Latest Posts

Renault la Sochi

Vizualizări: 9812

Ricciardo a avut un start excelent, dar la fel și Ocon – și pe măsură ce australianul s-a încurcat cu Verstappen, asta i-a permis lui Ocon să se strecoare și ajungă pe locul patru în primele etape. În cele din urmă, echipa l-a lăsat pe Ricciardo să se treacă, fiind cel mai rapid dintre cei doi, dar Honey Badger a primit o penalizare pentru că nu a revenit corect pe pistă. Din fericire, el a construit un avantaj suficient pentru ca asta să nu mai conteze, venind acasă pe locul cinci, în timp ce Ocon a trebuit să muncească din greu pentru a se apăra de Kvyat pentru a păstra locul șapte.

Daniel Ricciardo, locul 5:

Sunt mulțumit de rezultatul de astăzi și este unul decent și pentru echipă. Am avut un start minunat și am ajuns pe locul trei în primele viraje înainte să cobor pe locul cinci. Cursa s-a schimbat când am trecut pe pneurile dure, am avut un ritm bun, dar evident am făcut greșeala trecând de Esteban în virajul 2 și am primit penalizarea. Am blocat frânele din față, așa că îmi asum responsabilitatea pentru asta, dar am reușit să corectez acea greșeală și să recuperez bine. În perspectivă, sunt destul de fericit cu ziua mea și cu rezultatul final, în timp ce luăm acasă câteva puncte bune. Monopostul funcționează bine, iar fiabilitatea este bună, așa că totul a mers frumos pentru noi.”

Esteban Ocon, locul 7:

„În general, este un rezultat excelent al echipei, așa că este bine. Când ne-am pus pneurile dure, monopostul nu a fost același. A fost cam dificil de condus și mă luptam cu aderența și echilibrul și pur și simplu nu eram atât de fericit pe cât eram pe soft-uri. Aproape că l-am urmărit pe Max [Verstappen] pe soft la începutul cursei, așa că este ceva ce trebuie revăzut acolo. Au fost posibile mai multe puncte probabil, dar suntem mulțumiți de rezultat și de evoluția cursei noastre. Știm că monopostul este rapid și este perfect și pentru cursele viitoare. Mergem în direcția corectă; îi prindem pe băieții din față și asta este ținta noastră– Campionatul Constructorilor.”

Cyril Abiteboul, directorul echipei:

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

„Weekendul ne-a oferit un rezultat puternic pe echipe, cu 16 puncte adăugate la Campionatul Constructorilor. De vineri dimineață am simțit că putem atinge acest tip de poziție și este bine că am făcut asta. Evident, vrei mereu mai mult, dar cele patru monoposturi care au terminat înaintea lui Daniel meritau să fie acolo unde sunt. Daniel a fost cu adevărat impresionant în construirea avansului necesar față de Leclerc pentru a anula penalizarea de cinci secunde. Esteban, a luptat ceva mai mult cu aderența uneori în timpul cursei, dar a fost remarcabil în apărarea față de Kvyat pentru mai mult de 20 de tururi. Plecăm de la Sochi cu 99 de puncte după 10 curse, ceea ce este mai mult decât anul trecut într-un sezon de 21 de curse, iar asta e o demonstrație clară a progresului echipei, de la an la an. De asemenea, suntem mai aproape ca niciodată de cele două echipe din față și va fi o luptă foarte interesantă cu ambele până la sfârșitul sezonului. “

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss