Latest Posts

Miguel Oliveira paraseste clasa intermediara cu o victorie, Red Bull KTM Ajo devine campioana la echipe

Vizualizări: 24194

Miguel Oliveira (Red Bull KTM Ajo) a stapanit conditiile vitrege de pe circuitul Ricardo Tormo si s-a impus in Marele Premiu al Valenciei, ultimul pentru el la clasa Moto2. Iker Lecuona (Swiss Innovative Investors) a confirmat forma buna pe vreme ploioasa si a incheiat al doilea, podiumul fiind completat de Alex Marquez (EG 0,0 Marc VDS). 

Cursa a inceput intr-o nota dramatica, multi piloti de top iesind din calculele victoriei inca din virajul 2. Acolo, poleman-ul Luca Marini (Sky VR46) a pierdut fata, motocicleta sa ciupindu-l pe coechipierul Francesco Bagnaia (Sky VR46). Campionul mondial a ramas in sa, insa a fost fortat sa iasa extrem de larg, si a revenit pe circuit in afara topului 20. Joan Mir (EG 0,0 Marc VDS) a avut aceeasi soarta ca Marini, insa debutantul l-a maturat si pe Lorenzo Baldassarri (Pons HP40).

Dupa ce atmosfera s-a calmat, la varf am ramas cu 4 piloti cu un ritm mult mai bun fata de restul plutonului – Miguel Oliveira, Alex Marquez, Xavi Vierge (Dynavolt Intact GP) si Iker Lecuona. Alex Marquez a preluat conducerea de la portughezul Oliveira si a incercat sa se distanteze decisiv.

La doua secunde in spatele lui Oliveira se afla Xavi Vierge, care, pus sub presiune de Lecuona, a pierdut fata in virajul 8 al turului 12. Nu a mai durat mult – 3 tururi mai exact – si liderul Marquez a trantit-o si el (in virajul 14). In mod incredibil, avansul liderilor era atat de mare fata de restul plutonului incat, la revenirea pe circuit, Alex Marquez era pozitionat pe locul 3.

De acolo, nimic nu a mai perturbat ordinea primilor 3, iar Miguel Oliveira a obtinut a 3-a victorie stagionala. Iker Lecuona a obtinut primul sau podium din cariera, iar Alex Marquez a terminat intr-o nota oarecum pozitiva un sezon extrem de dificil.

Mattia Pasini (Italtrans Racing) a rulat excelent si a terminat pe pozitia a 4-a in ceea ce pare a fi ultima sa cursa in motomondialul de viteza. Remy Gardner (Tech3 Racing) a terminat al 5-lea, un nou career best pentru pilotul australian, dupa un duel incitant cu Fabio Quartararo (Speed Up).

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Marcel Schrotter (Dynavolt Intact GP) si Augusto Fernandez (Pons HP40) au salvat onoarea echipelor pe care le reprezinta, terminand pe locurile 7 si 8, dupa ce coechipierul fiecaruia dintre ei a abandonat.

Top 10-ul a fost completat de Andrea Locatelli (Italtrans Racing) si Simone Corsi (Tasca Racing).

Campionul Francesco Bagnaia a luat steagul in patratele de pe locul 14, el si Miguel Oliveira fiind singurii piloti din sezonul 2018 care au reusit sa puncteze in fiecare etapa.

Unul din punctele de interes al acestei curse a fost batalia pentru titlul la echipe dintre Red Bull KTM Ajo si Sky VR46. Echipa austriaca detinea un avans de 22 de puncte la startul cursei. Cate un pilot al fiecarei echipe a abandonat (Brad Binder, respectiv Luca Marini), astfel ca diferenta s-a facut intre oamenii care isi disputasera si titlul la piloti – Miguel Oliveira si Francesco Bagnaia. Victoria lui Oliveira a risipit orice emotie, iar Red Bull KTM Ajo a devenit campioana la echipe in doar al doilea sezon petrecut la clasa intermediara.

In 50 de GP-uri a luat Miguel Oliveira startul la clasa Moto2, castigand 6 dintre ele si terminand pe podium in alte 15. Din pacate, nu a putut adjudeca vreun titlu mondial.

La finalul sezonului, top 5-ul din clasamentul general se prezinta astfel:

  1. Francesco Bagnaia (Sky VR46) – 306p
  2. Miguel Oliveira (Red Bull KTM Ajo) – 297p
  3. Brad Binder (Red Bull KTM Ajo) – 201p
  4. Alex Marquez (EG 0,0 Marc VDS) – 173p
  5. Lorenzo Baldassarri (Pons HP40) – 162p

credit foto – The Checkered Flag

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss