Latest Posts

Virtual Le Mans – Digitalul la un nou nivel

Vizualizări: 16923

În mod normal azi ar fi trebuit să ne regăsim cu toții în starea aceea post-Le Mans, după un weekend remarcabil cu 24 de ore încărcate de adrenalină și încă digerând toate momentele memorabile care ne-au ținut cu sufletul la gură. Weekend-ul ce tocmai a trecut ar fi trebuit să găzduiască o nouă ediție a legendarei curse de 24 de ore doar că anul acesta totul a fost dat peste cap de “Coviduț”.

Le Mans ce reală s-a mutat în Septembrie iar pentru sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut WEC și ACO s-au gândit foarte bine că ar fi cazul să întindem la maxim limitele actuale ale curselor digitale iar rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător.

Virtual Le Mans, așa cum a fost denumită de către organizatori, a fost nici mai mult nici mai puțin decât transferul celei mai faimoase curse de 24 de ore a planetei în lumea virtuală conectând astfel pioți de pe tot globul și ducând fenomenul de sim-racing la un nou nivel. În ciuda unor probleme de server, perfect normale din punctul meu de vedere, cursa s-a ridicat la nivelul așteptărilor iar finalul a ținut pe toată lumea un pic în suspans.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Grila de start nu a fost chiar 100% fidelă cu ceea ce am fi văzut în realitate, în loc de patru clase am avut doar două iar rolurile cheie au fost jucate aici de sim-raceri. Ca și platformă s-a optat pentru rFactor 2 cu o clasă de prototipuri și una de GT-uri. Toată lumea a rulat cu modele Oreca 07 P2 la clasa mare în timp ce la GTE a fost arhicunoscuta bătălie a constructorior dintre Ferrari, Porsche, Aston Martin și Corvette.

Prototype

Virtual Le Mans a reușit să atragă piloți de pe tot mapamondul, de la nume consacrate în lumea curselor de anduranță până la mult mai faimoșii colegi din F1: Max Verstappen, Pierre Gasly, Charles Leclerc, Lando Norris; Stoffel Vandoorne și Antonio Felix da Costa din Formula E sau veterani precum Fernando Alonso și Jensen Button.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Aceeași poveste și în cazul echipelor, nume cunoscute precum Rebellion în parteneriat cu Williams pentru aceste eveniment special, ByKolles, TDS Racing, IDEC Sport, dar și nume noi precum Veloce Esports, Team Redline sau FA/RB Allinsports. Și desigur am avut și un echipaj feminin înscris de Richard Mille Racing Team. Toyota bineînțeles că nu aveau cum să rateze această cursă și au venit chiar cu trei echipaje, din păcate situația de aici nu s-a asemănat nici pe departe cu cea din lumea reală. De precizat că majoritatea echipelor au optat pentru echipaje mixte, adică piloți din lumea reală și sim-raceri care veneau cu infinit mai multă experiență în aceste întreceri virtuale. Penske de exemplu au ales să meargă doar cu piloții lor oficiali, și nu au avut chiar cea mai strălucită cursă.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Din pole position urma să plece prototipul ByKolles #4 cu pilotul lor de casă Tom Dillmann la volan. Francezul probabil entuziasmat peste măsură fură startul și este penalizat ca atare picând în a doua jumătate a clasei de unde avea teren serios de recuperat până în față. Prima oră a fost oarecum liniștită E-Team WRT impunându-se la conducere iar în spate se dădeau lupte grele între Redline, Veloce și Rebellion.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Printre incidentele notabile avem Toyota #8 care se izbește de zidul de pneuri la Indianapolis cu Brendon Hartley în cockpit și contactul lui Fernando Alonso cu Porsche-ul Simonei de Silvestro. WRT urmau să piardă șefia cursei după unele probleme de conexiune pe care le-a avut Kelvin van der Linde. Alt pilot cu probleme, dar la simulator, a fost Simon Pagenaud de la Team Penske nevoit să-și înlocuiască volanul cu unul de rezervă.

