Gunther Steiner dorește să încheie o dată pentru totdeauna situația controversată care planează în jurul pilotului Haas, Nikita Mazepin. Debutantul își păstrează imaginea din Formula 2, deși va participa în clasa premier a motorsportului. La finalul anului trecut, a fost implicat într-un incident, pe rețelele sociale, care a dăunat mult echipei – au plecat sponsori, iar fanii sunt revoltați.
Mulți oameni semnează încă petiții, pentru a-l da pe Mazepin afară din Formula 1, în mare parte și pentru că ar considera că tatăl său, Dmitry i-a cumpărat locul în formația americană. Cu toate acestea, Steiner spune că incidentul de la care a pornit totul a fost investigat și nu ar fi cazul să se creeze și mai multe povești, pe seama rusului.
„Își recunoaște greșeala”, a declarat Steiner pentru The Sun. „Nu sunt genul de om care să lovească pe cineva, când se află deja în genunchi – asta nu se face. Vorbim despre un tânăr care are nevoie să crească și cu siguranță ne-am ocupat noi de asta și vom continua să o facem.”

Dragi fani Formula 1 și Motorsport,
Pentru a continua să îmbunătățim experiența urmăritorilor noștri pe această rețea de socializare, am decis că, din cauza numeroaselor cazuri în care oamenii sunt blocați de pe chat-urile comunității, ar trebui să oferim o alternativă pentru aceste grupuri de chat.
Vă invităm pe toți să aruncați o privire la https://chat.gp24.ro/ în timpul viitorului weekend de cursă pentru Marele Premiu al Statelor Unite, care va avea un grup dedicat pe aplicația noastră de chat. Există, de asemenea, câteva grupuri pentru echipele de top, dacă doriți să discutați acolo cu fani care gândesc la fel.
În acest moment, chat-ul este accesibil din orice browser mobil, laptop și desktop prin intermediul următorului link: https://chat.gp24.ro/ Participarea la chat nu necesită crearea unui cont, iar singurul dezavantaj este că setările de profil nu vor fi salvate și unele vor trebui completate de fiecare dată când vă conectați.
Așteptăm cu nerăbdare să vă primim în grupul (grupurile) de chat cu moderare umană, unde vom încerca să reducem moderarea la strictul necesar pentru a maximiza libertatea de opinie și de exprimare în limitele bunului simț.
„Nu spunem că este ok ce s-a întâmplat și nici nu îl lăsăm să scape basma curată. Îl educăm și îl vom forma mai departe, pentru viitor. Trebuie să ne asigurăm că îi oferim oportunitatea de a învăța ceva din asta, de a se concentra pe curse și să fim siguri că nu vom avea parte de ceva asemănător, altă dată”, spune Guenther Steiner.
Sursa: Formula 1 World ChampionshipPhotocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2023)