Latest Posts

Leclerc consideră că acesta a fost cel mai bun sezon al său în F1

Vizualizări: 10223

Pilotul Scuderiei Ferrari, Charles Leclerc, consideră că acesta a fost „cel mai bun sezon din Formula 1” pentru el, chiar dacă s-a luptat pentru locul 8 în campionat, cu un monopost slab. După ce formația italiană a avut cel mai rău rezultat din ultimii 40 de ani, monegascul a reușit să „îmblânzească” SF1000 și să obțină două podiumuri în 2020.

Leclerc și-a întrecut fostul coechipier, Sebastian Vettel (de patru ori campion mondial), cu 65 de puncte. Charles are un contract valabil până în 2023. El a recunoscut că a fost un sezon extrem de dificil pentru constructorul de la Maranello, însă cu toate acestea, tot consideră că a fost un an foarte bun, în ceea ce privește performanța sa.

„Cred că sunt două laturi în acest sezon pentru mine. În ceea ce mă vizează, este cel mai bun an al meu din F1. Sunt foarte fericit cu ceea ce am arătat pe pistă, în 2020. Am riscat, iar asta a mers destul de bine, în majoritatea ocaziilor și ne-a ajutat să strângem puncte. În câteva ocazii nu s-a întâmplat ce mi-am dorit și am pierdut puncte.”

„Dar cred că sezonul a fost pozitiv pentru performanța proprie. Sunt extrem de fericit pentru acest aspect și abia aștept să vedem ce vom reuși să facem anul viitor”, spune monegascul, care până la urmă, a fost mulțumit de felul în care, echipa sa, a gestionat situația dificilă din 2020.

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss