Latest Posts

Cal Crutchlow consideră că Yamaha a regresat ca valoare în ultimii ani

Vizualizări: 20348

Revenit la Yamaha după o pauză de opt ani, Cal Crutchlow a fost prezent la testele din Qatar. Mai mult, britanicul a avut rezultate onorabile în primele două zile de teste de până acum, dar, cu toate acestea și-a exprimat nemulțumirea față de motocicleta grupării din Iwata.

Britanicul s-a clasat al șaselea în ziua de vineri și pe locul al 16-lea în ziua de sâmbătă. Chiar dacă ritmul etalat de el a fost mai bun decât al multora dintre piloții titulari, Crutchlow și-a exprimat nemulțumirea față de motocicleta propusă de Yamaha pentru 2021.

Cal Crutchlow are un istoric bogat alături de Yamaha. Alături de constructorul din Iwata, britanicul și-a adjudecat titlul mondial la clasa Supersport din WorldSBK în 2009. Tot alături de Yamaha, el a făcut pasul spre clasa Superbike și ulterior spre MotoGP, în 2011.

Timp de trei ani, Crutchlow a fost o prezență constantă în zona punctelor. După sezonul excelent făcut în 2013 alături de Tech3, motorizată la acea vreme de Yamaha, britanicul a făcut pasul spre Ducati în 2014. După un sezon neconvingător, el a făcut pasul spre LCR Honda, echipă alături de care a concurat în 2015 și 2020.

După încetarea colaborării dintre Crutchlow și gruparea lui Lucio Cecchinello, britanicul a revenit la Yamaha în postura de test rider. Întrebat de felul în care rulează motocicleta Yamaha, Crutchlow și-a exprimat deznădejdea, declarând, în stilul său caracteristic, faptul că gruparea din Iwata a regresat mult ca valoare față de perioada în care el concura alături de Tech3 între 2011 și 2013.

În 2021, Cal Crutchlow va ocupa rolul de test rider. El l-a înlocuit pe Jorge Lorenzo, spaniolul fiind restrâns anul trecut de apariția subită a pandemiei cu noul Coronavirus. Momentan, nu se știe dacă Crutchlow va avea wild card-uri în 2021.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: Road Racing World
Photocredit: Now Moto
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Road Racing World

Latest Posts

Don't Miss