„Seria Amintiri” Episodul 2.2 – Suzuka

Marele Premiu al Japoniei din 1994:

Am avut parte de-a lungul istoriei de multe curse incitante la unicul circuit în figură de opt de la Suzuka. Totuși, niciuna nu se compară cu duelul dintre Damon Hill și Michael Schumacher din 1994.

În ziua de astăzi, dacă nu apare la început, sau aproape de sfârșitul unei curse, un steag roșu nu semnifică nimic mai mult decât o oprire temporară a acesteia. Dar, până nu foarte demult, regulile legate de apariția steagului roșu erau diferite. Dacă acesta era vânturat în mijlocul unei curse, mașinile se opreau, cum te-ai aștepta, dar când cursa era repornită, devenea o cu totul și cu totul altă bestie. Rezultatul final fiind în acel caz determinat prin intermediul timpilor cumulați din prima parte a cursei (de dinainte de steagul roșu) și din a doua parte a cursei (de după steagul roșu), acest fapt ducea la situații în care piloții se întreceau cu timpul în cea de a doua parte a cursei și nu între ei.

Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost aici, la Suzuka, în 1994, iar rezultatul final a fost o cursă absolut legendară.

Etapa de la Suzuka era penultima etapă a sezonului, în același timp era o rundă absolut crucială în privința duelului dintre Michael Schumacher (Benetton-Ford) și Damon Hill (Williams-Renault). Lupta la titlu dintre cei doi era pe o muchie de cuțit, Hill știa prea bine că trebuie să îl bată pe Schumacher pentru a avea o șansă cât mai bună pentru titlu în Australia. Dacă Schumacher câștiga aici însă, cu Damon Hill sosind pe doi, acesta ar fi mers în ultima rundă de la Adelaide, cu un avantaj de nouă puncte, o sumă considerabilă având în vedere că maximul pentru o cursă pe vremea aceea era de doar zece puncte. O victorie a lui Hill la Suzuka, reducând diferența dintre cei doi la un singur punct.

Din momentul în care Michael Schumacher, cu o uriașă lejeritate a început să stabilească tururi foarte rapide în calificări, se instală impresia că victoria în Marele Premiu al Japoniei — și în Campionatul Mondial — era nimic mai mult decât o formalitate pentru asprul pilot german.

El, împreună cu mono-post-ul său Benetton, au înfruntat și învins cu o ușurință maiestuoasă ondulațiile și virajele de mare viteză ale circuitului, în timp ce cei doi piloți Williams, Hill fiind unul dintre ei, au avut probleme, modelul lor FW16B părând greoi și intractabil. Chiar mai rău, în ceea ce privea aspirațiile la titlul mondial ale lui Damon Hill, acesta era la acel moment mai încet chiar și decât coechipierul său, Nigel Mansell. A doua zi lucrurile au stat mai bine, Hill a fost de data aceasta într-o altă divizie, fiind singurul pilot care să coboare la un timp de sub 1:37s. Toate semnele arătau că avantajul ar fi revenit de partea lui Hill, dar, într-o întorsătura anti-climatică cerul deschizându-se, ploaia spălând tot progresul făcut până atunci. Rezultatul final al calificărilor fiind, Michael Schumacher în Pole-Position pentru Benetton-Ford, Damon Hill completând prima linie de pe grilă pentru Williams-Renault. Pe trei Heinz-Harald Frentzen pentru Sauber-Mercedes cu Nigel Mansell ocupând poziția a patra. Linia a treia era formată de Johnny Herbert – 5 și Eddie Irvine – 6. Top Ten-ul fiind completat de Jean Alesi, Mika Hakkinen, Martin Brundle și Rubens Barrichello, în ordinea în care au fost listați.

Înainte de începerea cursei atât Schumacher cât și Hill au declarat că se simt în control, și că sunt încrezători în ceea ce privește cursa. Vremea a fost și ea teribilă, ploaia căzând cu găleata peste asfaltul din țara soarelui răsare, chiar mai tare decât în ziua precedentă, lucru care a adăugat și mai multă tensiune în ecuație. Toate puse la un loc, Suzuka avea, cu siguranță, să fie o cursă bună, ceea ce nu știam la acel moment, era cât de bună va fi.

