Latest Posts

MotoGP 2021 – Alex Marquez

Vizualizări: 10403

Continuăm prezentarea piloților prezenți la clasa MotoGP cu nimeni altul decât Alex Marquez, fratele mai mic al lui Marc Marquez. Aflat la al doilea sezon la categoria regină, mezinul familiei Marquez va trebui să-și croiască drumul înapoi spre ghidonul pierdut la echipa de uzină.

2020 a fost pentru Alex Marquez un sezon ciudat. După ce a reușit în 2019 să-și adjudece titlul la clasa Moto2, Marquez a făcut pasul la Repsol Honda alături de fratele său mai mare, Marc Marquez. Criticile nu au lipsit, mai ales dacă asocierii de nume care a deschis multe discuții în contradictoriu între fanii motomondialului.

Prima parte a lui 2020 a fost foarte dificilă pentru Alex Marquez. Marquez cel mic a fost anunțat că va fi nevoit să-și caute echipă înainte să-și intre bine în mână. El urma să fie înlocuit la finalul sezonului de Pol Espargaro, după doar un an în sânul echipei de uzină Honda.

Imediat după ce a fost pus pe liber de Repsol Honda, el și-a găsit angajamentul actual la LCR Honda, nu înainte de a demonstra totuși că are potențial de a se bate de la egal la egal cu greii clasei mari. Două podiumuri și o a doua jumătate de sezon net superioară primei părți au făcut din Marquez un pilot de urmărit pentru 2021.

Cu toate acestea, 2021 nu a debutat prea bine pentru Marquez. După ce l-a înlocuit pe Cal Crutchlow la LCR Honda, în primul test din Qatar, el s-a accidentat destul de serios și la momentul scrierii acestei prezentări, este, la fel ca fratele său mai mare, în luptă contracronometru pentru a putea participa la etapa inaugurală de peste două săptămână.

Oricum, per total, misiunea sa nu va fi una ușoară, mai ales că de cealaltă parte a garajului îl regăsim pe Takaaki Nakagami, unul dintre cei mai constanți de pe grila clasei MotoGP, dar și una dintre frumoasele revelații ale unui 2020 incendiar. Japonezul nu va fi ușor de învins, dar misiunea lui Marquez va fi doar una, nu imposibilă.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: GP24
Photocredit: LCR Honda
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24

Latest Posts

Don't Miss