GP24 Media

Rezumat “Memorialul Daniela Zaharie” la Shopping City Timisoara

Vizualizări: 27402

În weekendul care tocmai a trecut, Timișoara a fost martora celui mai amplu eveniment automobilistic din județ- “Memorialul Daniela Zaharie”.Evenimentul a fost organizat de către Clubul Sportiv Daniela Zaharie alături de sportivii echipei Sport Masters Year 2012, în memoria pilotului Daniela Zaharie. (N. 28.08.1979 – D. 06.07.2012)
Fiind născută în 28 august, evenimentul în memoria ei se desfășoară, în fiecare an, în jurul acestei date.

Rezumat "Memorialul Daniela Zaharie" la Shopping City Timisoara

În acest an, evenimentul a fost unul de amploare, incluzând atât o etapă din Campionatul Județean de AutoSlalom cât și 2 etape din The Central European Ori Cup.

În ceea ce privește Campionatul Europei Centrale și de Est la Raliuri de Orientare, The Central European Ori Cup, sau pe scurt C.E.C Ori Cup, s-au aliniat la start 18 concurenți, veniți din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria cât și două echipaje din București, unul din Satu Mare și două din Timișoara.

Etapele au constat în 2 zile de concurs, care au cuprins atât probe speciale de îndemânare, una în condiții de seară/ noapte și cealaltă ziua cât și probe de orientare pe străzile din Timișoara, Săcălaz, Samnihaiul Roman, Utvin și Giroc, pe un traseu bine stabilit de către organizatori, pe trafic deschis circulației publice și cu condiția ca toate regulile de circulație să fie respectate cu rigurozitate.

Rezumat "Memorialul Daniela Zaharie" la Shopping City Timisoara

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Clasamentele finale ale C.E.C. Ori Cup au fost:

  • locul 1: din SLOVACIA: Magdolen Roman / Magdolen Roman jr
  • locul 2: din POLONIA: Lutek Marcin / Wojtkowiak Monika
  • și locul 3: din CEHIA: Klasová Zuzana / Klasa Martin

În cadrul aceluiași concurs, pe lângă probele de orientare care au avut loc în Timișoara și în localitățile învecinate, există și probe speciale de îndemânare, care au avut loc în parcarea Shopping City Timișoara.

Aceste probe de viteză au fost premiate separat, clasamentele arătând astfel:

  • locul 1 – Echipajul 921: Lutek Marcin
  • locul 2 – Echipajul 904: Drobik Zdeněk
  • și locul 3 – Echipajul 902: Magdolen Roman

Clasamentul ”Promo – Piloți”:

  • 1 Bănica Andrei
  • 2 Munteanu Bogdan
  • 3 Noțigan Ionuț
  • 4 Onc Vlad

Clasamentul ”Promo – General”:

  • 1 Munteanu Bogdan/Munteanu Alina – MINI Cooper
  • 2 Bănică Andrei/Bănică Loredana – Ford Focus
  • 3 Noțigan Ionuț/Nițulescu Daniel
  • 4 Onc Vlad/Hepp Cristina

Tot în cadrul “Memorialului Daniela Zaharie” s-a desfășurat și etapa a IV-a a Campionatului Județean de AutoSlalom.

Rezumat "Memorialul Daniela Zaharie" la Shopping City Timisoara

În cadrul concursului, desfășurat în cele două zile, vineri și sâmbătă, s-au înscris peste 40 de echipaje.
Câștigătorii zilei de vineri, au fost Isac Florin alaturi de navigatorul sau, Rebeleș Florin.

Ziua de sâmbătă a fost plină de surprize.
La final, marele câștigător al grupei Friends, clasa Street, a fost pilotul brașovean Apostol Andrei. Pe locul doi s-a clasat echipajul Saucan Victor / Saucan Raul iar pe locul 3, un alt echipaj venit din Brasov: Lambrino Radu /  Raita Ștefan.
În cadrul clasei Rally castigator a fost Preunca Mihai, urmat de Remus Iancu și Sărăcuț Mihai.

  • Sursa: Clubul Sportiv Daniela Zaharie
  • Photocredit: Sabin Cercel Photography

Clasamente:

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Hamilton, DRS

Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.

DON'T MISS

Andra Dozsa

Andra Dozsa

RELATED ARTICLES