Latest Posts

MotoGP: Pedrosa va fi pilot de teste pentru KTM în 2021

Vizualizări: 22945

KTM a anunțat că va continua colaborarea cu Dani Pedrosa și Mika Kallio (în calitate de piloți de teste), în MotoGP, în 2021. Kallio a reprezentat un atu important pentru echipa de teste a celor de la KTM, în momentul în care au realizat proiectul din MotoGP. El a debutat cu motocicleta RC16, în 2016, în Valencia și de atunci, a avut numeroase wildcard-uri și apariții pe grilă.

KTM și-a extins echipa de teste în 2019, angajandu-l pe Dani Pedrosa (31 de curse câștigate în MotoGP), după ce s-a retras din poziția de pilot full-time, la finalul sezonului din 2018. Pedrosa a fost un element esențial în conturarea RC16, iar acum Brad Binder și Miguel Oliveira (Tech3), au dus motocicleta pe prima treaptă a podiumului, de 3 ori în 2020.

Șeful KTM, Pit Beirer, a declarat: „Suntem fericiți că putem păstra o oarecare stabilitate și informație, în actuala noastră echipă de teste. În 2020 am putut arăta cât de bine lucrăm în spatele cortinei, în programul din MotoGP, iar aportul lui Mika și a lui Dani, a contat mult, în ceea ce privește progresul nostru. Suntem aici de doar 4 ani, dar întreaga companie se mândrește cu faptul că setează noi standarde și creează amintiri minunate în MotoGP.”

Pedrosa a dorit să adauge: „KTM își dorește mult să continue să progreseze, iar eu sunt foarte fericit că pot lucra cu ei. Vreau să le mulțumesc lui Pit Beirer, Stefan Pierer și celor de la Red Bull, pentru toată încrederea acordată.”

Kallio l-a înlocuit pe Johann Zarco, în ultimele curse din 2019. În 2020 însă, Binder a primit locul lui Zarco, dar Kallio a avut ocazia să concureze în Portugalia, pe poziția lui Iker Lecuona (Tech3), când acesta a avut Covid-19

. „E minunat să pot continua acest proiect”, a spus Kallio. „Am petrecut deja 5 ani cu această echipă și nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul. A fost satisfăcător să văd cum se dezvoltă motocicleta și toate fazele prin care a trecut. Mai ales în 2020, cu victorii și podiumuri; a fost genial. E bine să vezi că munca asiduă dă roade. Am lucrat cu KTM pentru 11 ani, în timpul carierei – adică cam jumătate din timp.”

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

„KTM este a doua mea familie și sunt mândru și fericit că fac parte din această companie. Cred că rezultatele de anul acesta, motivează pe toată lumea pentru 2021, deci abia aștept sezonul următor. Cred că acum avem tot ce ne trebuie ca să ajungem în top.”

Sursa: MotoGP World Championship
Photocredit: MotoGP World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

MotoGP World Championship

Latest Posts

Don't Miss