Latest Posts

Vettel a „încercat totul” pentru a îl bate pe Hamilton în Abu Dhabi

Vizualizări: 14050

Sebastian Vettel spune că a „încercat totul” pentru a îl bate pe rivalul său din 2018, Lewis Hamilton, în ultima cursă a sezonului din Marele Premiu de la Abu Dhabi.

Vettel a depășit un mercedes cu probleme, cel al lui Valtteri Bottas pentru a doua poziție pe la jumătatea cursei, apoi a încercat să îl prindă pe Lewis Hamilton, care conducea cursa și care își făcuse intrarea la boxe mult mai devreme decât pilotul Ferrari.

Germanul, care a ratat titlul de anul acesta, a redus diferența față de Hamilton spre finalul cursei, dar pilotul Mercedes a reușit să se țină și a câștigat a 11-a sa victorie a sezonului.

„Am încercat totul până în ultimul tur, chiar m-am simțit bine azi,” spune Vettel.

„L-am prins încet încet, puțin câte puțin, dar cred că a controlat foarte bine ritmul din față.

„Mi-ar fi plăcut dacă era mai multă acțiune roată la roată dar a fost un an dificil, un an lung cu multe curse.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

„Voi încerca, vom încerca, cred că toată echipa va încerca să revină mai puternică și să se asigure că le vom face treaba și mai grea la anul.

Vettel a sfârșit sezonul la 88 de puncte distanță de Hamilton în clasamentul piloților, marcând cel mai confortabil triumf în clasament al britanicului de până acum.

Întrebat dacă este de părere că a avut mașina suficient de bună pentru a lua titlul, Vettel: „Nu știu. Cred că da, am fi putut fi mai aproape.

„Dar cred că dacă privești realist, în ultimele curse nu am fost suficient de buni să urcăm mașina în pole, să conducem cursa și să ne întrecem în stilul nostru.

„Din punctul meu de vedere, a fost o treabă excelentă din partea lui Lewis și a celor de la Mercedes, au fost pur și simplu mai buni decât noi anul acesta.

„El este campion și merită să fie campion.”

Foto-credit: Ferrari F1

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss