Latest Posts

„Seria Amintiri” Episodul 1.2 – Sochi

Vizualizări: 58681

2015 – Runda #15:

Revenirea pe tărâmul Rusesc în 2015 nu a fost o experiență la fel de întunecată precum cea din anul precedent. Apele de această dată au fost mai calme, fundalul cursei fiind unul cu totul și cu totul diferit. Semnele de întrebare, de bine sau de rău au dispărut, iar atenția s-a mutat asupra circuitului pentru prima oara în istoria marelui premiu al Rusiei.

Cursa precedentă a dezvăluit anumite aspecte ale circuitului pe care piloții de această dată le-au putut analiza și studia, această mai bună înțelegere a circuitului ducând la rezultate mai bune decât în anul precedent. Monoposturile din 2015 fiind și ele mai rapide decât cele din 2014, toate acestea trimițându-ne la către un alt fel de cursă.

Virajul cu numărul 3 a devenit virajul semnătură al circuitului. Este un viraj la stânga, foarte dificil, foarte lung, cu o rază constantă și cu o ieșire de foarte mare viteză către următoarea secțiune.

„Seria Amintiri” Episodul 1.2 - Sochi
Trasa Mov = Sebastian Vettel – Trasa Verde = Lewis Hamilton

Precum am văzut și anul trecut, în mod intrigant pentru fani, acest viraj de asemenea atrage o varietate de trase din partea piloților.

 

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Screenshot from 2018-09-27 19-42-39.png
Unghiul virajului este de 161° .

Lungimea sa este de 789 metri și lățimea de aproximativ 13 metri cu un bombament negativ de 30 de cm (elevația asfaltului pe interiorul curbei este cu 30 de cm mai mare decât pe exteriorul acesteia, fapt ce mărește considerabil dificultatea navigării virajului). Traversarea virajului durează aproximativ 10 secunde de la cap la coadă. Intra în curba din strâmtul viraj dreapta cu numărul 2. Caracterul virajului crează o puternică forță laterală asupra pneurilor, în special a celor dreapta fiind un viraj la stânga, aceasta ridicând considerabil temperatura acestora.

„Seria Amintiri” Episodul 1.2 - Sochi
Temperaturile și forța laterală la intrarea în virajul 3.
„Seria Amintiri” Episodul 1.2 - Sochi
Temperaturile și forța laterală în interiorul virajului 3.

Virajul este luat cu pedala de accelerație împinsă la maxim, ajungând la peste 290 km/h în treapta a șaptea, piloții fiind supuși la 2.5g timp de 7 secunde. Ajungând pana la chiar 3.5g pe pneuri mai moi și cu o cantitate mai mică de combustibil, setup similar cu cel din sesiunea a treia de calificări de exemplu.

„Seria Amintiri” Episodul 1.2 - Sochi
Monopostul Ferrari al lui Sebastian Vettel prin virajul cu numărul 3.

Okay, suficient despre virajul 3, ce s-a întamplat în weekendul propriu-zis?

În urma situației de anul trecut, care l-a văzut pe Nico Rosberg completând 52 din cele 53 de tururi ale cursei pe un singur set de pneuri Medium, Pirelli au optat ca anul acesta să aducă seturi de gume Soft (bandă galbenă) ca soluție primară iar ca opțiune au adus seturi de gume Supersoft (bandă roșie).

Fernando Alonso începea weekendul conștient că va pleca de la spatele grilei, pentru cursa cu numărul 250 pentru el, în urma schimbării unor elemente la Power-Unit. Honda aduseseră o unitate de combustie internă imbunătățită pentru această cursă, însă aceasta a fost montată exclusiv pe monopostul lui Alonso ( pentru că Honda aveau doar una…), Jenson Button rămănând cu o unitate mai veche pana la cursa următoare.

Lewis Hamilton era liderul campionatului mondial al piloților cu un avantaj de nu mai puțin de 48 de puncte față de colegul de echipă de la Mercedes Nico Rosberg. Sebastian Vettel, acum pilot Ferrari, era pe locul 3 la 11 puncte distanță de Rosberg. Mercedes erau pe primul loc la echipe cu 506 puncte, la 169 de puncte în fața celor de la Ferrari. Pe trei, Williams, la încă 129 de puncte distanță de locul 2.

În FP3 Carlos Sainz a avut un accident mărișor, a suferit de unele dureri de spate și de gât, dar a fost ulterior eliberat de la spital fără vreo problemă majoră. Acesta a fost declarat apt să concureze după verificările medicale de rigoare și va pleca de la spatele grilei de start în urma accidentului.

Sesiunea de calificări a fost lipsită de evenimente majore, vremea a fost bună cu Nico Rosberg fiind cel mai rapid pe parcursul celor 3 sesiuni. Timpul său din Q3 fiind net superior față de cel al lui Lewis Hamilton (mai bine de 3 zecimi de secundă i-au despărțit). Hamilton și-a asigurat însă locul 2 completând prima linie de pe grilă, Bottas a fost surprinzător de bun încă o dată la Sochi, luând locul 3 aici pentru al doilea an consecutiv, în fața celor doi piloți Ferrari: Vettel și Raikkonen terminând pe 5 și pe 6 respectiv. Perez a plecat de pe 4 iar Red Bull? Red Bull aveau probleme majore cu motorizarea Renault la acel moment, Ricciardo terminând pe 10 iar Kvyat ratând Q3, locul 11 ambii fiind clasați inferior față de timpul unui puștan de care probabil ați mai auzit, era pilot la echipa soră? Scuderia Toro Rosso? Numele este Max Verstappen, locul 9.

Ziua cursei a adus și ea vreme bună, temperaturi temperate și un cer greu cu nori, dar cel puțin nu se anunța ploaie. La start, Rosberg și-a păstrat poziția, imediat în spatele său a făcut la fel și Lewis Hamilton.

Ceva mai în spate Nico Hulkenberg a pierdut controlul monopostului său Force India în virajul cu numărul doi, lovindu-i pe Max Verstappen și Marcus Ericsson. Verstappen a scăpat cu doar un cauciuc spart în timp ce Hulkenberg și Ericsson au abandonat pe loc, safety car-ul a ieșit în același prim tur. Între timp Raikkonen și Kvyat au avut starturi foarte bune, câștigând două/ patru poziții respectiv. Cursa a fost repornită la sfârșitul turului 3, Rosberg aflânduse încă la șefia cursei. Bottas a reușit să își recâștige poziția depășindul pe Raikkonen pentru locul 3. Între timp, Sainz a urcat până pe locul 14, pornind de la coadă, iar Felipe Massa a ajuns pe locul 9, pornind de pe locul 15.

Rosberg anunță că are o problemă la pedala de accelerație. Hamilton profitând de problemă a preluat șefia cursei iar Valtteri Bottas îl depășește și el pe german pentru locul 2. În scurt timp, Rosberg intră la boxe pentru o încercare de a remedia problema, acest lucru se dovedește imposibil și germanul este forțat să abandoneze pentru numai a doua oară în acel sezon, la sfârșitul turului 7.

O a doua perioadă de safety car apare în turul 12, Romain Grosjean pierzând și el controlul monopostului și lovind tare barierele, din fericire, pilotul Lotus a scăpat nevătămat. Din cauza cantității mari de deșeuri de pe circuit și nevoia de reparații la barierele de la locul impactului, perioada de safety car a ținut până în turul 17. Câțiva piloți au optat să oprească în timpul perioadei safety car pentru pneuri noi, printre care și Sergio Perez.

La repornirea cursei am avut parte de un moment clasic Kimi Raikkonen, Vettel l-a atacat pe Finlandez imediat după intrarea la boxe a mașinii de siguranță, Kimi a reușit să își păstreze poziția, dar a fost nevoit să iasă de pe circuit. Acesta a întrebat echipa: „Trebuie să îl las să treacă sau nu?” Aceștia au început investigațiile pentru a îi putea oferi un răspuns pilotului. O decizie a fost făcută imediat, de către Kimi, nu de către echipă: „Okay, îl las să treacă” a fost mesajul finlandezului, iar echipa a fost ulterior de acord.

Intrările la boxe au început în turul 25, Bottas a intrat primul dintre cei în bătaia pentru podium de pe locul 2 însă a ieșit direct în trafic. Vettel a rămas pe circuit și a câștigat timp față de finlandez, ieșind în fața acestuia dupa propria oprire. Raikkonen a intrat și el la boxe în turul următor dar a ieșit în spatele compatriotului său. Hamilton a intrat și el la boxe un tur mai târziu păstrându-și prima poziție fără incidente.

Oprirea devreme i-a pus pe Perez și Ricciardo pe locurile 3 respectiv 4. În jurul turului 43 Ricciardo, Bottas și Raikkonen i-au prins din urmă iar Bottas l-a depășit pe Ricciardo. În turul 47 Sainz s-a retras în urma unei probleme la sistemul de frânare, pierzându-și aripa spate. Recuperând aripa sub condiții de cursă, un mareșal a fost numit „un Rus al dracului de curajos” de către Sebastian Vettel, care a reușit, cu greu, să nu îl lovească. Imediat după ce a fost depășit de Raikkonen, Ricciardo a trebuit să abandoneze și el, tot din pricina frânelor.

Sfârșitul turului 52 l-a văzut pe Bottas depășindul pe Sergio Perez pentru locul 3, imediat și pe Raikkonen în locul 4, Perez fiind relegat în locul 5. Dar, la numai câteva viraje mai târziu, în ultimul tur al cursei, cei doi s-au lovit, Bottas a fost nevoit să se retragă și Raikkonen scăpând cu un monopost grav avariat. Perez a revenit la poziția sa 3. Hamilton a avut câteva probleme cu aripa spate, ce i-a acordat lui Sebastian Vettel șansa de a se apropia, Englezul Însă a terminat cursa pe primul loc. Vettel pe doi. Podiumul a fost completat de Sergio Perez reușind primul podium pentru Force India al sezonului. Felipe Massa a terminat pe 4 pornind de pe locul 15. Raikkonen pe 5, dar ulterior relegat pe 8 fiind găsit responsabil pentru acroșajul cu Valtteri Bottas din ultimul tur.

Raikkonen: „Am crezut că m-a văzut”

La fel ca în anul precedent această cursă aduce Campionatul La Constructori în garajul Mercedes. Hamilton își mărește avantajul la piloți. 66 de puncte fiind între el și noul loc 2 Sebastian Vettel, Rosberg fiind relegat pe locul 3 la 7 puncte în spatele compatriotului său. În 2015 Hamilton a reușit să își apere titlul, devenind campion mondial pentru a treia oara.

Atât pentru azi,

2016, Mâine.

Foto – F1

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss