Latest Posts

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Vizualizări: 20530

Începem săptămâna #laovorba cu Andrei Moțescu, pilot debutant în Campionatul Național de Viteză în Coastă, dar și copilot campion național în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice.

Andrei, bine te-am găsit #laovorba. Pentru început, spune-ne te rog de unde a pornit pasiunea ta pentru motorsport?

A.M: Sunt pasionat de motorsport de cand mă știu, spectator la raliu și viteză în coastă de pe la vârsta de 8 ani în mod constant. Am cochetat cu jurnalismul auto între anii 2011 si 2013, E-rally.ro și mai apoi Top Gear Ro. În 2018 mi-am cumparat mașina de curse și am început să concurez.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Despre palmaresul tău sportiv ce ne poți spune?

A.M: Ca palmares, încă sunt la început, dar am reușit în 2018 Locul 3 la Super Rally clasa 2B și în 2019 Campion Național la Raliuri Vehicule Istorice din postura de navigator.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Cum a fost pentru tine să pilotezi, dar și să fii copilot?

A.M: Complicat pentru că sunt două lucruri diferite. Spre exemplu la raliu, sunt navigator (copilot) și știu exact ce urmează, la coastă merg pilot (singur în mașină pentru cine nu știe) și e mai complicat pentru că îmi lipsește “vocea” navigatorului care să zică ce urmează. Dar te obișnuiești.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Anul 2019 a fost unul destul de aglomerat pe plan sportiv. Cum a fost sezonul trecut pentru tine?

A.M: 2019 a început cu debutul în “Grupa Mare” a motorsportului. Am debutat la Râșnov la Coastă, o disciplină la care visam de mult să particip. Rezultatele au fost foarte bune încă de la prima etapa ținând cont de materialul de concurs. Am reusit să acumulez foarte multă experiență și să mă obișnuiesc cu mașina, lucruri care au fost și parte din obiectivele pe 2019.

La raliu a fost și mai special. Am plecat la drum alaturi de Doru Alexandrescu (Campion național en-titre în CNRVI), lucru care m-a motivat extraordinar. Am știut de la început că avem șanse la titlu, ăsta a fost și obiectivul și raliu după raliu am început să relaționăm din ce în ce mai bine în mașina de curse. Am câștigat prima proba la care am luat startul ( Raliul Argeșului) și de aici mi-am dat seama că îmi place foarte mult și să dictez, nu doar să pilotez.

Au fost foarte multe momente palpitante și la volan și în dreapta. Pe scurt, 2 Campionate, 11 Curse, 112 starturi de probă specială și peste 900 km de concurs.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Ai reușit să iei startul în cele mai importante două discipline de la noi din țară. Care au fost cele mai frumoase etape în viziunea ta?

A.M: E o întrebare foarte grea… cu siguranță nu o să uit PS. Tigveni de la Argeș si Dângăul de la Cluj, iar la Coastă… Poiana Brașov a fost preferata mea.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Câteva detalii despre Peugeot-ul cu care concurezi?

A.M: Este o mașină de strada cu rollcage… nu are nimic special. Are toate elementele de siguranță pentru a putea lua startul, iar în rest este identică cu o mașină de mers la cumparaturi. Si ca să știți că nu-mi displace uneori că este așa. Normal că sunt multe lucruri pe care le-aș schimba, dar de cele mai multe ori bugetul m-a facut să am două variante, fie aduc îmbunătățiri la mașină și stau acasa, fie de banii ăia  platesc taxe și benzină și merg la curse. Am ales mereu varianta 2.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Pentru acest an ce planuri ai?

A.M: Planurile s-au cam schimbat. Pentru 2020 nu pot sa zic că mai am certitudini. Daca o să avem competiții, o să merg la CNVC cu siguranță. Dacă or să fie și raliuri în CNRVI, o să merg alaturi de Doru și evident că vrem să câștigăm cât mai multe probe speciale.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Noi am remarcat un lucru la tine. Ai spus că ai fost jurnalist auto și am văzut că ai scris la publicații bune din România. Spune-ne te rog, cum este să fii jurnalist auto în România și totodată ce îți trebuie ca să faci asta?

A.M: Pentru mine a fost WOW, eram în anul 1 de facultate când am început să scriu la TopGear și făceam cam fix ce faceți si voi acum, adică jurnalism de motorsport. Așa am ajuns să cunosc foarte multă lume din domeniu. Perioada în care eu scriam era una de tranziție de la print catre online și era destul de greu pentru publicații să mai reziste (TopGear Ro a și dispărut între timp).

Ca să nu deviez prea mult de la subiect și să-ți raspund la întrebare, îți trebuie foarte multa pasiune (pe care cu siguranță o ai dacă ai ajuns până aici) și trebuie să fii consegvent.
O să fiu sincer, nu e o meserie ușoară, chiar dacă la prima vedere pare cea mai distractivă din lume.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Mai nou, am văzut că ai pornit un nou proiect: “În garajul lui Andrei”. Ce poți spune despre acesta și ce urmează pe viitor cu el?

A.M: Asta a început dintr-o gluma mai mult, dar și pentru că nu pot să stau departe de mașini. Îmi doresc să fie o pagină unde să pot posta chestii care mie îmi plac legate evident de mașini. Până acum nu prea am avut timp de social media (sau mai bine zis nu mi-am facut timp), dar de când cu auto-izolarea mi-am dat seama că nu mai am nicio scuză. Îmi este dor și de latura asta jurnalistică, dar e drept că mi-am și iesit puțin din mână. Încerc să recuperez și sper să pot livra material de calitate pentru prietenii pasionați.

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Revenim la Motorsport. Tu unde te vezi pe viitor în cariera ta de sportiv?

A.M: Îmi doresc să evoluez la coastă, sper să pot să mai aduc modificari la mașină pentru că fără material de concurs competitiv este imposibil.
La raliu vreau să merg alaturi de Doru, asa cum i-am promis până iese la pensie. E drept că și el a promis că mai dureaza până atunci. Îmi plac foarte mult mașinile istorice și faptul că am șansa să fiu navigator în mașina care a câștigat ultimele 2 campionate de raliu mă face să-mi doresc să merg cât mai departe și aici!

La o vorbă cu Andrei Moțescu, pilot CNVC și copilot CNR

Andrei, am ajuns la finalul interviului. Îți mulțumim pentru răspunsuri și acum îți oferim cuvântul final!

A.M: În final sper să revenim cât mai repede la curse, dar totodată să amintesc faptul că motorsportul impune reguli clare și disciplină. Așa că toți fanii adevărați trebuie sa fie disciplinați și să aibă grijă de ei în perioada asta grea pe care o traversam. Cu siguranță, lucrurile vor reveni la normal și o să ne bucurăm împreună de motorsport, până atunci toate cele bune și #StaySafe!
E cel mai important acum!

Sursa: Author-Andrei Mangalia
Photocredit: Arhivă personală Andrei Moțescu
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Author-Andrei Mangalia

Latest Posts

Don't Miss