Latest Posts

Raliul Bucovinei: Barbu se impune, Marișca e noul campion pe asfalt.

Vizualizări: 17786

Sebastian Barbu a obținut, la Raliul Bucovinei, prima sa victorie stagională în Campionatul Național de Raliuri Betano, în timp ce al doilea clasat, Bogdan Marișca, a devenit primul campion național în competiția dedicată exclusiv etapelor pe asfalt.

Revenit în calendarul CNR Betano după o pauză de 34 de ani, Raliul Bucovinei a adus și răsturnări de situație. Pentru a deveni campion, Marișca (Ford Fiesta Rally2) avea nevoie de o clasare în Top 4 la open, însă chiar și așa, acesta a fost lider după primele patru probe speciale, dintr-un total de 6. Pe PS5 Paltinul 2, Barbu (Skoda Fabia R5) s-a impus la 6,9 secunde de pilotul clujean și a preluat conducerea, dublându-și avantajul în Power Stage, astfel că diferența totală dintre cei doi a fost de 12,2 secunde.

Pentru Barbu a fost a doua victorie din carieră, după cea obținută în 2019 acasă, la Sibiu, tot pe asfalt. În acest sezon, sibianul s-a clasat pe podiumul open la toate etapele la care a participat, astfel că și-a asigurat titlul de vicecampion, atât în topul absolut, cât și la asfalt. De fiecare dată, la start, Barbu l-a avut copilot pe Bogdan Iancu, același care îi e alături neîntrerupt din 2019.

Raliul Bucovinei
La încheierea celui de-al 28-lea sezon din carieră, Bogdan Marișca s-a încununat campion național de asfalt. Foto: Bogdan Barabas

În schimb, pentru Marișca, aflat la sezonul cu numărul 28 din cariera de pilot de raliuri, clasarea pe poziția secundă în Bucovina i-a asigurat un nou titlu în palmares. După ce a deveni campion absolut în 2005 și 2017, acesta s-a încununat „regele asfaltului” în CNR Betano, competiție înființată în acest sezon de FRAS și unde au punctat toate cele 6 etape de asfalt din calendarul complet. La final de campionat, Marișca are 192 de puncte, în timp ce principalul său contracandidat a strâns 185,2 puncte.

Raliul Bucovinei
Sebastian Barbu încheie anul cu două titluri de vicecampion, o victorie la open și 7 succese pe probele speciale. Foto: Bogdan Barabas

Victoriile în cele 6 probe speciale din Bucovina au fost împărțite de Barbu și Marișca, fiecare fiind primul în 3 dintre ele. Chiar dacă nu a avut victorii pe probe, Dan Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) a completat podiumul ultimei etapei, la 40,9 secunde de câștigător, și a bifat a cincea clasare în Top 3 din 2021, cu mențiunea că la Raliul Zăpezii din Covasna a reușit să se și impună.

Raliul Bucovinei
La revenirea sa într-un sezon complet după o lungă pauză, Bogdan Cuzma a terminat pe 3 în campionatul de asfalt și pe 5 la open. Foto: Bogdan Barabas

La prima sa participare la raliuri pe un model R5, Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia) a fost pe locul 4 la open în Bucovina, iar pe PS1 și pe PS4 chiar a încheiat în Top 3 cei mai buni timpi. Un rezultat excelent a fost obținut și de Jean Tatu senior (Skoda Fabia R5). Un veteran în raliuri, acesta a fost pentru prima oară la start pe un R5 și a încheiat pe 5 la general, în timp ce pe 6 s-a clasat Bogdan Cuzma (Skoda Fabia R5), care și-a asigurat locul 3 final în campionatul de asfalt.

Raliul Bucovinei
Andi Gîrtofan a impresionat la prima sa participare cu un model R5. Foto: Bogdan Barabas

Pe 7 îl regăsim pe Jean Tatu jr, care a avut o evoluție excelentă în Bucovina, avându-l copilot pe experimentatul Gabriel Lazăr. După locul 12 la general în Raliul Clujului la bordul unui Peugeot 208 Rally4, tânărul pilot sibian a impresionat și în Bucovina, câștigând clar atât la Juniori, cât și la 2 Roți Motrice și Clasa RC4.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Top 10 la general a fost completat de Marcel Cioltan (Subaru Impreza WRX), Paul Ciubotariu (Subaru Impreza) și Cristian Șugar (Peugeot 208 R2).

Raliul Bucovinei a decis și titlul la Debutanți, acolo unde victoria finală i-a revenit lui Ciprian Lupu, pe un Citroen C2.

  • Rezultatele complete provizorii de la Raliul Bucovinei sunt disponibile AICI.
  • Mai multe știri despre Campionatul Național de Raliuri găsiți AICI.
Sursa: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
Photocredit: ABimages.ro - Bogdan Barabas
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)

Latest Posts

Don't Miss