Din spate ByKolles începeau să recupereze locurile pierdute și de asemenea în lupta pentru podium mai avansau și cei de la 2 Seas Motorsport. Pe finalul orei a cincea a venit și prima întrerupere cu steag roșu pentru probleme de server, probleme care au durat aproape o oră până să fie remediate. Ordinea era un pic dată peste cap în momentul restartului iar la conducere se afla acum prototipul 2 Seas #33.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Următoarele ore au fost destul de animate cu dueluri interesante la vârf între Redline, Rebellion, Veloce, 2 Seas și chiar ByKolles care recuperaseră deja mare parte din deficit. Ghinionul îl lovește pe Max Verstappen în ora a zecea și chiar de la conducerea cursei când pierde mașina de sub control în virajele Porsche și se izbește de barierele de protecție din Arnage. Rebellion se instalează la conducerea cursei prin intermediul echipajului #1 cu mașina soră #13 în poziția secundă. Duelul pentru ultima treaptă a podiumului era la jumătatea cursei între ByKolles și 2 Seas Motorsport.

Modelul Redline #20 al lui Verstappen și Lando Norris a fost nevoit să abandoneze până la urmă, mașina fiind victima mai multor incidente. Surprinzător, noaptea de la Le Mans a fost destul de liniștită iar Rebbelion se aflau tot la conducere și la ivirea primelor raze de soare.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Finalul urma să fie destul de interesant cu un nou steag roșu pentru probleme de server cu ceva mai puțin de cinci ore rămase. Pe timpul acestei întreruperi am avut plăcerea să-i ascultăm poveștile din trecut a lui Sir Jackie Stewart sau o sesiune savuroasă de chat în trei cu legendarul echipaj Audi, Christensen/McNish/Capello.

Restartul a găsit din nou modelul Rebellion #1 la conducere, dar pentru poziția a doua în schimb avem un duel interesant între Rebellion #13 și ByKolles #4. Finalul a fost oarecum tensionat întrucât previziunile privind carburantul nu erau chiar dintre cele mai bune în ceea ce privea mașinile Rebellion Williams. Până la urmă nu a mai fost nevoie de un eventual splash&dash pe final iar victoria intră în contul echipajului #1 format din Louis Deletraz, Raffaele Marciello, Nikodem Wisniewski și Kuba Brzezinski.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Podiumul a fost completat de echipajul soră #13 în timp ce ByKolles până la urmă s-au intersectat între cele două pe poziția secundă.

GTE

La GTE am avut modele de la Aston Martin, Ferrari, Porsche și Corvette, rulate atât de echipele oficiale cât și de structuri private. Calificările au fost dominate de cei de la Porsche care veneau cu patru mașini de uzină. Nick Tandy pleca din pole positin la volanul modelului #93 dar șefia urma să intre în contul modelului Proton #88 imediat după start, aceștia urmau să conducă primele două ore.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Ca și o paranteză interesantă, Porsche au rulat cu varianta trecută a modelului 911 RSR, 991 Gen I, în timp ce Corvette au mers de asemenea pe mâna vechiului C7.R doar că în cazul lor noul C8 nu ar fi fost eligibil nici în realitate pentru Le Mans deoarece mașina a fost omologată oficial după startul sezonului actual WEC de anul trecut din Septembrie.

Alături de echipajele Porsche în lupta pentru podium și victorie s-au mai alăturat Aston Martin și R8G Esports Team, echipa lui Romain Grosjean care rulau cu Corvette. Porsche #93 se instala la conducere după ce apele s-au mai liniștit în urma primei neutralizări cu steag roșu și urmau să conducă autoritar până la final.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

În spate echipajul soră #92, Corvette #80 R8G Team și Aston Martin #95 se luptau pentru podium. Corvette-ul #80 este victima unui duel în trei pe linia dreaptă Hunaudieres când Ferrari-ul #71 împinge Porsche-ul Project 1 #57 în Corvette-ul care se duce direct în barierele de protecție. Din fericire mașina a scăpat fără avarii importante.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Dramă pe final pentru Porsche-ul #92 care suferă de probleme de conexiune și de pe locul secund ajunge direct pe 11 promovând Aston-ul #95 pe a doua treaptă a podiumului și Corvette-ul G8R pe trei. Aceasta a fost și ordinea la final, echipajul #93 câștigând fără emoții o cursă pe care au dominat-o categoric.Virtual Le Mans - Digitalul la un nou nivel

Deși atmosfera clar nu a fost aceeași ca și în cazul întrecerii reale din La Sarthe, Virtual Le Mans s-a dovedit un succes pentru organizatori, a fost cu siguranță pe placul fanilor și s-a demonstrat că motorsportul virtual poate susține și o cursă de 24 de ore la cel mai înalt nivel. Acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm cu și mai mult entuziasm cursa reală în timp ce motorsportul începe încet, încet să intre din nou pe făgașul normal.

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss