GP24 Media

Marele Premiu al Principatului Monaco – Avancronica – Pirelli Report (+ Program TV)

Monaco, Pirelli
Vizualizări: 16276

Campionatul Mondial de Formula 1 revine pe circuit pentru cea mai neobișnuită cursă din calendar, Marele Premiu al Principatului Monaco.

Este cursa de casă pentru Charles Leclerc și este cea mai scurtă cursă a sezonului, cu 260 de kilometri, în loc de distanța obișnuită de puțin peste 300. Este, de asemenea, cel mai greu circuit pe care se poate face o depășire. Întrebarea majoră pe care și-o pun toți fanii Formulei 1 este: Poate Charles Leclerc să întrerupă seria de ghinion în care nu a terminat niciodată o cursă pe circuitul său de casă? Spuneți-ne gândul, comentariul sau încurajarea dumneavoastră pentru Charles Leclerc în secțiunea de comentarii de mai jos.

Monaco, Pirelli

Pneurile și Pista:

  • La doar un weekend după cele pneurile cele mai dure din gama Pirelli pentru Formula 1 au fost selectate pentru Marele Premiu al Spaniei, cele mai moi compoziții își fac apariția pe cel mai fermecător circuit dintre toate: Monaco. C3 este pneul hard, P Zero Alb, C4 este pneul medium, P Zero Galben și C5 este pneul soft, P Zero Roșu.
  • Ca și Barcelona, Monaco este extrem de bine cunoscut de către echipe: este doar unul dintre cele trei circuite din calendar care au apărut și în sezonul inaugural de Formula 1 din 1950. Spre deosebire de celelalte două (Spa și Silverstone) acesta nu și-a schimbat în mod semnificativ forma de la debut, ceea ce înseamnă că are cea mai scăzută viteză medie dintre toate și foarte puține zone de evacuare, fiind în mod tradițional o locație unde depășirile sunt dificile.

Monaco, Pirelli

  • Asfaltul destul de alunecos al străzilor (care sunt deschise publicului în fiecare seară) și vitezele reduse fac ca energia care solicită pneurile să fie redusă, cu o uzură și degradare minimă, dar cu un mare grad de evoluție al pistei în fiecare zi.  Asta înseamnă că o singură oprire este normală pentru Monaco, dar există o fereastră destul de mare pentru opririle la boxe iar momentul opririi poate fi influențat sau decis de safety car, a cărui apariție este foarte probabilă.
  • Mașinile merg cu o forță de apăsare ridicată pentru Monaco cu scopul de a maximiza aderența la viteze mici, cu o aderență combinată generată atât mecanic de pneuri, cât și aerodinamică, urmare a forței de apăsare. Aceasta este evident prima dată când noua generație de pneuri pe 18 inch de Formula 1 vor fi prezente la Monaco, astfel că echipele vor avea mult de învățat despre cum acestea vor reacționa la condițiile unice de aici, vremea fiind de asemenea dificil de prezis.

Monaco, Pirelli

Monaco, Pirelli

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Când și unde să urmărești Marele Premiu al Principatului Monaco în acest weekend:

  • Vineri 27.05.2022, 15:00 – 16:00, Antrenamente Libere I
    F1TV Pro, Digisport 3 (+HD), Orange Sport 3 (+HD), Prima Sport 1
  • Vineri 27.05.2022, 18:00 – 19:00, Antrenamente Libere II
    F1TV Pro, Digisport 2 (+HD), Orange Sport 3 (+HD), Prima Sport 1
  • Sâmbăta 28.05.2022, 14:00 – 15:00, Antrenamente Libere III
    F1TV Pro, Digisport 2 (+HD), Orange Sport 3 (+HD), Prima Sport 2
  • Sâmbăta 28.05.2022, 17:00 – 18:00, Calificări
    F1TV Pro, Digisport 1 (+HD), Orange Sport 3 (+HD), Prima Sport 2
  • Duminica 29.05.2022, 16:00 – 18:00, Cursa
    F1TV Pro, Digisport 1 (+HD), Digi 4K, Orange Sport 3 (+HD), Prima Sport 1

Monaco, Pirelli

Mario Isola, Director Pirelli Motorsport:
„Monaco este adesea descrisă ca una dintre cele mai imprevizibile curse ale sezonului, dar adevărul este că înțelegând cum se poate maximiza eficiența pneului soft C5 – care a fost folosit la un singur eveniment anul acesta, în Australia – va fi partea vitală a antrenamentelor.

Cum regula care stipula că startul se ia pe pneul din Q2 a fost abrogată, am putea vedea câteva strategii diferite anul acesta, unii piloți putând alege compozițiile mai dure pentru startul în cursă cu scopul de a avea un prim stint foarte lung, dată fiind dificultatea depășirilor. Alții ar putea opta pentru o abordare mai tradițională prin startul pe compoziția cea mai soft, într-o cursă unde strategia ar putea face diferența.”

Monaco, Pirelli

Monaco, Pirelli

  • Formula 2 se va alerga de asemenea în Monaco cu cele mai soft compoziții disponibile: P Zero Roșu soft și P Zero Mov, SUPERSOFT. Este aceeași nominalizare ca și în 2021 și anii precedenți, deși SUPERSOFT are o nouă compoziție în 2022 și care a debutat deja la Imola.
  • Fiecare pilot are câte cinci seturi de pneuri slick (trei SOFT și două SUPERSOFT) pentru a le utiliza în acest weekend. Piloții sunt împărțiți în două grupe pentru calificările de vineri, înainte ca sprintul de 30 de tururi să se desfășoare sâmbătă. Cursa principală este duminică dimineață și însumează 42 de tururi, incluzând o oprire obligatorie, piloții fiind nevoiți să utilizeze ambele compoziții, dacă este uscat.

Monaco, Pirelli

  • WRC
    A patra etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, Raliul Portugaliei, s-a desfășurat weekendul trecut, aici debutând pneurile de macadam Pirelli Scorpion. Câștigător a fost pilotul Toyota, Kalle Rovanpera, după un eveniment de gală prin care s-au sărbătorit 50 de ani de la debutul WRC – la care a fost prezent și Mario Isola.
  • GT
    Faimoasa cursă de 24 de ore de la Nurburgring, cu peste 130 de înscriși la start, pe bucla nordică a circuitului Nordschleife de 25 km va avea loc în weekend. Cei care utilizează pneuri Pirelli vor avea la dispoziție cea mai nouă specificație a P Zero DHF, pe ceea ce este recunoscut ca fiind cea mai dură cursă de circuit și cu vremea cea mai schimbătoare.
  • CAMPIONATE NAȚIONALE GT
    În alte știri GT, două curse din campionate importante al căror furnizor exclusiv este Pirelli au loc în weekenduri consecutive: Oschersleben în Germania care a găzduit ultima rundă a ADAC Masters GT și câștigată de Ben Green e Niklas Krütten cu Schubert Motorsport BMW, în timp ce cursele GT britanice au loc în acest weekend la Donington Park. În total Pirelli susține ca furnizor aproape 100 de campionate naționale în întreaga lume.

Monaco, Pirelli

  • Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.
Sursa: GP24 Media, Pirelli
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor: Pirelli

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Hamilton, DRS

Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.

DON'T MISS

Frank van Nunen

Frank van Nunen

Peste 30 de ani de experiență profesională în industria sporturilor cu motor, condusă de o pasiune uriașă pentru partea sportivă și de marketing. Fondator al platformei GP24, care lucrează pentru a promova Motorsportul și talentele din motorsportul românesc pe scena internațională.

RELATED ARTICLES