Michael Schumacher: Între lumini și umbre

🔊 Ascultați acest Articol

Michael Schumacher: un nume sinonim cu statutul de legendă. Un personaj ieșit din tipare, intrat defintiv în istoria motorsportului. Un om care a excelat, în toate aspectele definitorii ale F1. Unii l-au considerat pilotul perfect, ridicându-l  la statutul de semizeu. Alții prin prisma incidentelor controversate care l-au avut în prim plan, au considerat că germanul are un caracter îndoielnic, că nu ar face cinste imaginii competiției pe care o reprezenta și pe care a dominat-o prin talent, muncă și determinare vreme de 12 ani. Opiniile sunt și în ziua de astăzi împărțite. Însă un lucru este cert: Schumacher a marcat definitiv, poate cea mai frumoasă perioadă din istoria F1. 

7 titluri mondiale, 91 de victorii, 68 de pole-uri. Numerele care îi definesc cariera lui Michael Schumacher. Probabil că dacă nu ar fi existat retragerea relativ forțată din 2006, după 11 sezoane la Ferrari (pentru ca Felipe Massa să rămână în cadrul scuderiei, odată cu aducerea lui Kimi Raikkonen), pilotul german ar fi îmbunătățit aceste cifre în 2007 și 2008. 

Deși echipa italiană nu i-a oferit finalul de carieră visat, (mereu Ferrari s-a purtat „fără mănuși” cu angajații ei), Schumacher și-a câștigat aici nemurirea în amintirea și în inima fanilor. Pe de altă parte, datorită lui și a echipei puternice din spate său (Jean Todt, Ross Brawn, Nigel Stepney sau Paulo Martinelli), germanul a reușit să repună „căluțul cabrat”, pe harta F1. 

Și atunci, precum acum și de altfel de multe ori de-a lungul istoriei sale tumultoase și lungi, echipa lui Enzo a traversat perioade acute de criză. Primul episod serios, a început odată cu titlul obținut de John Surtees în 1964. În ciuda faptului, că italienii au mai realizat monoposturi foarte bune (cum ar fi cel din 1970), Ferrari a avut nevoie de Niki Lauda pentru a renaște din propria cenușă, cu excepția lui 1978, dominând într-o manieră destul de clară campionatul mondial în a doua jumătate a anilor 70.

Moștenirea lui Lauda se credea că o să fie continuată de Gilles Villeneuve. Canadianul s-a supus ordinelor echipei în 1979. În 1982, a fost trădat de aceasta chiar la Imola, în urma scandalului ordinelor de echipă cu Didier Pironi. Gilles nu a putut să treacă niciodată peste acest lucru, părăsind această lume 2 săptămâni mai târziu, la Zolder. Nici Pironi, poate ca o compensație pentru evenimentele petrecute, nu avea să obțină titlu. Accidentul cu Prost de la Hockenhiem, i-a pus încheiat cariera.

1983 a fost ultimul an în care Ferrari a câștigat ceva (titlul la constructori), până la venirea lui Schumacher. În 1996, germanul era pe val: dublu campion mondial cu Benneton, cu posibilitatea de a obține chiar mai mult. Însă nu a putut rezista ofertei venită din „cizmă”. Pentru Michael, a fost o muncă sisifică. Presiunea a fost uriașă. Titlul visat, avea să vină abia în 2000, după 2 încercări ratate (prima în 1997, a doua în 1998).

Accidentul de la Silverstone, din 1999 l-a privat probabil de obținerea campionatului cu un an mai repede. Paradoxal poate, cel care era să încheie cei 20 de ani de așteptare, a fost Eddie Irvine. Pilotul nord-irlandez, avea să fie împiedicat însă chiar de propria echipă (nimic nou sub soare), în obținerea titlului, datorită unui pitstop controversat la Nürburgring. 

Ulterior avea să se speculeze că Ferrari, nu își dorea să câștige titlul cu un pilot secund. Reacțiile în peninsulă au fost destul de vehemente, datorită performanței lui Eddie. Clay Regazzoni avea să afirme că Schumacher nu este atât de important la echipă, că alți piloți pot face aceleași lucru, pe un salariu mult mai redus. 

Germanul avea să închidă gura contestatarilor așa cum am spus deja, sezonul următor. La Suzuka, după o cursă tensionată, obiectivul era atins. Ulterior aveau să mai vină încă 4 titluri, fără prea mari emoții, exceptând poate sezonul 2003 (Barrichello i-a făcut totuși viața ușoară în ultima cursă a sezonului, cea decisivă).

