Latest Posts

Mercedes și-a lansat noul monopost pentru 2021

Vizualizări: 10683

 

Într-un eveniment online restrâns datorat pandemiei cu Coronavirus, Mercedes și-a lansat noul monopost cu care va ataca cel de-al optulea titlu mondial consecutiv la constructori și piloți.

La fel ca în ultimele patru sezoane, echipa germană va miza pe aceeași piloți, Lewis Hamilton și Valtteri Bottas. Pentru 2021, Mercedes a rămas în linii mari cu aceeași schemă de culori, adăugând mici inserații argintii la puntea spate a monopostului.

Pe lângă toate aspectele tehnice, în 2021, Mercedes va avea un aport important și din partea unuia dintre sponsori. Ineos a preluat o treime din acțiunile echipei germane, în timp ce, Toto Wolff și Mercedes, dețin la rândul lor câte o treime din acțiuni. Totodată, Toto Wolff va rămâne, conform contractului, în postura de team principal pentru încă trei sezoane.

Monopostul W12 va avea dificila misiune a concura cu predecesorul său, W11, care, a adus 13 victorii din cele 17 posibile în 2020. De altfel, ambii piloți, atât Lewis Hamilton, cât și Valtteri Bottas sunt în ultimul an de contract cu echipa Mercedes.

Noul monopost Mercedes va debuta în testele din Bahrain, programate să se desfășoare între 12-14 martie. Prima apariție în curse va avea loc tot în Bahrain, gazda primei etape a noului sezon din Formula 1, pe 28 martie.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: GP24, Paul Athes
Photocredit: Mercedes F1
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24, Paul Athes

Latest Posts

Don't Miss