Latest Posts

Vettel consideră că nu se poate face o comparație între Red Bull și Aston Martin

Vizualizări: 11325

Sebatian Vettel consideră că o comparație între anii petrecuți la Red Bull (2010-2013), în care a câștigat cele patru titluri, și actualul moment, în care a decis să se alăture grupului Aston Martin, ar fi greșită. În perioada aceea a fost pe culmile motorsportului, iar acum își revine după un timp foarte rău la Ferrari.

Mulți fani compară mediul de la Red Bull, cu cel de la echipa condusă de Lawrence Stroll, în mare parte deoarece au așteptări mari de la Vettel. Sunt și oameni care consideră că Seb ar trebui să se retragă, însă cei mai mulți, văd această mutare, ca pe o renaștere, ca pe o posibilitate de a reveni în top.

„Pe hârtie, poți cu siguranță să găsești câteva asemănări, dar consider că situațiile sunt foarte diferite”, a declarat Vettel, pentru f1-insider.com. „Și eu sunt într-o etapă diferită, în viața mea, am mai multă experiență, o viziune mai clară. Deci nu cred că poți face o comparație între cele două momente.”

„Atunci nu aveam cunoștințele pe care le posed acum, deci abordarea este alta”, a adăugat Seb. Atât Red Bull cât și Aston Martin, spre deosebire de Ferrari, sunt considerate medii în care Vettel poate prospera, în care se poate simți protejat și confortabil.

Pilotul german a vorbit și despre cât este de important să fi susținut de echipă: „Fiecare persoană este diferită, dar cred că toți apreciază un mediu în care colegii de lucru se susțin reciproc și lucrează pentru scopul comun.”

„Până acum, am dat de multe fețe noi, la Aston Martin, dar sunt sigur că va fi bine. Trebuie să fiu deschis către nou. Voi cunoaște mulți oameni, voi învăța să lucrez în moduri diferite, voi avea abordări noi. Nu ar fi bine să cred că doar felul în care fac eu lucrurile este corect”, a explicat Vettel.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss