GP24 Media

Start în Romanian Radical Cup.

Radical Cup
Vizualizări: 15178

Printre campionatele care dau startul competițiilor în acest sezon se află și Romanian Radical Cup, competiție monomarcă de tip sprint, care se află la primul sezon sub egida FRAS.

Etapele se vor desfășura pe circuit, Radical Romania fiind promotorul campionatului și distribuitor oficial al Radical Sportscars pentru Romania și țările vecine.

Astfel, duminică, 4 aprilie, circuitul Motorpark Romania (Adâncata), va găzdui prima etapă dintre cele 6 programate în acest an. Detalii despre competiție, program, regulament, proceduri de înscriere și alte informații sunt la dispoziția sportivilor pe site-ul www.RadicalRomania.ro.

În ziua competiției sunt programate sesiuni de antrenamente libere, două manșe de calificări și două manșe de concurs.

Radical Cup

La această oră, un număr de 10 participanți s-au înregistrat în competiție, aceștia concurând cu modele Radical SR1, SR3, SR4 sau RXC GT3.

Manșele de concurs vor fi transmise LIVE, duminică, 4 aprilie, începând cu ora 13:50 pe pagina de Facebook Radical Romania.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Din cauza pandemiei de COVID-19, înscrierea în competiție se poate face doar prin formularul online ce poate fi accesat la următorul link https://www.radicalromania.ro/radical-romanian-cup/formular-inscriere-radical-romanian-cup/ , din același motiv, accesul în incinta circuitului va fi permis doar concurenților, alături de cel mult doi membri ai echipei, prezența spectatorilor fiind interzisă.

“Țin să mulțumesc tuturor piloților care au acceptat provocarea de a participa în Radical Romanian Cup. Îi așteptăm cu drag și pe cei care din cauze tehnice nu vor putea lua startul la prima etapă. Totodată, ne bucurăm pentru interesul acordat acestui campionat din partea unor piloți din alte țări precum Ungaria, Suedia, Italia sau Elvetia și sperăm ca situația privind pandemia se va rezolva în cel mai scurt pentru a-i putea vedea la start. De asemenea, vrem să oferim piloților din România un context prin care pot participa în competiții internaționale și vom începe cu etapa din luna iunie – “Radical Festival” – ce se va desfășura la SPA FRANCORCHAMPS.”, a declarat Andrea Fogliazza (CEO Radical Romania).

Mai multe știri despre Campionatului Radical Cup Romania găsiți AICI.

Sursa: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
Photocredit: Radical Cup Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Hamilton, DRS

Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.

DON'T MISS

Amber van Nunen

Amber van Nunen

RELATED ARTICLES