Latest Posts

Mattia Binotto va lipsi de la ultima etapă din Abu Dhabi, din motive medicale

Vizualizări: 13122

Directorul echipei Ferrari, Mattia Binotto, se va întoarce în Italia, în loc să rămână la Abu Dhabi, din cauza unor probleme medicale – fără legătură cu Covid-19. Binotto a lipsit deja de la două Grand Prix-uri (Turcia și Bahrain), din proprie inițiativă, iar responsabilitățile, pe circuit, i-au fost atribuite Directorului Sportiv, Laurent Mekies.

Mekies va prelua frâiele din nou, în acest weekend, în timp ce Binotto se întoarce acasă și își ia câteva zile libere, ca să își revină. Șeful Ferrari a început să se simtă rău în Bahrain și a preferat să zboare către Italia, în loc de Abu Dhabi.

Asta înseamnă că va rata ultima cursă a lui Vettel, împreună cu echipa, înainte ca multiplul campion mondial să treacă la Aston Martin și să fie înlocuit de Carlos Sainz, la Ferrari. Scuderia se află pe locul șase în campionatul constructorilor, în acest moment, cu 131 de puncte – la 41 de puncte distanță de Renault și cu un avantaj de 28 de puncte față de AlphaTauri.

Mattia Binotto va lipsi de la ultima etapă din Abu Dhabi, din motive medicale

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss