Latest Posts

Mick Schumacher vorbește despre viitorul său coechipier, Mazepin

Vizualizări: 10307

Mick Schumacher spune că situația controversată în care se află viitorul său coechipier din F1, Nikita Mazepin, este un motiv de îngrijorare pentru Haas, nu pentru el. Tinerii piloți, care numai ce au încheiat ultimul lor sezon de F2, au fost confirmați la Haas, la începutul lunii, pentru sezonul din 2021.

Cam la o săptămână după anunțul făcut de echipă, s-a creat un adevărat scandal pe rețelele sociale, după ce Nikita a afișat un comportament indecent, într-un video, pe instagram. Haas a dat o declarație imediat după incident, în care condamna comportamentul „respingător”, al rusului.

Video-ul a fost șters, între timp, iar Mazepin și-a cerut scuze. Echipa încă încearcă să cântărească întâmplarea, pentru a decide dacă se vor lua măsuri disciplinare mai serioase.

Schumacher Jr. a declarat de curând, într-o conferință de presă, că nu prea a mai avut legături cu Mazepin, în ultimii șase ani – de pe vremea în care făceau parte din aceeași echipă de karting:

„Am fost coechipieri la Tony Kart, în 2013 și 2014 și l-am cunoscut destul de bine atunci și mi s-a părut un om super ok. Ne-am respectat reciproc ca și coechipieri. După asta, nu am mai știut prea multe despre el. Va fi interesant să îl cunosc din nou, anul viitor, pentru că am crescut amândoi mult, de atunci”, a afirmat Mick.

„Cred că de restul (problemelor) se ocupă echipa, pe mine nu mă îngrijorează. În orice caz, mă axez pe mine, voi încerca să am cele mai bune rezultate și să lucrez bine cu toți membrii Haas.”

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss