Latest Posts

Sebastian Barbu se impune la Raliul Bucovinei și preia conducerea campionatului.

Vizualizări: 12347

Sebastian Barbu a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Raliuri Betano în Bucovina și a devenit noul lider al sezonului 2022 și totodată favoritul la titlul de campion absolut după ce Simone Tempestini a bifat un nou abandon din postura de lider.

Un total de 59 de echipaje au fost prezente la cea de-a doua ediție organizată în noul format pe asfaltul din Bucovina. Cu Dan Gîrtofan revenit în competiție, dar și cu Simone Tempestini aflat la debutul în raliul din nordul Moldovei, astfel că lupta s-a anunțat intensă încă de la început.

Barbu
Sebastian Barbu a ajuns la al doilea succese consecutiv în CNR Betano. Photocredit: Bogdan Barabas – ABimages.ro

Raliul a debutat cu trei probe speciale organizate pe TransRarău, în Pojorâta, unde primele două au fost dominate de ploaie și asfalt umed, Sebastian Barbu (Skoda Fabia Rally2) și Simone Tempestini (Porsche 997 RGT) împărțindu-și victoriile, cu un avantaj de partea campionului, care și-a și asigurat poziția de lider la finalul primei zile. Proba super specială din Câmpulung Moldovenesc i-a revenit lui Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2), liderul la zi al campionatului înaintea etapei.

Cu un plus de 11,7 secunde față de Barbu, principalul său urmăritor, după prima zi, Tempestini a continuat și sâmbătă să își mărească avansul, acesta impunându-se în toate cele 3 probe speciale de până la regruparea de la mânăstirea Moldovița. La fel ca în Argeș în urmă cu patru săptămâni, cutia de viteze a mașinii lui Tempestini a cedat și imediat după încheierea PS8, sixtuplul campion național a anunțat că abandonează.

Barbu a profitat de retragerea campionului și a preluat conducerea raliului, câștigând toate cele 4 probe rămase, inclusive Power stage-ul Paltinul, unde a fost mai rapid cu 1,1 secunde decât Andrei Gîrtofan. Cu un ecart final de 53,4 secunde față de Gîrtofan jr, sibianul și-a adjudecat al doilea succes din acest sezon și totodată s-a impus pentru al doilea an în Bucovina, dar totodată a devenit și noul lider al campionatului.

Barbu
Tempestini era lider autoritar când a fost nevoit să abandoneze din motive tehnice. Photocredit: Bogdan Barabas – ABimages.ro

După patru etape, Barbu are 128,8 puncte, în timp ce Gîrtofan jr are 126,4 puncte, în timp ce Tempestini a fost depășit pe podium de Mihai Manole, care are acum 77,4 puncte. Cu două abandonuri în patru runde, Tempestini a strâns 70 de puncte, astfel că lupta pentru titlu se complică.

La finalul sezonului din care au mai rămas cinci etape se vor lua în calcul cele mai bune 7 rezultate astfel: cele mai bune 3 etape de macadam + cele mai bune 4 etape de asfalt sau cele mai bune 3 etape de asfalt + cele mai bune 4 etape de macadam. În ceea ce privește titlul la asfalt, Gîrtofan jr este aproape sigur de titlu de campion, având nevoie doar de o clasare în Top 5 la Raliul Clujului.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Etapa din Bucovina a mai consemnat o premieră. Pe podiumul general au urcat atât fiul Andrei Gîrtofan, cât și tatăl Dan Gîrtofan. La primul său raliu din 2022, Gîrtofan senior a bifat al 100-lea podium general din carieră, un adevărat record pentru motorsportul românesc. Cei doi au mai fost împreună pe podium, acum un an în Covasna, dar la doar cel pentru CNR Betano, nu general.

Barbu
Bucurie în familie Gîrtofan. Primul podium general împreună. Dan Gîrtofan a ajuns la 100 de podiumuri generale, iar Andrei este aproape sigur de titlul de campion la asfalt. Foto: Andrei Gîrtofan Facebook

În top 10 la Raliul Bucovinei s-au mai clasat Bogdan Cuzma, Mihai Manole, Adrian Teslovan, Vali Porcișteanu, Jean Tatu jr, Cristian Timișică și Vlad Cosma. Un rezultat notabil a fost obținut și de Daniel Grămadă, locul 13 la general, pilot care anul trecut debuta la Rally2. La Două Roți Motrice, în absența liderului Norbert Maior, victoria i-a revenit lui Jean Tatu jr, acesta impunându-se și în clasamentul Juniorilor, dar și la Clasa RC4. La Debutanți s-a înregistrat o victorie surpriză, Catherine Rădulescu încheind pentru prima oară pe prima poziție,

Competiția de la Cupa Dacia a fost câștigată din nou de frații Supuran, la Swift s-a impus din nou Paul Popa, iar Cristian Șugar continuă să domine duelul de la Cupa 208 R2. După mai multe abandonuri succesive cu Alfa Romeo GTV, Cătălin Cedric Ghigea a spart gheața în Bucovina și a obținut primul său succese, cu un avantaj de peste 4,31 minute față de următorul clasat. La Rally2, victoria i-a revenit lui Gabriel Ienasel.

  • Campionatul Național de Raliuri Betano se mută pe macadam de etapa viitoare, caravana urmând să ajungă la Sibiu, în perioada 15-16 iulie.
  • Rezultatele provizorii ale Raliului Bucovinei 2022 sunt disponibile AICI.
  • Mai multe știri despre Campionatul Național de Raliuri găsiți AICI.
Sursa: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
Photocredit: Bogdan Barabas - ABimages.ro
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)

Latest Posts

Don't Miss