Latest Posts

Pirelli Report: Grand Prix Bahrain 2021 – Avancronica

Vizualizări: 10136

Compozițiile de la mijlocul gamei Pirelli pentru runda inaugurală a sezonului.

Pirelli

De ce am ales aceste pneuri?

Cele trei compoziții din centrul gamei de pneuri 2021 au fost alese pentru runda inaugurală a sezonului din Bahrain – una dintre cele mai abrazive suprafețe de asfalt: C2 ca P Zero Alb hard, C3 ca P Zero Galben medium și C4 ca P Zero Roșu soft. Aceasta este aceeași nominalizare ca și pentru Marele Premiu al Bahrainului de acum patru luni, dar avem o nouă construcție a pneurilor anul acesta mai potrivită pentru noua evoluție a mașinilor. Monoposturile 2021 au în fapt o apăsare aerodinamică mai mică comparativ cu anul trecut, conform noului regulament tehnic.

La ultimul test de trei zile din pre-sezon, ce a avut loc tot în Bahrain, echipele au avut la dispoziție întreaga gamă a pneurile Pirelli, dar cele mai multe s-au concentrat pe cele trei compoziții nominalizate pentru acest weekend. Cum pista a fost utilizată recent, lucrurile nu prea s-au schimbat, ceea ce oferă echipelor o bază solidă de la care să pornească.

Noile pneuri pentru 2021 au fost create cu scopul de sa fi mai rezistente din punct de vedere constructiv, ceea ce permite rularea cu presiune mai joasă, în timp ce compozițiile au rămas la fel ca anul trecut. Pe parcursul testelor din noiembrie din Bahrain cu pneurile 2021, presiunea spate a fost redusă cu 0,5 psi pe spate și cu 1,5 psi pe față. Apoi, urmărind analiza telemetriei și reducerea forței de apăsare aerodinamică în mod special, presiunea pneurilor spate a fost și mai mult redusă, cu până la 1,5 psi la recentele teste din Bahrain. Acest lucru este confirmat pentru cursă.

Numărul permis de seturi de pneuri pentru weekend este același ca și anul trecut (13) în ciuda faptului că se rulează cu o oră mai puțin, sesiunile de antrenamente libere de vineri fiind acum de câte o oră fiecare.

Așa cum a fost cazul și anul trecut, există o alocare standard pentru fiecare mașină în 2021: două seturi de hard, trei seturi de medium și opt seturi de soft. Nominalizările pentru fiecare cursă au fost prezentate în avans.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Caracteristicile Pistei:

Pirelli

Marele Premiu al Bahrainului va începe după amiază, de la ora locală 18.00 după ce soarele apune și se va desfășura pe nocturnă. Temperaturile la nivelul pistei pot scădea rapid după începerea cursei. Aceasta va afecta comportamentul pneurilor și în consecință, strategia.

Asfaltul (cu un conținut ridicat de granit) din Bahrain este bine-cunoscut prin faptul că este rugos, ceea ce amplifică uzura și degradarea pneurilor. Cursa de anul trecut – fracționată de mai multe perioade steag roșu – a fost câștigată de pilotul Mercedes, Lewis Hamilton cu o strategie cu două opriri: medium-medium-hard. Pilotul Red Bull, Max Verstappen, care a încheiat pe doi, a fost unul dintre cei doi piloți care au schimbat pneurile de patru ori.

Sakhir este un circuit unde contează mai mult tracțiunea și frânarea, în detrimentul forțelor laterale. Una peste alta, este considerată o pistă de duritate medie, în privința solicitărilor asupra mașinilor.

Formula 2: la ce ne așteptăm?

Sezonul de Formula 2 începe în Bahrain și vine cu un nou format, cu trei curse desfășurate pe parcursul unui weekend, pentru prima dată. Prima cursă de 23 de tururi va avea loc sâmbătă la 13:25, după antrenamentele libere și calificările de vineri după-amiază. A doua cursă de 23 de tururi va avea loc la 19:40 sâmbătă seară la lumina reflectoarelor, în timp ce duminică se va desfășura cursa de 32 de tururi de la ora 13:50. Pneurile pe 18 inch care au fost nominalizate,  P Zero Alb hard și P Zero Roșu soft sunt potrivite pentru condițiile schimbătoare din Formula 2 datorită curselor desfășurate în perioade diferite ale zilei, pe căldură și răcoare. Această nominalizare este diferită de cea de anul trecut, unde pneurile hard și medium au fost preferate pentru această pistă, acum adăugându-se o nouă variabilă tactică la startul acestui nou sezon radical. Pneul hard F2 (împreună cu cel medium) este diferit în 2021. Noul pneu hard pentru F2 din acest sezon are o uzură și un graning mai redus fără a pierde din performanță comparativ cu anul trecut. Piloții au de asemenea un set suplimentar de pneuri (șase seturi, comparativ cu cinci anul trecut) astfel că întreaga abordare strategică pe parcursul celor trei curse începe de la o coală albă de hârtie.

Formula 1 Pirelli

Mario Isola – Head of F1 and Car Racing:

 ”La doar patru luni după cele două curse din Bahrain, și la două săptămâni după sesiunea de teste de trei zile, revenim aici pentru prima etapă din 2021. Pe parcursul testelor am văzut multe echipe concentrându-se pe compozițiile nominalizate pentru Grand Prix, dar condițiile pe care le-am avut în teste ar putea să nu fie total reprezentative pentru cursă. Echipele au rulat o mare varietate de programe de-a lungul unei sesiuni destul de condensate, pe când în trecut, cu două sesiuni de teste, a doua sesiune era dedicată aproape exclusiv pneurilor. Astfel că e dificil să tragem prea multe concluzii. Cu noile specificații ale mașinilor și pneurilor, competiția este deschisă: în special pentru faptul că adeseori caracteristica circuitului din Bahrain a generat adeseori lupte strategice interesante, cu un mare număr de tactici diferite utilizate.”

Pirelli

Alte Noutăți Pirelli:

Formula 1 și Formula 2 vor începe în acest weekend, dar sezonul de motorsport 2021 a început pentru Pirelli încă din ianuarie, compania italiană redevenind furnizor oficial pentru Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). La doar 20 de ani finlandezul Kalle Rovanpera conduce în prezent în clasament pentru Toyota: cel mai tânăr pilot care reușește această performanță.

Al treilea test pentru pneurile de 18 inch din acest an (al doilea cu slick-uri) va avea loc pentru trei zile în Bahrain, după cursă. Din 30 martie până în 1 aprilie. Ferrari va rula în prima zi, iar Alpine în celelalte două zile.

Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.

Sursa: GP24 / Pirelli
Photocredit: Pirelli / Getty Images
Sponsor: Pirelli

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 / Pirelli

Latest Posts

Don't Miss