La câteva zile după ce a fost prezentat în cadrul echipei Aston Martin, Sebastian Vettel a discutat despre noua propunere privind introducerea curselor sprint care să ajute la diversificarea grand prix-urilor din Formula 1.
Pilotul german a fost încă de la bun început unul dintre cei mai vocali critici în privința introducerii curselor sprint în Formula 1. Vettel consideră că acest plan nu va aduce nimic nou în cadrul weekendurilor de cursă. Mai mult, cvadruplul campion mondial consideră că ideea de a avea curse sprint va devaloriza mult întrecerea de duminică.
“Nu înțeleg care este rațiunea din spatele acestei idei. Nu-mi place deloc. De ce ai avea o pre-finală înaintea finalei propriu-zise? Care e rațiunea? Nu înțeleg. Sigur că dacă va fi o cursă sâmbată, atunci voi lua parte fiind doresc să concurez duminică, dar, din punctul meu de vedere, nu are nici un sens.” a comentat Sebastian Vettel pentru Motorsport.com
Sebastian Vettel nu este singurul pilot care nu crede în ideea curselor sprint. Sergio Perez, Max Verstappen și Daniel Ricciardo sunt doar trei dintre piloții care nu au fost convinși de noua inițiativă legată de cursele sprint. De cealaltă parte, mai toți team principalii implicați activ în Formula 1 susțin ideea, Toto Wolff fiind cel mai vocal în acest sens.
Revenind la Sebastian Vettel, pilotul german consideră că soluția curselor sprint nu rezolvă problema pe deplin, ci doar ascunde adevăratele probleme existente în Formula 1. “Problema curselor sprint mută atenția de la problemelor reale existente în Formula 1. E mai mult un plasture pe o rană decât o soluție serioasă.” a concluzionat germanul.
Sebastian Vettel va debuta pentru noua sa echipă, Aston Martin, cu ocazia Marelui Premiu al Bahrainului, etapa inaugurală a sezonului 2021, programat să se desfășoare între 26-28 martie.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Photocredit: Aston Martin F1
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.