Latest Posts

Posibile Strategii de Cursă la Marele Premiu al Statelor Unite – Pirelli Report.

Vizualizări: 19303

Posibile strategii de Cursă și puncte de vedere cu privire la Marele Premiu al Statelor Unite de către inginerii Pirelli și directorul Pirelli Motorsport Mario Isola.

Posibile, Strategii

Posibile, Strategii

Carlos Sainz de la Scuderia Ferrari a obținut al treilea Pole Position din cariera sa în Formula 1 folosind pneuri Pirelli P Zero SOFT pentru a ocupa primul loc în calificările de pe Circuit of the Americas, devansându-l pe coechipierul său Charles Leclerc cu 0,065 secunde. Însă Charles Leclerc va fi retrogradat cu 10 locuri pe grilă pentru un nou motor și un turbo, ceea ce înseamnă că va coborî pe locul 12 pe grila de start, Max Verstappen fiind promovat pe prima linie. Aceasta înseamnă că, pentru Charles Leclerc, posibile strategii vor putea juca un rol important

Ziua de sâmbătă a fost o experiență grea pentru Red Bull Racing, deoarece cu puțin timp înainte de începerea calificărilor s-a anunțat că cofondatorul și proprietarul echipei, Dietrich Mateschitz, a murit la vârsta de 78 de ani, în urma unei boli îndelungate. Șeful echipei Red Bull Racing, Christian Horner, a condus omagiile din partea întregului paddock, în timp ce echipa sa a desfășurat calificările în mod normal, în ciuda circumstanțelor triste. Mai devreme în cursul zilei, saga Red Bull Racing privind încălcarea plafonului de costuri în F1 a luat o nouă turnură, Christian Horner atacând sugestiile de trișare.

Posibile, Strategii

Drumul spre Pole Position:

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

  • Carlos Sainz a condus în dubla Scuderia Ferrari din calificări, toți piloții utilizând pneurile soft P Zero Roșu de la start la final. Pilotul Red Bull Racing, Max Verstappen a încheiat pe trei, dar va lua startul de lângă Carlos Sainz, în cursă – acesta obținând al treilea Pole Position din carieră – datorită unei penalizări pentru Charles Leclerc.
  • Condițiile meteo au fost calde și uscate, cu temperaturi ambientale în jurul a 32 de grade, respectiv 39 de grade la nivelul pistei la startul calificărilor. Au fost câteva rafale puternice de vânt, ceea ce a afectat echilibrul dinamic și a cauzat câteva derapaje puternice. Condiții similare sunt așteptate pentru cursă.
  • Pilotul echipei Red Bull Racing, Max Verstappen a mers cel mai rapid în FP3 în această dimineață, sesiune ce a fost mai importantă decât cea de sâmbătă când s-au desfășurat testele de pneuri pentru 2023. Max Verstappen a utilizat pneurile soft pentru a obține cel mai bun timp în FP3 (1m35.825s) chiar la finalul sesiunii.
  • Premiul Pirelli Pole Position Award de pe Circuit of the Americas i-a fost oferit lui Carlos Sainz de către conaționalul său spaniol: campionul de anul trecut din Indycar, Alex Palou. Palou, care a testat ieri o mașină de Formula 1 cu McLaren F1, a fost al doilea cel mai rapid dintre cei cinci invitați în FP1, subliniind profilul în creștere pentru Formula 1 în America. Pilotul în vârstă de 25 de ani este de asemenea și fost câștigător al GP3 și a concurat în trecut în Formula 2.

Posibile, Strategii

Posibile strategii de cursă:

  • Cea mai bună strategie pentru cursa de 56 de tururi a Grand Prix-ului Statelor Unite va fi cu două opriri, utilizând pneurile medium P Zero Galben și pe cele hard, P Zero Alb – dată fiind degradarea ridicată a pneurilor soft.
  • Cea mai rapidă strategie pare să fie cu un stint de medium urmat de două stinturi pe hard: deși medium-hard-medium poate fi de asemenă o soluție bună. Ca de obicei, pneurile pentru fiecare pilot disponibile conform alocației vor decide strategia. O strategie cu trei opriri nu este exclusă: în special pentru că timpul care se pierde cu oprirea este redus și există multe posibilități pentru depășire.

Posibile, Strategii

Seturi de anvelope disponibile pentru piloții din cursa de astăzi:

Posibile, Strategii

Posibile, Strategii

De pe Pistă pe Stradă:

Suzuka este un exemplu perfect pentru filozofia Pirelli „Race to Road” adică utilizarea competițiilor pentru îmbunătățirea produselor pentru automobilele de stradă.

Filozofia Pirelli „Race to Road” este perfect încapsulată prin programul Pirelli Hot Laps, care pune piloții în super mașini de stradă pentru a oferi norocoșilor oaspeți o experiență de neuitat de-a lungul a cinci Grand Prix-uri anul acesta. Multe dintre cele mai performante automobile din lume sunt prezente în programul Pirelli Hot Laps echipate cu pneuri P Zero, Palou fiind de această dată la volanul unui McLaren F1 720S utilizat pe Circuit of the Americas.

GP24 PronoContest, jocul 100% gratuit de Pronosticuri Formula 1:

Strategii, Olandei
Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.
  • Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.
Sursa: GP24 Media / Pirelli Motorsport
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor: Pirelli Romania

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Pirelli Motorsport

Latest Posts

Don't Miss