Latest Posts

Evans: Trebuie să îmi asum mai multe riscuri

Vizualizări: 15944

Elfyn Evans recunoaște că trebuie să arunce prudența pe fereastră pentru a putea face parte din provocarea pentru titlul Campionatului Mondial de Raliuri FIA din acest sezon.

Galezul, al doilea în clasament după coechipierul Toyota Gazoo Racing, Sébastien Ogier, în bătălia piloților din 2020, a trebuit să se mulțumească din nou cu același rezultat în Rallye Monte-Carlo, care a deschis sezonul din acest an, weekendul trecut.

În ciuda preluării conducerii după cea de-a doua etapă de vineri, Evans a recunoscut frecvent că nu avut îndeajuns de multă încredere în condițiile aflate în continuă schimbare din Alpii francezi, pentru a-l împiedica pe Ogier să obțină o a opta victorie record la Monte. El a mărturisit că trebuie să se schimbe.

„Evident, Seb conducea foarte, foarte bine și, în cele din urmă, a ajuns într-o ligă proprie, ca să fiu sincer. Am putut vedea timpul și a fost frustrant, dar nu m-am simțit suficient de încrezător ca să risc ”, a spus el.

„A fost, poate, un joc de a nu-mi asuma prea multe riscuri, așa cum am spus, dar nu m-am simțit suficient de confortabil pentru a face acest lucru. Am simțit că riscurile sunt prea mari pentru a merge mai repede în acest weekend, dar știm că dacă vrem să luptăm pentru titlu, va trebui să ne asumăm riscurile în raliurile viitoare.”

„Poate că nu am tras îndeajuns de tare pentru a-l putea provoca pe Seb pentru victorie, el a fost foarte, foarte bun în acest weekend. Este raliul său de acasă, așa că va fi întotdeauna greu – dar tot respectul pentru el “.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Cu toate acestea, Evans a fost încântat să obțină punctele pentru a doua poziție, precum și să câștige trei puncte bonus, cu cel de-al treilea cel mai rapid timp, în etapa Wolf Power, de închidere a raliului.

„Putem fi mulțumiți de puncte, dar bineînțeles că vrei întotdeauna mai mult și sperăm că data viitoare voi putea fi ceva mai puternic. Nu cred că am avut sentimentul potrivit în acest weekend “, a adăugat el.

Sursa: World Rally Championship
Photocredit: World Rally Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

World Rally Championship

Latest Posts

Don't Miss