Latest Posts

Zak Brown explică modul în care echipa s-a ocupat de temerile lui Sainz

Vizualizări: 11924

Pe la jumătatea sezonului din 2018, cariera lui Carlos Sainz, părea că este pe sfârșite, cu toate acestea, de nicăieri, a venit o surpriză din partea celor de la McLaren – i-au oferit spaniolului un contract. În ultimii doi ani, a arătat de ce este în stare și din acest motiv, a intrat în grațiile celor de la Ferrari. În 2021, îl vom vedea concurând alături de Charles Leclerc, pentru Scuderia de la Maranello.

Nu doar talentul l-a adus în această conjunctură, ci și atmosfera din echipă, care l-a ajutat să progreseze. Zak Brown, s-a oferit să explice modul în care McLaren a influențat succesul lui Sainz, din ultimele două sezoane. El este convins că „atmosfera familială” a avut un rol decisiv. „Așa ne adaptăm fiecărei persoane. Cred că l-am ajutat pe Carlos să devină mai sigur pe sine.”

Relația cu Lando Norris a fost un alt atu pentru spaniol. Chiar el a repetat în numeroase rânduri, faptul că s-au înțeles din prima secundă. Au devenit prieteni foarte buni, pe parcurs și împreună au ridicat echipa care a avut încredere în ei, de la început.

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss