Latest Posts

MotoGP 2021 – Franco Morbidelli

Vizualizări: 11180

Penultimul pilot din lista celor prezenți la clasa MotoGP este Franco Morbidelli. Cu o a doua jumătate de sezon excepțională, italianul a fost omul de învins în ultima parte a lui 2020. Morbidelli a avut neșansa unui start modest de sezon, altfel am fi vorbit despre el din postura de campion mondial.

Mai nimeni nu se aștepta ca Franco Morbidelli să-l învingă pe Fabio Quartararo în 2020. Cel puțin, nu după primele două etape ale sezonului. Chiar și așa, italianul a reușit să dovedească tuturor de ce este unul dintre piloții de referință a clasei MotoGP.

În cele din urmă, tocmai datorită startului de sezon mai modest, Morbidelli a fost nevoit să se mulțumească cu titlul neoficial de vicecampion mondial, fiind învins doar de Joan Mir. Trei victorii și alte două podiumuri l-au adus pe italian în lista favoriților și pentru 2021.

În testele din Qatar, Morbidelli a fost mai mereu unul dintre protagoniști și va fi cu siguranță, din nou, unul dintre piloții cu șanse reale la adjudecarea titlului mondial. Misiunea lui pentru 2021 nu va fi una prea facilă, mai ales că va da peste Valentino Rossi în propria echipă.

Avantajul lui Morbidelli asupra Valentino Rossi nu este unul semnificativ, căci palmaresul stă momentan de partea mentorului său. Chiar și așa, forma etalată în teste ne arată un favorit cert în duelul intern de la Petronas SRT. Însă, cu Rossi în echipă, nu se știe niciodată cum va fi situația, mai ales că vorbim despre probabil cel mai mare pilot din istoria motomondialului.

 

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: GP24
Photocredit: Petronas SRT
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24

Latest Posts

Don't Miss