În acești ani, Michael Schumacher a devenit un om al recordurilor, cel mai titrat pilot din istorie. A fost o perioadă cu destule talente, cum ar fi Mika Häkkinen, Fernando Alonso, Kimi Raikkonen, Juan Pablo Montoya sau David Coulthard. O epocă în care sunetul motorului V10, domina atmosfera. O epocă specială, cu lupte între producătorii de pneuri și echipele de vârf. Cu toate acestea, în general numele câștigătorului se știa însă dinainte de startul cursei, iar acesta era: Michael Schumacher.

Septuplul campion mondial, a avut multe curse memorabile în cariera sa. De la chiar GP-ul de debut de la Spa din 1991. Au urmat multe altele, cum ar fi: etapele belgiene din 1992 și 1995, victoria monumentală de la Barcelona, din 1996 (probabil cel mai bun moment al carierei), Ungaria 1998, Malaesia 1999, Japonia 2000, Franța 2004 (victoria cu 4 opriri la boxe în fața lui Alonso) și de ce nu, ultimul recital cu Ferrari, Brazilia 2006.

Însă Schumacher nu a fost pilotul perfect. Nici în prezent, campionul german nu poate fi considerat un reprezentant al corectitudinii. Manevrele sale agresive, au fost sesizate, încă dinainte de debutul în F1 (Häkkinen le-a simțit pe propria piele la Macau, de asemenea, Derek Warwick a vrut și el să îl invețe o lecție, agasat de stilul de pilotaj al germanului). Acest stil, nu a impresionat nici în competiția supremă, iar primul care a vrut să îl pună la punct, nu a fost nimeni altul decât Ayrton Senna, numărul 1 al „Marelui Circ”.

 Disputele dintre cei doi, au avut loc mai ales în 1992. Episoadele au avut loc în Brazilia, Franța și Germania. Din păcate, moartea brazilianului la Imola în 1994, a stopat brusc o rivalitate istorică, probabil peste cea pe care Ayrton a avut-o cu Prost. Așa cum am mai spus în alt articol, doar istoria contrafactuală se poate aplica în acest caz.

Ulterior pe lângă momentele luminoase,  au urmat și cele urâte, care l-au discreditat în fața publicului și au lăsat o pată neagră asupra carierei sale. Probabil incidentele  cele mai des menționate, sunt Adelaide 1994 și Jerez 1997. În ambele situații s-a jucat cu titlul pe masă, iar Schumacher a încercat să își scoată adversarii din joc (Damon Hill, respectiv Jacques Villeneuve). În 1994, media și fanii au avut păreri împărțite asupra acroșajului cu monopostul Williams pilotat de Hill (din punctul meu de vedere, vina a fost a lui Schumacher), însă în 1997, lucrurile au fost mult prea evidente.

 Din fericire, pentru spiritul competiției, manevra lui a fost una eșuată. Este celebră în acest sens, reacția lui Martin Brundle,  comentator ITV la aceea dată: „Nu Michael, nu! Ai lovit partea greșită a mașinii, prietenul meu! Asta nu îi va cauza lui Villeneuve o problemă”. Datorită acestei tentative similară până la un punct, cu ceea ce a făcut Ayrton Senna în trecut, Schumacher a fost amendat și descalificat din clasamentul piloților în acel sezon. 

Ulterior, au urmat și alte „pete”. Austria 2001 și 2002 (vom discuta un pic  mai jos despre aceste evenimente), Monaco 2006 (l-a blocat pe Alonso în turul de calificare, parcând mașina în Rascasse), Ungaria 2010 (cam urât tratamentul aplicat lui Barrichello, vechiul său „locotenent” de la Ferrari,  pe care l-a împins spre zidul de beton de pe linia de start sosire, la 300km/h).

Pe lângă aceste aspecte, Schumacher a mai fost renumit pentru un lucru: ordinele de echipă. Se poate spune că el a fost cel care le-a ridicat la rang de artă. Germanul nu putea concepe, ca echipa din care făcea parte, să tragă în 2 direcții. De aceea, pe tot parcursul carierei sale (exceptând poate perioada Mercedes), Schumacher a avut piloți secunzi. Lehto, Verstappen, Herbert, Irvine și Barrichello au trecut prin acest supliciu. Cel mai afectat dintre toți a fost sud-americanul.

Cursele de la Spielberg din 2001 și 2002, reprezintă apogeul. Dacă în 2001, celebra remarcă a lui Todt: „Let Michael pass for the championship”, poate fi parțial înțeleasă datorită ecartului mic la vârf de la aceea dată,  dintre Schumacher și Coulthard, în 2002 ordinul a fost unul scandalos fără nici o justificare. Într-un GP marcat de accidentul serios suferit de Takuma Sato, Rubens a dominat cursa, îndreptându-se spre o victorie facilă. Standul Ferrari avea însă alte idei, astfel că în ultimul tur, Barrichello a fost nevoit să îi cedeze victoria germanului.

