Latest Posts

Red Bull în primul GP: Caracterul circuitului sau superioritarea tehnică?

Vizualizări: 11834

Red Bull a dominat primul GP, desfășurat în Bahrain, într-un mod care amintește de monoposturile Mercedes din perioada 2014-2020 sau chiar de cele RB din perioada Vettel. Echipa austriacă a dominat ostilitățile atât în calificări, cât și în cursă, iar în niciun moment nu a arătat slăbiciuni. În acest articol analizăm care sunt punctele forte ale RB19.

“Red Bull, ei au acest campionat”, a reflectat George Russell de la Mercedes după Marele Premiu al Bahrainului din 2023. “Cred că nimeni nu se va lupta cu ei în acest an și mă aștept ca ei să câștige… Ar trebui să câștige fiecare cursă din acest sezon, este pariul meu” George Russell, Mercedes.

Echipa campioană mondială din 2022 a anticipat perfect noul regulament din acest an. Șasiul, denumit RB19, reprezintă o masivă îmbunătățire al predecesorului. Cu o dominație incredibilă atât în teste, cât și în primul GP, echipa din Milton Keynes pare invincibilă în acest moment.

RB19 are un caracter schimbat în acest an. Acesta are o tracțiune superioară și un nivel de downforce mai mare, mai ales pe mult îmbunătățita punte față. Monopostul pare unul abil pe toate circuitele și nu pare să aibă puncte slabe. Drag-ul este comparabil cu predecesorul și DRS-ul este cel mai puternic, viteza de top fiind doar puțin mai mică decât în cazul celor de la Ferrari, care au un motor mai puternic.

Pirelli Bahrain

Fereastra de setup pare a fi una largă. Monopostul a reușit să prevaleze pe toate condițiile asfaltului de pe circuitul din Bahrain, indiferent de sesiune. Pe un tur de calificare, RB19 a fost cel mai stabil, iar Max Verstappen a jonglat cu virajele, având o trasă diferită în 9 pentru a aborda o trecere perfectă în criticul viraj 10. Per total, Red Bull a acaparat virajele medii și rapide, a fost pe același palier cu Aston Martin pe cele lente și nu a pierdut foarte mult pe linia dreaptă în comparație cu Ferrari.

În cursă, piloții au arătat și mai dominanți. Perez a stat la cutie în primul stint, apoi a efectuat în mod simplu depășirea lui Charles Leclerc care i-a asigurat locul secund. Cu Max Verstappen (care nici măcar nu s-a întrebuințat prea tare) și Perez în frunte, echipa a gestionat cursa fără nicio problemă.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

După ultimul pit, echipa a schimbat maparea într-una mult inferioară, iar Max Verstappen a fost rugat de inginerul său să scadă ritmul. Cu tot cu aceste practici, Alonso a terminat pe 3 la aproape 38 de secunde de lider. La echipa austriacă, cel mai mult s-a remarcat gestiunea fără cusur a pneurilor, din nou una superioară oricui. Pentru a evidenția acest lucru vom afișa datele din cele 3 stinturi de pe monopostul lui Max Verstappen.

Primul stint (Tururile 1-14)

  • Turul 2: 1.37.9
  • Turul 7: 1.38.0
  • Turul 13: 1.38.4

Al doilea stint (Tururile 15-36)

  • Turul 16: 1.37.8
  • Turul 25: 1.37.3
  • Turul 35: 1.37.8

Al treilea stint (Tururile 37-57)

Turul 38: 1.36.2

Turul 49: 1.36.9

Turul 57: 1.36.3

Red Bull în primul GP: Caracterul circuitului sau superioritarea tehnică?

 

 

Aceste date relevă faptul că Max Verstappen nu a forțat deloc pneurile. Cel mai impresionant este stintul secund, cu pneuri soft uzate. Variația a fost doar de 0.5s/tur, iar, în inlap, campionul mondial a avut un timp egal cu cel din primul tur al stintului. Această observație denotă că timpul câștigat cu scăderea combustibilului este cel puțin egal cu ritmul pe tur pierdut de pneuri.

Pentru rivali, situația capătă valențe și mai îngrijorătoare când comparăm și timpii lui Sergio Perez, care nu este un pilot atât de abil în gestionarea pneurilor. Mexicanul a rulat ca un ceas elvețian în ultimul stint, cu aproape toate tururile sub 1.37.0.

În acest context este clar că Red Bull deține monopostul etalon din acest început de sezon. Drumul spre titlurile mondiale este unul foarte lung, iar Ferrari, Mercedes sau chiar Aston Martin ar putea recupera din decalaj, mai ales că au mai mult timp în tunelul de vânt. Vom evidenția mai bine în articolele dedicate acestor echipe.

Red Bull în primul GP: Caracterul circuitului sau superioritarea tehnică?

La Jeddah nu ne așteptăm să observăm o situație diferită. Piloții Ferrari ar putea avea un avans în calificări, dar ritmul de cursă Red Bull pare intangibil în acest moment. Un al doilea start al sezonului poate fi reprezentat de etapa din Azerbaijan, acolo unde mai multe echipe vor aduce componente sau chiar concepte noi.

  • Mai multe știri despre Campionatului Mondial de Formula 1 găsiți AICI.
Sursa: GP24 Media / Ionut Popa
Photocredit: GP24 Media/Formula 1 Fans Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Ionut Popa

Latest Posts

Don't Miss