Michael a fost cel care a triumfat la startul cursei, cu o mișcare stângace ce s-a asemănat cu manevra lui Mansell asupra lui Alain Prost de la Estoril, 1990. Roțile sale învârtindu-se mai mult în gol decât în contact cu asfaltul, Benetton-ul a trasat o linie de la stânga spre dreapta, prin fața lui Damon Hill. Mișcarea a arătat dramatic și în mod cert a fost intenționată, dar Damon nu a părut să fie preocupat de ea mai târziu, și probabil unghiul de care avem parte ca telespectatori, a făcut manevra să pară mai puțin subtilă decât a fost în realitate. În orice caz, intrând în primul viraj, Michael era exact unde voia să fie, iar Hill avea parte de atenția lui Frentzen, croindu-și loc lângă englez când acesta a folosit trasa exterioară. Puțin mai în spate, Mansell a avut parte de prea multă rotire în gol a roților la start și a fost imediat depășit de Herbert, pe patru, Alesi, pe 5, și, cel puțin temporar, de Irvine. Pozițiile au rămas aproape la fel până la sfârșitul primului tur, singura schimbare fiind depășirea lui Mansell care și-a recuperat poziția a șasea de la Eddie Irvine.

Inițial, Hill s-a apropiat de Schumacher, dar, exact când ne pregăteam de un duel între cei doi, o ploaie de grindină a început să cadă pe linia de start/sorire, un preludiu pentru dezastrul ce a urmat. Cei doi și-au completat turul cu numărul trei, trecând prin porțiunea care deja devenise foarte rea cu mare gingășie, intrând în turul al patrulea, dar, când Herbert a trecut prin același loc, literalmente 9 secunde mai târziu, situația a devenit și mai rea.

„Pe când treceam prin 130R, mi-au spus la radio că plouă foarte tare acolo.” a zis Johnny, care era poziționat mai la stânga pe circuit, și, probabil secțiunea aceea era mai udă din cauza apei ridicate și aruncate în direcția aceea de mașinile lui Schumacher și Hill. „Și în orice caz, din ce vedeam prin vizor,ploaia părea a fi formată din pietre albe, atât de rău era. Circuitul arăta ca un lac, dar a trebuit să am grijă nici să nu eliberez pedala de accelerație complet pentru că asta poate face lucrurile și mai rele. Am avut un moment, dar am redresat-o, apoi încă unul, iar apoi dintr-o dată m-am învârtit de șase sau șapte ori. Eram pur și simplu pasager.”

Benetton-ul a acvaplanat de-a lungul liniei de start sosire, rotindu-se continuu, iar când a atins un perete și și-a lăsat botul în mijlocul pistei, au fost câteva accidente evitate la mustață, piloții făcând tot posibilul să evite monopostul lui Herbert. Pilotul Tyrell, Katayama a avut parte și el de un accident similar. Taki Inoue a fost victima numărul trei.

Pe măsură ce mașinile distruse au fost scoase de pe pistă, ploaia a slăbit în intensitate, iar cursa a fost repornită în turul 10.

Schumacher a atacat instantaneu și s-a distanțat la 4.8 secunde de Hill, Alesi era pe locul trei. În turul 14, Morbidelli a amețit când a acvaplanat într-o baltă din virajul Degna, unde steagul galben încă era fluturat, roțile sale față fiind detașate instantaneu de mono-post. În timp ce mareșalii se ocupau de eliminarea obstacolului de pe circuit, a ajuns acolo și Brundle, pățind exact același lucru. McLaren-un acestuia alunecând pe pâcla de apă și lovind unul dintre mareșali.

„Am crezut cu adevărat ca aia a fost pentru mine, a zis Brundle. „Am crezut că am să mor în acel moment. Mă îndreptam direct spre macaraua caterpillar care mișca mașina lui Morbidelli, dar apoi, cumva, chiar în ultimul moment, am ratat-o. Chiar nu am idee cum s-a întamplat asta.” Mareșalul a scăpat cu doar o fractură sub genunchi din incident, acesta își luase zborul după contactul cu mașina lui Brundle.

De data a ceasta a fost fluturat steagul roșu, iar pentru următoarele 23 de minute s-au purtat discuții în legătura cu repornirea cursei.

La re-start, Schumacher a început să se distanțeze încă o dată de Hill, dar a intrat la boxe după doar al 5-lea din cele 37 de tururi rămase. La acel punct a devenit clar că echipa sa a optat pentru o strategie cu două opriri pentru carburant, spre deosebire de cea a lui Hill, cu o singură oprire. Michael avea un avantaj de 6.8 secunde de dinaintea steagului roșu, dar pe când a ieșit de la boxe, timpii săi erau cu mult în urma celor ai lui Hill. Lucrurile au mers precum era de așteptat, iar apele s-au liniștit de la acel punct, asta până a intrat Michael la boxe pentru a doua oară. Acesta a staționat doar 7 secunde, jumătate din timp a fost din cauza re-alimentării iar cealaltă jumătate pentru un nou set de pneuri de vreme udă.

Atmosfera a devenit electrică iar calculele au început. Mai erau 10 tururi rămase, iar când Michael a tăiat mai bine de trei secunde din avantajul lui Hill într-un singur tur, părea că totul s-a sfârșit. Complicând lucrurile, puținul trafic care a mai rămas pe circuit, a fost tocmai acum prins din urmă.

Williams-ul lui Hill aluneca acum în toate direcțiile, iar Schumacher era în mod constant mult mai rapid decât acesta. Avantajul său scădea. 8.352s, 7.032s, 5.245s, 4.231.

Spectatorii atenți însă observaseră că a fost o problemă cu oprirea la boxe a lui Hill, care din punct de vedere material, l-a lăsat pe acestă incapabil de a își apăra poziția față de avansul lui Schumacher. Roata dreapta-spate nu a vrut să iasă, iar echipa a decis să o lase, decât să piardă și mai mult timp forțând-o. Astfel, Damon avea doar trei noi pneuri Goodyear, în loc de patru.

„Habar nu aveam că este același cauciuc — am crezut că am un set nou. Au funcționat bine pentru o vreme — dar erau doar trei, iar spre sfârșit, tracțiunea nu era poate ce ar fi putut fi. Iar pneul dreapta-spate era și crăpat pe deasupra de toate. Viața sa folositoare expirase!”

În turul 49 Hill s-a apropiat de Zanardi, acesta se chinuia cu un Lotus care își pierduse ambele oglinzi și un diffuser care pica în mod constant, deci, era orb, din fericire Alex era atent la situația care se contura pe circuit, în ciuda lipsei oglinzilor. „La sfârșit conduceam uitându-mă în lateral aproape tot timpul. Puteam să văd steagul albastru și mă așteptam ca Damon și Michael să treacă pe lângă mine în orice moment. Chiar nu voiam să fiu eu cel care, din greșeală, determina rezultatul campionatului mondial.” Un om bun, acest Domn Zanardi, care, pe deasupra tuturor problemelor din cursă, concura și sub greutatea emoțională exercitată de moartea tatălui său cu o săptămână mai devreme.

Fittipaldi s-a dovedit a fi o problemă mai mare când Hill l-a întalnit în penultimul său tur, iar pilotul Footwork l-a făcut pe acesta să piardă timp valoros la virajul ac de păr. Cu un tur rămas la dispoziție, Hill avea un avantaj de 2.4s, iar Damon era peste tot pe pistă, folosind tot ce avea în arsenal pentru a mai câștiga timpul necesar pentru victorie.

A părut dramatic, și nu prea bine pus la punct, dar acela a fost un tur de excepție pentru Damon, care a reușit să își mărească avantajul la aproximativ 10s față de Schumacher, din care scăzând cele mai bine de 6 secunde ale germanului din prima parte a cursei, aflăm diferența finală, Damon Hill la 3.365s în fața lui Schumacher, reușind cea mai crucială victorie a carierei sale.

În Australia însă, Hill și Schumacher aveau de disputat atât titlul la piloți cât și la echipe.

Rezultatul a fost însă unul dezamăgitor pentru spectatori, cei doi piloți eliminându-se unul pe celălalt într-un acroșaj care a avut loc în turul 35. Un acroșaj despre care se discută și astăzi, la fel ca situația Senna-Prost, a fost sau nu intenționat? Cine știe, ceea ce știm este că la sfârșitul acelei curse, Michael Schumacher a câștigat primul său titlu de campion mondial în Formula 1 la un singur punct avantaj față de Damon Hill iar la echipe, Williams-Renault, au câștigat titlul la 15 puncte față de Benneton-Ford.

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.