curse consecutive ale anului, câștigând și titluri în 2016, 2017, 2018 și 2019 ca pilot HRC cu echipa Repsol Honda.

Ambele părți vor continua să-și dea sprijinul deplin pentru rundele rămase din sezonul Campionatului Mondial MotoGP 2023.

HRC îi urează lui Marc Marquez tot ce este mai bun în viitoarele sale eforturi.”

 

Declarația lui Marc Marquez

“Am împărtășit momente de neuitat: 6 Campionate Mondiale, 5 Triple Coroane, 59 de victorii, 101 de podiumuri și 64 de poli. Muncă asiduă, hotărâre și legături pe care le-am construit de-a lungul anilor. Râsete, lacrimi, bucurii, momente grele, dar cel mai important: o relație unică și irepetabilă.”

 

Honda și Marquez, un parteneriat de excepție

Prea puține “colaborări” în motomondialul de viteză au rămas iconice în timp, dar cea dintre Honda și Marc Marquez cu siguranță se încadrează în acest tipar. Debutul din 2013 i-a adus și un prim titlu mondial la clasa regină, urmând ca sezonul 2014 să aibă același deznodământ. Dar poate, pentru fanii motociclismului de viteză, parteneriatul Marquez Honda face mai degrabă trimitere la performanța sa excepțională între 2016 și 2019, atunci când rivalitatea cu Valentino Rossi a fost poate una din cele mai discutate evenimente din lumea sportului.

 

Punctul de cotitură

Relația dintre producătorul japonez și Marc Marquez a început să se răcească odată cu apariția pandemiei. Toată infrastructura, comunicația și implicit dezvoltarea prototipurilor au început să fie “blocate” din cauza restricțiilor, moment în care pare că producătorii europeni, având o ușurință mai mare de a ține contactul cu echipele au reușit să ajungă în topul motomondialului de viteză. Atât Yamaha cât și Honda (aici poate fi amintit și Suzuki), au pierdut pasul cu un actual prototip dezvoltat de Ducati care nu doar pare să se plieze pe orice circuit, dar și să readucă campionate în Borgo Panigale. 

Marquez
Marc Marquez , Catalunya MotoGP. 4 June 2021

Lipsa de dezvoltare a motocicletei Honda a dus la un singur lucru- apariția accidentărilor pentru Marc Marquez, un Marc Marquez nevoit să supra piloteze motocicleta în mod constant pentru a avea rezultate mulțumitoare. 

 

O posibilă colaborare “familială” la Ducati?

Deși speculațiile cum că Marc Marquez ar ajunge să concureze pentru Gresini Racing alături de fratele său nu sunt deocamdată confirmate, o astfel de schimbare ar putea fi una de “renaștere” pentru spaniol. Dacă ne amintim, Alex Marquez a părăsit grupul HRC, mai exact echipa de satelit LCR Honda în urmă cu un sezon și nu tocmai în cele mai bune relații. Deși cariera sa la LCR Honda a fost pe departe una mulțumitoare, fratele mai mic din familia Marquez a dovedit că, în șaua unei motociclete precum cea Ducati, se poate face  performanță. Similară poate fi privită și situația lui Maverick Vinales, care, după o “despărțire”tumultoasă de echipa de uzină Yamaha, pare să-și fi regăsit forma în cadrul echipei Aprilia.

Marquez

Cât despre Marc Marquez, un lucru e cert- dacă există posibilitatea de a pilota o motocicletă complexă, precum cea Ducati, ei bine, această trebuie luată, fără doar și poate. Mai mult de atât, există deja un precedent, iar acela stă chiar în mutarea fratelui Alex de la LCR Honda la Gresini Racing. O mutare cât se poate de calculată și precisă, una care l-a făcut de multe ori în sezon pretendent la victorii. Deci, modelul există deja pentru Marc Marquez și, mai mult de atât, succesul schimbării fratelui său a avut un impact major în decizia de a părăsi și acesta grupul HRC, fără îndoială. 

MotoGP

Dacă ar fi să ne uităm în urmă, sosirea lui Marquez la clasa regină a fost privită ca un eveniment de proporții extraordinare, cel puțin datorită talentului și stilului de pilotaj. Dar mai mult de atât, sosirea sa la clasa regină a fost una prin intermediul unui contract cu echipa de uzină Honda, nicidecum la o echipă satelit. Ei bine, în momentul actual, Marquez ar urma să părăsească o echipă de uzină pentru o echipa satelit, o echipă cu care pretenția este una cât se poate de clară- câștigarea titlului mondial în sezonul 2024. 

 

Următoarea etapă din calendarul MotoGP va fi peste o săptămână, în Indonezia. 

GP24 PronoContest, jocul 100% gratuit de Pronosticuri Formula 1:

Formula 1
Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.
  • Mai multe știri despre Campionatul Mondial MotoGP pot fi găsite AICI.
Sursa: GP24 Media
Photocredit: Getty Images
Sponsor: TricouMania

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media

Latest Posts

Don't Miss