Latest Posts

Toto Wolff admite interesul pentru Max Verstappen

Vizualizări: 10648

Imediat după prezentarea noului monopost W12, Toto Wolff, team principalul echipei Mercedes a fost întrebat despre situația piloților. Atât Lewis Hamilton, cât și Valtteri Bottas sunt în ultimul an de contract.

Wolff a admis interesul și pentru alți piloții, dar a reiterat ideea conform căreia va începe negocierile cu piloții actuali de îndată ce sezonul va începe. Dacă situația lui Valtteri Bottas pare mai ușor de rezolvat, cea a lui Lewis Hamilton este mult mai complicată, britanicul semnând recent un contract valabil doar pentru 2021.

“Am decis ca anul acesta să discutăm aceste probleme mai repede și nu la sfârșitul sezonului, așa cum am făcut-o anul trecut.” a declarat Toto Wolff. De altfel, prelungirea contractului lui Lewis Hamilton a fost făcut în luna ianuarie, după intense negocieri și îndelungi speculații privind viitorul acestuia în Formula 1.

Întrebat de posibilitatea înlocuirii piloților pentru 2022 și de posibilitatea ca Max Verstappen să concureze pentru Mercedes începând cu anul viitor, Wolff a replicat politicos. “Max este un pilot deosebit și cu siguranță este în vizorul nostru pentru viitor. Momentan, însă, nu discutăm cu nimeni din afara echipei până nu rezolvăm situația piloților actuali.”

Tot cu prilejul lansării noului monopost, Toto Wolff a infirmat zvonurile privind lipsa de motivație a lui Lewis Hamilton. “Nu am nici un dubiu asupra motivației sale. El iubește să concureze și nouă ne place să lucrăm cu Lewis.” a încheiat oficialul austriac al echipei Mercedes.

Toto Wolff a adus echipa Mercedes înspre șapte titluri mondiale consecutive la constructori și la piloți. În 2021, germanii vor miza pentru al cincilea an consecutiv pe serviciile lui Lewis Hamilton și Valtteri Bottas. Noul sezon va debuta pe 28 martie, cu ocazia Marelui Premiu al Bahrainului.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

 

Sursa: Grand PX News
Photocredit: Essentially Sports
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Grand PX News

Latest Posts

Don't Miss