Latest Posts

Patricia Sirbu, Vicecampioană Națională A1, Romanian Endurance Series

Vizualizări: 97769

Patricia Sirbu, Vicecampioană Națională A1: În ultimul weekend al lunii septembrie, mai exact pe 30 septembrie și 1 octombrie, s-a tras cortina peste sezonul competițional 2023 o dată cu etapa a 5-a a Campionatului Național de Anduranță.

Patricia, Vicecampioana

Desfășurată la Motorpark România, Adâncata, ultima etapă Romanian Endurance Series a adus la start principalii competitori, dar și câteva nume noi. Fiind ultimul weekend de cursă al sezonului, s-a putut simți tensiunea și concentrarea sporită a tuturor, deoarece bătăliile pentru podiumul anual erau încă în plină desfășurare. Programul etapei a fost cel obișnuit: sâmbăta este dedicată antrenamentului liber și celor două sesiuni de calificări, în timp ce duminica are loc bătălia propriu-zisă, în cadrul celor două curse de câte o oră.

În timpul antrenamentului liber mașina s-a comportat în parametrii normali, însă în timpul primei sesiuni de calificări am observat o problemă la sistemul de frânare, ceea ce nu mi-a permis să păstrez ritmul obișnuit. Această problemă a impactat automat poziția pe grilele de start de a doua zi. La finalul zilei am remediat problema și mașina era pregătită pentru ambele curse.

Patricia, Vicecampioana

Cursa 1
În sfârșit a venit momentul mult așteptat, și anume startul primei curse. Plecând din spatele grilei, de pe poziția a 15-a, am avut parte de 15 minute intense de cursă, în care am reușit să câștig 2 poziții.

Din păcate defecțiunea tehnică a altui concurent a dus la introducerea codului 60; o restricție în care toate echipajele trebuie să ruleze pe circuit cu viteza maximă de 60 km/h până la remedierea problemei. În timpul acestei restricții s-a deschis fereastra pentru efectuarea pit stop-ului obligatoriu. După efectuarea fără probleme a acestuia am reintrat în cursă, însă tot sub cod 60.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Patricia, Vicecampioana

La minutul 46 al cursei a fost afișat steagul verde și am avut restart în cursă cu 14 minute rămase pe cronometru. Restul cursei a decurs fără alte incidente, dar plină cu bătălii cot la cot. După scurgerea timpului și afișarea steagului de finish am reușit să închei prima cursă pe poziția a 4-a la clasa mea și să obțin victoria la categoria feminină. Cursa 1 se poate revedea pe Youtube, la acest LINK.

După o pauză îndelungată în care s-a desfășurat cursa Cupei Logan și am servit masa de prânz(excelentă aș putea adăuga, mulțumim organizatorilor!) a venit din nou momentul să-mi pun casca în cap, să mă strâng în centuri și să iau startul în ceea ce avea să fie ultima cursă a anului pentru mine, dar și cea care va decide podiumul final, eu fiind la bătaie pentru poziția secundă a podiumului clasei A1.

Patricia, Vicecampioana

Cursa 2
În cursa a doua am avut o poziție mai bună pe grila de start, iar imediat după start mă situam deja pe locul 12 la general. După doar 4 minute de cursă am fost depășită de BMW-ul 325, o mașină superioară din toate punctele de vedere față de Suzuki-ul meu. Mai mult de 10 ture am pus presiune pe aceștia, în unele momente eram eu în fată, în altele echipajul advers. În final diferența substanțială de putere și-a spus cuvântul, nereușind să depășesc acest echipaj în timpul cursei sub steag verde.

După aproximativ 20 de minute de la stingerea semafoarelor, ce anunță startul cursei, am avut parte din nou de codul 60. În timpul acestei restricții s-a deschis fereastra trecerii obligatorii pe la boxe. Datorită organizării eficiente a echipei am reușit în timpul acesteia să câștig două poziții pe grila, astfel depășind BMW-ul.

Patricia, Vicecampioana

Cu mai puțin de un sfert de oră rămasă din cursă a fost ridicată restricția și am avut din nou parte de steag verde. Am urmat câteva minute de bătălii cot la cot, în care am mai avansat o poziție, încheind a doua cursă pe poziția a 12-a la general, 5 la clasă și victoria la categoria feminină. Cursa 1 se poate revedea pe Youtube, la acest LINK.

Mai jos puteți urmări reacțiile „la cald” surprinse de Alex Cocu chiar după finish-ul cursei, despre bătălia mea cu BMW-ul, impresia după primul sezon concurând în Campionatul Național de Anduranță, dar și câteva gânduri despre anul competițional viitor:

YouTube video

Datorită rezultatelor de la această etapă am reușit să câștig anul acesta 2 titluri naționale, și anume:

  • Vicecampioană Națională la Clasa A1
  • Campioană Națională la Clasa Feminină

Mulțumesc tuturor care îmi sunt alături în această frumoasă aventură, în special familiei mele si partenerilor mei, fără de care nu ar fi fost posibilă prezența mea la start. Pentru încrederea și suportul acordat doresc să le mulțumesc: Fabi Total GrupPilot Pen RomaniaDacrisFirma BollhoffFamilia ToneliTerra Plast TradeValtec Premium LubricantsRepsol RomaniaAvi CompactAlgernonOmniasig Vienna Insurance Group, ALP Service (Vopsitorie și Tinichigerie), Consterra Optim, și Femei în Motorsport.

Patricia, Vicecampioana

Pentru partea de pregătire și îmbunătățire a pilotajului am avut alături echipa EDB Racing by Fane Motorsport, cărora le mulțumesc frumos pentru tot ajutorul!

Pentru promovarea parcursului meu doresc să mulțumesc întregii echipe GP24! Promoting generates awareness, awareness generates funds, funds generate performance- Frank van Nunen, fondator GP24 Media.

Patricia, Vicecampioana

Acum încep pregătirile „din spatele scenei” pentru sezonul 2024. Să ne revedem cu bine la start!

Patricia, Vicecampioana

Sursa: GP24 Media / Patricia Sirbu Marculet
Photocredit: Arhiva personală - Patricia Sirbu Marculet
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Patricia Sirbu Marculet

Latest Posts

Don't Miss