Reacția fanilor a fost vehementă. Până și fratele său Ralf s-a arătat surprins și nu a înțeles acest rezultat. Ulterior, Schumacher avea să îi ofere o victorie brazilianului la Indianapolis, pentru a mai spăla rușinea. O altă poveste referitoare la acest subiect, care spune multe despre caracterul lui Schumacher: la finalul lui 1999, datorită presiunii și a criticilor venite din media italiană, el a purtat negocieri cu McLaren. Condiția pusă lui Ron Dennis? Statut de număr 1 în echipă, iar Häkkinen trebuia să fie pilot secund.

Șeful celor de la McLaren, îl „vânase” încă din 1993 după plecarea lui Senna la Williams. Însă condițiile puse de german, erau imposibile pentru a fi aplicate unui dublu campion mondial, pe care chiar el îl considera cel mai mare rival al său de pe pistă, din întreaga sa carieră în F1. 

Momentele frumoase, intangibile pentru ceilalți, aflate la un nivel aproape imposibil de atins în toată istoria motorsportului, sunt amestecate cu momente controversate, aflate la limita josniciei. Ciudat poate, Schumacher a avut și momente mai mult decât „umane” în cariera sa. De la sacrificiul făcut la finalul lui 2006 pentru Massa, până la conferința de presă de la Monza, unde Michael a izbucnit în plâns, când a aflat că a egalat numărul de victorii ale lui Senna.

Poate pilotul căruia Schumacher i-a influențat cel mai mult carierea, a fost Sebastian Vettel. Pentru campionul celor de la RedBull, el a reprezentat idolul suprem: „Întotdeauna i-am admirat pe cei 3 mari Michael: Michael Jordan, Michael Jackson și Michael Schumacher. Dintre toți 3, Schumacher este cel mai apropiat de mine”.

Aceste vorbe au fost și demonstrate prin atitudinea pe care a avut-o față de Mick, în cele 2 sezoane petrecute împreună în F1, atitudinea lui Sebastian față de el, fiind practic una părintească. Vettel a fost coleg în F1 și cu seniorul familiei Schumacher între 2010-2012, chiar în perioada lui de glorie, în s-a impus de fiecare dată la general. Michael nu a rupt deloc gura târgului în aceste 3 sezoane, cu excepția unui pole la Monaco (de care nu a putut să se bucure totuși, datoria unei penalizări cu 5 poziții) și a unui podium la Valencia, în cursa carierei pentru Fernando Alonso. După această perioadă la Mercedes, Schumacher a agățat casca în cui, defintiv de data aceasta.

Schumacher nu a putut însă să aibă parte foarte mult de această retragere. În urma unui accident la ski petrecut pe 29 decembrie 2013, nu se mai știe aproape nimic despre starea lui, familia păstrând discreția asupra acestui subiect și la mai bine de 9 ani de la acest incident.

În concluzia acestui articol, menit să oamgieze ziua sa de naștere, putem spune că pilotul german a fost atins de aripa geniului. Autor al unor „reprezentații” extraordinare, atât pe ploaie cât și pe uscat, a fost de asemenea un om al recordurilor și al barierelor doborâte. Însă chiar și el susținea că „recordurile sunt făcute pentru a fi depășite.” Acesta ar fi primul aspect. În al doilea rând, a fost un om lipsit de scrupule pe pistă, gata de a înfăptui  orice pentru a câștiga, într-o manieră machiavelică. Îl putem compara cu Senna, sau mai bine zis îl putem considera urmașul acestuia în F1?

Răspunsul meu, este NU. Deși au avut destule similitudini, modul în care cei doi au „lucrat” pe pistă, a fost total diferit. Ambii au fost unici și nu pot fi comparați.  Senna a dominat o epocă, Schumacher a distrus concurența în alta. Ambii au fost prea mari, pentru a se influența reciproc. După moartea brazilianului, Michael i-a purtat un respect deosebit. 

Și poate răspunsul cel mai edificator, la această întrebare, îl oferă chiar germanul. La un interviu luat în 1992, i s-a pus întrebarea dacă se consideră: „noul Ayrton Senna”. Schumacher a răspuns sec: „nu sunt noul Senna, sunt noul Michael Schumacher”. Iar asta, spune totul…

• Mai multe știri despre Campionatul Mondial de Formula 1 găsiți AICI

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.