Latest Posts

Raliul Sibiului, prima victorie pentru Marius Sîncrăianu şi Alina Pop în 208 R2 Cup.

Vizualizări: 21349

 

Șapte echipaje au fost prezente la Raliul Sibiului în cadrul 208 R2 Cup, prima etapă de macadam a sezonului din Campionatul Național de Raliuri.

Revenită începând cu 2020 pe suprafața consacrată – macadam – și organizată de către Sibiu Racing Team, etapa sibiană avea să fie o cursă de anduranța pentru cele aproape 70 de echipaje înscrise în competiție. Dar până să facă cunoştinţă cu provocările de pe traseu, concurenții s-au bucurat joi seara de un aflux foarte mare de fani prezenți la startul festiv.

Prima zi de concurs propriu-zisă a început vineri dimineață pe Dealul Gușteriței, acolo unde a avut loc sesiunea de shakedown, că mai apoi concurenții să dea drumul motoarelor pe cele 5 probe speciale programate vineri, ziua fiind încheiată cu celebra probă de noapte, „Şanta”. În programul zilei secunde, Raliul Sibiului s-a desfășurat pe încă cinci probe speciale, câte două treceri pe „Rășinari” și „Şanta”, competiția încheindu-se cu parcurgerea circuitului de slalom paralel.

Raliul, Sibiului

Marius Sîncrăianu și Alina Bianca Pop s-au impus pe prima probă specială a Raliului Sibiului și au reușit să se mențină la conducere întreaga cursă. Deși pe unele probe echipajele Cristi Sugar / Vlad Colceriu sau Bogdan Gheorghiu / Adrian Temeș au stabilit timpii de referință, Sîncrăianu și Pop au gestionat perfect cea mai dură competiție a sezonului și au reușit să se impună la finalul celor 10 probe speciale.

Sibienii Rareș Tomiță / Levente Csegzy au avut parte de un început dificil de sezon, cu un ritm sub așteptările lor. Însă suportul propriilor fani și dorința unui rezultat bun în cursa de casă i-a ambiționat să crească viteza pe probele speciale. Cei doi s-au aflat în fiecare moment pe podiumul 208 R2 Cup în cursa sibiană, reușind să încheie pe locul secund în cupa monomarcă, cel mai bun rezultat al echipajului în 2022.

Cu o cursă cu suișuri și coborâșuri, Bogdan Gheorghiu și noul său copilot, Adrian Temeș, au pornit cu un deficit de timp, însă strategia inteligentă le-a adus podiumul într-o cursă dificilă. Echipajul a obținut locul trei în 208 R2 Cup, în timp ce tânărul Mihnea Hanea, copilotat de Adrian Pavel, a reușit locul al patrulea. Cei doi au revenit la start în Raliul Sibiului după o ieșire în decor la cursa lor de debut în cupa monomarcă.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Raliul, Sibiului

Deși a pornit excelent și se afla într-o strânsă luptă pentru victorie, echipajul Cristi Sugar / Vlad Colceriu a fost nevoit să se retragă cu probleme tehnice și astfel orice șansă la o nouă victorie a fost spulberată. În situația neplăcută de a nu ajunge la final s-a aflat și echipajul Claudiu Albuț / Radu Ursu, care a avut parte de o ieșire în decor în timp ce se afla pe podiumul 208 R2 Cup.

Cei doi se află în afara oricărui pericol, însă există șanse că programul lor competițional să aibă de suferit în urma incidentului de la finalul Raliului Sibiului 2022. Totodată, Csongor Szabo și Mărcuș Andreoiu au fost siliți la abandon după doar câțiva kilometri de probă specială, cei doi covăsneni aducând daune punții spate a modelului 208 R2, care nu au putut fi remediate pentru restart în ziua secundă a competiției.

Clasament final Raliul Sibiului:

  • Marius Sîncrăianu – Alina Bianca Pop
  • Rareş Tomiţă – Levente Csegzy
  • Bogdan Gheorghiu – Adrian Temeş
  • Mihnea Hanea – Adrian Pavel

Raliul, Sibiului

Vă reamintim faptul că Top 3-ul din 208 R2 Cup se premiază cu sume în bani, datorită partenerului principal Termo Life:

  • Locul 1 – 2000 EURO
  • Locul 2 – 1000 EURO
  • Locul 3 – 500 EURO

„Raliul Sibiului s-a dovedit a fi, așa cum ne așteptam, cea mai solicitantă cursă din acest sezon de până acum în 208 R2 Cup, suprafața de rulare fiind destul de dură cu materialul tehnic. Datorită acestui fapt, am avut parte de multe abandonuri, rezultatul final demonstrând faptul că atenția sporită asupra capcanelor de pe traseu și constanța pot aduce un rezultat pozitiv. Vreau să-i felicit pe Marius și Alina, au făcut un raliu foarte bun obținând o victorie bine-meritată și sper să-i revedem și la restul etapelor din acest sezon.” a declarat Iulian Ichim, organizator 208 R2 Cup.

Raliul, Sibiului

  • Desfășurarea 208 R2 Cup nu ar fi posibilă fără susținerea partenerului Termo Life.
  • Partenerii tehnici ai competiției sunt: Hankook Competition prin Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro și Verla.
  • Partener media: RallyMax.ro
  • Mai multe știri despre Campionatul Național de Raliuri găsiți AICI.
Sursa: Comunicat 208 R2 Cup - RallyMax
Photocredit: 208R2 Cup
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Comunicat 208 R2 Cup - RallyMax

Latest Posts

Don't Miss