Latest Posts

Perioadele de dominație din Formula 1 în trecut și prezent

Vizualizări: 21045

În istoria de 72 de ani a Formulei 1 am întâlnit mai multe categorii de piloți, cei care au avut câte o perioadă de dominație, cei care au fost extrem de rapizi, cei buni și desigur cei slabi. Totuși, avem un grup de piloți care au scris istorie, un grup despre care se va vorbi și peste 50 de ani.

Acești piloți nu doar au câștigat titluri mondiale (sau în cazul lui Moss și Villeneuve nu a câștigat niciunul), ei au schimbat sportul, au îndreptat Formula 1 spre basm, spre poveștile cu dinozauri.

În ordine cronologică, aceștia au fost Alberto Ascari, Juan Manuel Fangio, Stirling Moss, Jim Clark, Niki Lauda, Gilles Villeneuve, Alain Prost, Ayrton Senna, Michael Schumacher, Lewis Hamilton.

Perioadele de dominație din Formula 1 în trecut și prezent

Ei bine, mai există o categorie de piloți care în zilele lor bune sau când aveau cea mai bună mașină puteau sa îi tina la respect pe cei enumerați mai sus. De la Farina, Gonzalez, Brabham până la Fernando Alonso, Sebastian Vettel și Nico Rosberg. Farina și Gonzalez cu Fangio și Ascari; Brabham cu Moss și Clark; Alonso cu Schumacher și parțial cu Hamilton; Sebastian Vettel cu Hamilton; Nico Rosberg cu același Lewis…

Pe Max Verstappen nu îl pot pune într-o categorie, este prea tânăr pentru asta. Piloți ca Sir Jackie Stewart, Nelson Piquet, Emerson Fittipaldi mai intră în cea de-a doua categorie.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

În Formula 1 au fost 3 tipuri de perioade: cele de dominație (nu neapărat prin victorii și titluri, ci prin reprezentațiile de pilotaj), cele în care au dominat 2 piloți și cele în care nu a existat un mare pilot.

În prima categorie avem perioadele:

  • 1952-1953 (Alberto Ascari)
  • 1950-1951, 1954-1957 (Juan Manuel Fangio)
  • 1958-1962 (Stirling Moss)
  • 1962-1968 (Jim Clark)
  • 1974-1979 (Niki Lauda)
  • 1984-1986 (Alain Prost),
  • 1994-2004 (Michael Schumacher)
  • 2010-2013 (Sebastian Vettel, chiar dacă apoi s-a lovit de zidul Hamilton),
  • 2014-2020 (Lewis Hamilton)

Perioadele în care au dominat 2 legende:

  • 1982-1984 (Prost+Lauda)
  • 1987-1993 (Prost+Senna)
  • 2005-2006 (Alonso+Schumacher)

Ultima categoria, perioadele fără dominație:

  • 1969-1974
  • 1980-1982
  • 2007-2009

Perioadele de dominație din Formula 1 în trecut și prezent

Câteva aspecte le diferențiază pe legende, și-au încheiat cariera în glorie, nu au avut perioade cu suișuri și coborâșuri, chiar și când nu au avut cea mai bună mașină au reușit să câștige curse și să reușească performanțe incredibile. Practic, un pilot mare a scăpat sceptrul prin niște evenimente aparte. Avem câteva subcategorii și aici.

  •  Prin retragere (Fangio~Moss, Lauda~Prost, Prost~Senna, Schumacher)
  •  Prin accident (Ascari~Fangio, Moss~Clark, Clark, Niki Lauda, Gilles Villeneuve, Ayrton Senna)

Ca oricare grup de oameni, numele mari enumerate mai sus au avut caractere diferite. Astfel s-au creat rivalități sau chiar un respect reciproc. Explicăm succint.

Primul exemplu este relația dintre Moss și Fangio. În anul 1955, Fangio l-a învățat pe Stirling cum să piloteze noul Mercedes W196. Cei 2 stăteau aproape lipiți în timpul curselor, fiind porecliți “Trenulețul”. După retragerea lui Maestro, Moss a preluat coroana supremă cu niște victorii ce pot fi comparate cu Nurburgring 1957.

Opusul îl știm cu toții. Prost-Senna, Senna-Schumacher, chiar și Hamilton-Verstappen. Lupte la baionetă atât pe circuit cât și în afara lui.

La

Ne întoarcem la prezent. Lupta dintre împăratul erei hibride, Lewis Hamilton, și pretendentul la tron, Max Verstappen pare că s-a disputat în 2021. Acel an a reprezentat răscrucea de drumuri. La o vârstă destul de înaintată, Lewis Hamilton s-a luptat cu urmașul său. Schumacher-Alonso spune ceva? Am avut aceeași situație.

Cariera lui Alonso este arhicunoscută, să vedem ce va reuși Verstappen, deocamdată este viitor dublu campion mondial. Oricum, ca stiluri de pilotaj parcă avem opusul exemplului dat anterior. Alonso seamănă ca pilotaj cu Hamilton, Verstappen încearcă să ajungă la nivelul lui Schumacher.

Despre Formula 1 putem spune aproape orice, doar că nu a fost un sport tern. În istoria de 72 de ani am avut de toate. Poate și de aici îi vine renumele de “Marele Circ”. Pare că orice întâmplare imaginară poate să apară prin paddock…

  • Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.
Sursa: GP24 Media / Ionut Popa
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Ionut Popa

Latest Posts

Don't Miss