Latest Posts

WEC – Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Vizualizări: 10629

Prima etapă din 2020 a mondialului de anduranță ne-a readus pe pământ texan, din păcate doar pentru acest sezon întrucât COTA a fost o confirmare de ultim moment înlocuind Sao Paulo ca deschizător al jumătății a doua de sezon. WEC a fost zguduită bine din temelii în ultima perioadă iar viitorul nu sună bine deloc. Cu Rebellion care își vor închide porțile definitiv la finalul acestui sezon și Aston Martin care au închis robinetul programului Valkyrie, se anunță vremuri tot mai grele pentru competiție.

Din informațiile disponibile până acum se pare că doar Toyota va fi prezentă la startul sezonului viitor cu un hypercar în timp ce Glickenhaus și ByKolles lucrează la proiecte similare dar nu este nicio certitudine pentru apariția acestora pe grilă anul acesta. De asemenea Peugeot vor anunța în luna Martie dacă rămân focusați pe programul hypercar sau își vor îndrepta atenția către nou anunțata LMDh. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în continuare, dar pe moment astrele nu sunt deloc de partea WEC și a mult așteptatei clase LMH.

LMP1

Nici nu îmi aduc aminte de când nu am mai avut o grilă atât de sărăcioasă la P1 cu doar trei modele la start în condițiile în care cei de la Ginetta nu au făcut deplasarea peste ocean. Se pare că noul sistem de echilibrare al performanțelor funcționează, dar poate nu chiar așa cum am fi dorit noi. Acum nu mai avem Toyota în frunte și rivalii la zeci de secunde poate chiar turiri în spate, în schimb situația s-a inversat iar niponii se văd neputiincioși în fața ritmului celor de la Rebellion.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Pentru al treilea eveniment conscutiv Rebellion pleacau din pole position și reușesc să conducă de o manieră mai mult decât categorică întreaga cursă terminând la mai bine de 50 de secunde avantaj față de Toyota #8 și două tururi față de #7. Pare un pic ciudat să vedem acum cele două Toyote practic cu mâinile legate la spate, dar ăsta este regulamentul și din perspectiva specatcolului de pe circuit acesta își face treaba mai bine decât ar fi cazul.

Sărăcia clasei cred că s-a reflecatat destul de mult și în tribune unde numărul de spectatori a fost destul de slăbuț, asta ca să folosesc un termen drăguț. Realitatea este că WEC nu prea mai atrage multă lume în ultima perioadă. La rând este întrecerea de 1000 de mile de la Sebring care se va desfășura din nou în același weekend cu IMSA, deliciul fanilor.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

LMP2

Dacă clasa mare a dezamăgit crunt, nu același lucru îl putem spune despre P2 unde chiar am avut ce să vedem. Aici pole-ul a fost adjudecat de Cool Racing #42 care avea însă să piardă prima poziție chiar la start în dauna celor de la United Autosports.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Per total cam toate echipajele de la clasă s-au perindat prin preajma podiumului oferindu-ne câteva dueluri spectaculoase. Racing Team Nederland și Signatech Alpine au fost de exemplu în centrul unui astfel de moment la începutul cursei, duel care a încântat privirile puținilor fani din tribune.

Din păcate pentru Signatech frânele au cedat în ora a doua când probleme survenite la discul de pe dreapta față a dus modelul Alpine A470 în garaj pentru reparații. DragonSpeed au fost cealaltă echipă cu probleme la sistemul de frânare, pentru aceștia dificultățile apărând chiar în ultimele minute ale întrecerii.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

United Autosports aveau la rândul lor parte de un pitstop neprogramat din cauza unor mici probleme cu direcția mașinii, din fericire nu a fost ceva foarte grav. Asta se întâmpla în ora a doua iar până la final au reușit să recupereze tot timpul pierdut și chiar să-și adauge în palmares a doua victorie consecutivă din WEC.

Podiumul a fost completat de Jackie Chan DC Racing #37 și Jota Sport #38 care au avut o plecare mai greoaie în cursă dar și-au intrat foarte bine în ritm pe parcurs. Locurile patru și cinci au intrat în contul Racing Team Nederland și Cool Racing, ambele pierzând din ritm pe final.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

GTE-Pro

La Pro am avut un număr mărit de efective, Corvette alăturându-se clasei cu o singură mașină pilotată aici de Jan Magnusen și Mike Rockenfeller. Pentru ei a fost mai mult o sesiune de teste așa că performanțele modelului C8 R au fost cu mult sub standardele clasei.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Aici primul din grilă pleca modelul Aston Martin #95 urmat de Porsche-ul #92, model 911 care pierde imdiat locul secund în dauna celuilalt Aston de uzină. Prima oră a fost dominată de Aston Martin cu Porsche pe trei și Ferrari pe patru prin intermediul echipajului #51.

Danezii Thiim și Sorensen au controlat cursa în marea ei majoritate rare fiind ocaziile când aceștia nu s-au aflat la conducere. Deși cei de la Porsche și-au încercat norocul pe final optând doar pentru carburant la ultimul pitstop, Vantage-ul a fost clar mai rapid aducând a treia victorie pentru Aston Martin în acest sezon.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Podiumul a fost completat de Ferrari-ul #51 care în prima parte a cursei a avut de furcă cu Porsche-ul #91 pentru ca pe final să se dueleze cu Aston-ul #97 pentru locul trei. Singura mașină de la clasă cu probleme au fost modelul #91 care s-a oprit pe circuit cu avarii electrice provocând de altfel și singurul FCY al întrecerii, altfel una destul de liniștită fără incidente majore.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Aston Martin încep să se prezinte din ce în ce mai bine sezonul ăsta și prin urmare conduc ambele clasamente când mai sunt doar trei etape de disputat, aici intrând și Le Mans care pune capăt stagiunii.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

GTE-Am

Aston Martin nu au fost foarte puternici doar la Pro, în schimb au fost în centrul atenției și la clasa mezină unde AMR și TF Sport au oferit cele mai spectaculoase dueluri ale cursei. Aici prima parte a cursei a fost dominată categoric de modelul Project 1 #56 plecat din pole.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

În spate cele două Aston-uri au fost bară la bară pentru locul secund în timp ce din spate veneau Ferrari-ul AF Corse #83 și Porsche-urile Proton și Gulf. Porsche-ul #56 a condus prima jumătate a cursei ridicând piciorul din accelerație în partea a doua când a fost depășit pe rând de ambele modele Vantage. Acesta a completat podiumul în timp ce pentru victorie a fost un duel în familie din care învingător a ieșit Aston-ul TF Sport care este și el la al treilea succes stagionar.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Am avut și o pictură mai deosebită weekend-ul acesta, Porsche-ul #57 purtând culorile Wynn’s, care din păcate nu i-au adus și noroc fiind o cursă dificilă pentru aceștia care au terminat și ultimii în clasament. Sebring este programată la jumătatea lui Martie, mai puțin de o lună de așteptat când vom avea din nou plăcerea să asistăm la două curse spectaculoase pe unul dintre circuitele legendare ale Statelor Unite.WEC - Victorie categorică Rebellion la întoarcerea campionatului în Texas

Rezultate complete

Sursa: Cosmin Milcu/GP24.ro
Photocredit: WEC, Toyota Gazoo Racing, Rebellion Racing, United Autosports, Racing Team Nederland, High Class Racing, Porsche Motorsport, Aston Martin Racing, Ferrari Races
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Cosmin Milcu/GP24.ro

Latest Posts

Don't Miss