Latest Posts

La o vorbă cu Radu Lambrino, pilot Promo Rally

Vizualizări: 22291

Astăzi #laovorba îl avem pe Radu Lambrino, un tânăr pilot rapid ce a reușit în sezonul 2018/2019 al Promo Rally să devină campion la Clasa 1.

Radu, bun găsit #laovorba. Pentru început, spune-ne te rog, cine este Radu Lambrino?

R.L: În primul rând, salutare tuturor și mulțumesc GP24 pentru interviu.Despre mine?M-am  născut acum vreo 22 de ani în Brașov, unde am și copilărit, iar acum mă veți găsi 70% din timp la Cluj, acolo unde sunt student la politehnică.

De unde a început pentru tine pasiunea pentru motorsport?

R.L: Așa cum se întâmplă de obicei, exemplul văzut în familie a fost determinant, așa că de la tatăl meu, care vrând, nevrând ne-a transmis interesul despre mașini și curse. Îmi trec prin minte două aspecte care au întreținut, în copilărie, interesul ăsta: machetele Bburago și transmisiile din campionatul mondial de raliuri de pe Eurosport. De acolo, ușor, ușor lucrurile au evoluat natural.

De când ai început să concurezi?

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

R.L: Prima cursă a fost în feburarie 2017, fiind ultima etapă a sezonului respectiv de Promo Rally. Aproape fără să-mi dau seama au trecut 3 ani plini de experiențe de atunci.

Cum a fost pentru tine momentulul în care ai reușit să devii campion la Promo Rally?

R.L: Îmi e greu să explic, dar am simțit că demonstrasem ce aveam de demonstrat. În primul rând față de mine, deoarece mereu am avut așteptări mari de la mine, indiferent de context. Și ,deoarece a fost vorba de curse, era cu atât mai personal având în vedere că în sinea mea știam că și tatăl meu avea niște așteptări de la mine, lucru care m-a împins de la spate, dar m-a și presat pe drumul acesta. A fost încheierea unui prim capitol care a început cu dorința sinceră de a încerca, fie ce-o fi, și care s-a încheiat cu mulțumirea personală că în fiecare cursă am dat 100% și că am avut și norocul să iasă bine.

Zi-ne te rog câteva cuvinte despre mașina de concurs, Suzuki Swift Sport.

R.L: În primul rând trebuie să clarificăm din capul locului că vorbim despre o mașină de stradă care împarte atât rolul de mașină de zi cu zi, cât și cel de mașină de curse. Din punctul meu de vedere, Swift Sport este un compromis foarte bun între mai multe aspecte. O să încep în primul rând prin a spune că e o mașină agilă care se comportă foarte bine pe viraje. Nu este foarte rapidă, brutală sau exagerat de puternică, deci nu ai putea zice că te surprinde în momentul în care te urci în ea, dar pentru mine, cei 136hp își fac treaba mai mult decât bine. Din păcate nu am foarte multe puncte de referință cu care să o compar din punct de vedere al performanței, dar pot spune că e o mașină destul de predictibilă și plăcută de condus în regim sportiv. De asemnea, trebuie să menționez că este o mașină mult mai practică decât ar putea părea. Vorbim până la urmă de o mașină în 3 uși cu badge-ul „Sport”. Cu toate acestea, am făcut nenumărate drumuri Cluj-Brașov, cu încă 3 pasageri și bagaje, iar în majoritatea timpului, portbagajul a fost mai mult decât suficient. Un alt aspect esențial(până la urmă sunt student, deci da, sunt atent și la acesta) e consumul, care din punctul meu de vedere e senzațional. Vorbim de un motor 1.6 aspirat, care face puterea maximă în 7000 RPM, și cu care scoți la drum întins un consum 6-6,5/100, și un consum mixt de 7.3/100km. În comparație, cu motorul de 1.6 8v de pe Logan, aveam un consum cu cel puțin 25% mai mare.
O să revin puțin la aspectul sportivității. Mașina vine cu o suspensie care, după mine, urmărește același compromis mașină sport – mașină daily. Nu e foarte rigidă, dar se comportă bine la viteze de până în 100-110 km/h. O dată cu creșterea vitezei mașina începe să prezinte și un ușor comprotament supravirator, spatele fiind destul de ușor.
Ca un mic rezumat, cred că e o mașină care face multe lucruri foarte bine, dar care nu excelează pe niciun plan. Acestea fiind spuse, cred că e cea mai bună alegere pentru un tânăr care dorește să facă pasul spre categoria mașinilor sport, deoarece e îndeajuns de puternică ca să te învețe lucruri, îndeajuns de predicitibilă și stabilă ca să nu te surprindă și rezonabil de practică în 95% din cazuri.

La o vorbă cu Radu Lambrino, pilot Promo Rally

 

Pentru sezonul 2020 ce planuri ai?

R.L: Anul 2020, așa cum îl vedeam înainte să apară acest context neașteptat, părea să pregătească primii pași în cursele la „nivel profesionist”. Ca obiectiv, îmi pusesem obținerea licenței împreună cu participarea la cel puțin o etapă din campionatul național de raliulri. În viziunea mea, mi-aș fi dorit să particip, ca prim raliu, la Transilvania Rally, dat fiind că e un raliu pe asfalt, suprafață cu care sunt obișnuit, și pentru că, configurația probelor din cadrul raliului îmi place, fiind niște speciale destul de înguste și tehnice. Evident, aș vrea să încerc și macadamnul, iar faptul că ultima etapă din campionat se ține la Brașov înseamnă o șansă bună. Cu toate acestea, momentan sunt în stadiul în care nu îmi pot permite cele de mai sus, dar vom vedea dacă există șansa să adun bugetul necesar pentru măcar unul dintre cele două raliuri. Pe lângă acestea, mi-am propus să continui participarea în campionatul Promo Rally, cu toate că știam că există șanse mari să nu pot participa la mai multe dintre etape. Șansa a făcut să reușesc să ajung la 3 din 4 etape, fapt de care mă bucur deoarece nivelul competiției a crescut mult, lucru care m-a ajutat să evoluez și să-mi dau seama unde sunt zonele în care mai am de lucrat.

Ai reușit să devii campion la Promo Rally. De ce ai recomanda această competiție pentru debutul în motorsport?

R.L: Cred că sunt extrem de multe motive, dar o să încerc să mă reduc la esențial. În primul rând, vreau să repet faptul că FĂRĂ Promo Rally, nu aș fi avut în niciun caz curajul să încerc să visez la obținerea licenței sau să particip la vreun raliu. Și de aici reiese primul punct.
1) E o competiție cu un nivel de siguranță ridicat în care poți vedea dacă chiar îți place să forțezi și să mergi competitiv SAU doar îți place să conduci „casual”
2) E cel mai ieftin mod în care poți să îți faci debutul în curse. Pentru început, ai nevoie de 300 de lei de înscriere, bani de combustibil și o mașină, orice mașină.
3) Faptul că traseele sunt în principal tehnice și la viteze de până în 90-100 km/h îți permite să observi ce greșeli faci și să le poți corecta într-un mediu sigur.
4) Poți exersa starea mentală necesară pentru o cursă. Să fiu sincer, cred că Promo Rally e o competiție destul de grea din punct de vedere mental/sportiv, deoarece ai un timp destul de mare între manșe. În contextul acesta, trebuie să înveți cum să îți păstrezi reperele între două manșe și să mărești ritmul de la o trecere la alta, chiar dacă tu ai de așteptat între manșe undeva între 1 oră și o oră jumătate. Practic, ai undeva la 2 minute, în care trebuie să dai totul, lucru care este foarte strâns legat cu încrederea pe care o ai în tine și în materialul de concurs.
5) Începe cu o mașină de până în 100, maxim 150 de cai. Chiar dacă acesta nu este neapărat un motiv pentru a participa la Promo Rally, ci mai de grabă o recomandare, cred că merită precizată. Primul meu sezon a fost făcut în Logan-ul bunicii mele și pot spune că m-a învățat foarte multe. În momentul în care începi cu o mașină de putere mare e foarte ușor să te pierzi în mișcări, să ratezi lucruri fundamentale și ai impresia că, de fapt, ai mers bine deoarece timpul e unul bun. De fapt, totul e prea rapid ca să conștientizezi toate greșelile pe care le-ai făcut. Cred că abordarea pe care am sugerat-o este și unul din motivele pentru care am reușit să urc de mai multe ori în prima parte a clasamentului general, chiar dacă am avut o mașină cu putere mai mică.
6) E o comunitate foarte faină! Lăsând la o parte latura sportivă, în ziua concursului o să găsești o grămadă de oameni cu care poți schimba o vorbă și cu care vei petrece o dumincă pe cinste!

Pentru tine care este cel mai mare vis legat de motorsport?

R.L: Aici o să fiu scurt: Să reprezint România și să câștig o cursă la nivel internațional.

Radu, am ajuns la final. Îți mulțumim pentru răspunsuri, dar și pentru timpul acordat, iar acum, cuvântul este al tău!

R.L:

Pot spune că după 3 ani de la momentul în care am început să fac primii pași pe drumul acesta nu mă simt în mod evident mai sigur pe mine că asta e calea sau că asta ar trebuie să fac. Totuși, mă bucur foarte tare că s-a întâmplat și sunt sigur că am avut de mai multe ori norocul și conjuctura să se întâmple lucrurile care s-au întâmplat. Iar pentru asta, le voi mulțumi oamenilor care mi-au fost aproape mereu, dar în primul rând tatălui meu, mamei, fratelui și prietenei mele. Echipei RPM Racing Ro, Stef, Andrei, Laur, care au transformat zilele de competiție în niște zile printre prieteni. Autobella Service pentru faptul că mașina a mers mereu tzais! Prietenilor și oamenilor apropiați care m-au susținut mereu, fizic sau prin încurajări de la distanță! You the BEST! Băieților de la AMC Motorsport care au fost primii care au crezut în proiectul meu.
Iar ca să închei, aș vrea să transmit tuturor tinerilor, dar nu numai, care vor să încerce asta, să o facă. Chiar nu ai cum să știi ce va ieși. Așa că o să vă arunc același îndemn pe care mi l-am dat mie acum 3 ani:

„They can say I raced poorly, but they can’t say I didn’t race!”

#OUTS #betheOUTSider #Autobella Service

Sursa: Author-Andrei Mangalia
Photocredit: Arhivă personală Radu Lambrino
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Author-Andrei Mangalia

Latest Posts

Don't Miss