Cu cinci etape programate de-a lungul sezonului 2020, Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori a avut parte de numeroase schimbări după debutul din februarie, de la Raliul Suediei. Anularea unor competiții de renume la nivel mondial precum Raliul Țării Galilor sau Raliul Finlandei, schimbările de calendar și dificultățile organizatorilor s-au încheiat cu introducerea unei curse: Raliul Estoniei.
După debutul de an competițional din Suedia, unde au obținut un excelent loc cinci și două victorii de specială în clasamentul rezervat juniorilor, Raul Badiu și Gabriel Lazăr revin în mașina de concurs în acest weekend. Raliul Estoniei întrerupe pauza de peste șase luni
calendaristice, iar echipajul român își reia campania în cea mai înaltă competiție
Automobilistică dedicată juniorilor.
Cu 17 probe speciale programate din această seară până inclusiv duminică, Raliul Estoniei
Înlocuiește celebra cursă din Finlanda, anulată din cauza restricțiilor impuse de autorități. Cu un traseu de concurs rapid, tehnic, în care atenția trebuie să fie maximă iar abordarea perfectă, competiția reprezintă o provocare interesantă pentru Raul și Gabriel.
„După o pauză atât de lungă, nu cred că există etapă mai frumoasă cu care să revenim în
Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori. Mă bucur să fim aici, să ne întoarcem în mașina de curse ș i să ne continuăm parcursul în campania noastră internațională. Este o realizare importantă că suntem la start în aceste vremuri dificile ș i le mulțumesc partenerilor pentru susținere” a declarat Raul Badiu.
Competiția va fi una acerbă, echipajul român urmând a se lupta cu numeroși sportivi cunoscuți pentru viteza și determinarea lor în condiții dificile. Cu un total de 12 echipaje la start, clasamentul Junior WRC va avea parte de dueluri interesante și strânse, în care Raul și Gabi își propun să se implice de pe prima probă specială. Cei doi au în plan obținerea de timpi în vârful clasamentului dedicat juniorilor și un loc fruntaș la finalul celor 17 probe speciale programate în weekend.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
„Cursa din Estonia este superbă, fiind similară cu cea din Finlanda, dar la superlativ. Probele sunt mai rapide, iar săriturile mai multe și mai mari. Cu siguranță va fi o provocare interesantă ș i nouă pentru noi.” a spus Raul Badiu înaintea startului în Raliul Estoniei, a doua etapă Junior WRC din 2020.
După lunga pauză, Raul Badiu și Gabriel Lazăr au participat la o sesiune de teste zilele trecute, acomodarea cu noul model Ford Fiesta Rally4 decurgând perfect. Mașina produsă
de M-Sport Polonia debutează în acest weekend în competițiile sportive, fiind o versiune
îmbunătățită a modelelor anterioare cu care cei doi au concurat în Campionatul Mondial de
Raliuri pentru Juniori.
După recunoașterea traseului de concurs, Badiu și Lazăr au luat parte în această dimineață la testele oficiale ale Raliului Estoniei, desfășurate pe o lungime de peste șase kilometri.
Fără a forța și folosind shakedown-ul ca un antrenament, Raul și Gabriel au reușit al șaptelea timp în categoria juniorilor, fiind pregătiți de startul pe prima probă specială, programat în această seară.
„Totul a fost în regulă la shakedown ș i suntem mulțumiți de ritm. Feelingul în mașina este unul foarte bun, iar noi ne simț im încrezători înaintea startului. Totul depinde de ritmul pe
care îl găsim astăzi ș i zilele viitoare pe probele speciale, dar vom încerca să începem de la
un nivel bun, să fim rapizi, iar de acolo să progresăm pe durata weekend-ului.” a completat
Badiu după testele oficiale ale Raliului Estoniei.
Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori este cea mai importantă competiție automobilistică dedicată tinerilor piloți talentați. Zeci de echipaje se duelează de-a lungul
întregului sezon pentru titlul de campion mondial și premiul pus în joc: participarea în
Campionatul Mondial de Raliuri în 2021 la bordul unui model Ford Fiesta R5, o mașină cu tracțiune integrală care reprezintă următorul pas în motorsport.
Campania Junior World Rally Championship 2020 a echipajului Raul Badiu & Gabriel Lazăr este posibilă mulțumită partenerilor Ion Moș, Smart ID Dynamics, Omniasig, Renomia SRBA Insurance Brokers, Lukamet, Porkprod, Filsam, Elta 90 Medical Research, Tano Prod, Killer SRL și partenerilor tehnici: Federația Română de Automobilism Sportiv, Aerotravel, P1 Racewear, Institutul Național de Cercetare pentru Sport, Automobil Club Român, OsirioMediaProduction, Mediatech Services. Participare co-finanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2020.
- Sursa: Comunicat Raul Badiu & Gabriel Lazar realizat de Rallymax.ro
- Photocredit: Bogdan Barabaș & Honza Froněk
Photocredit:
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.