Jim Clark (1936-1968): Un personaj de legendă

🔊 Ascultați acest Articol

Astăzi se împlinesc 55 de ani de la accidentul fatal suferit de Jim Clark, la Hockenheim. Datorită epocii în care a pilotat, numele și realizările sale nu sunt foarte cunoscute publicului larg. Cu toate acestea, Clark este cu siguranță o legendă a F1 și a motorsportului. Deosebit de versatil (la fel ca Stirling Moss) a concurat și câștigat în diverse competiții. Parteneriatul său cu Colin Chapman, la Lotus, este probabil fără egal în istoria F1. Despre el, putem vorbi doar la superlativ. Impactul morții sale asupra „Marelui Circ”, poate fi comparat doar cu decesul lui Ayrton Senna. 

 Jim Clark a obținut 25 de victorii, 32 de podiumuri (din 40 de curse în care a văzut steagul în pătrățele), 33 de pole-uri. Toate aceste performanțe, au fost realizate în doar 72 de starturi. Din punct de vedere al statisticii (cu excepția lui Fangio sau Ascari), este foarte greu să găsim un alt pilot care se poate ridica la un nivel asemănător.

 Cele 2 titluri mondiale pe care le-a obținut (în 1963 și 1965), au fost câștigate într-o manieră zdrobitoare, raportat la concurență. Datorită fiabilității monopostului Lotus, Clark a pierdut 3 titluri (în 1962, 1964 și 1967) care în condiții normale, ar fi trebuit să îi revină.

 Scoțianul nu a avut o origine tocmai „nobilă”. Părinții săi aveau o mică fermă, unde se ocupau de creșterea animalelor. La începuturile carierei sale, nici chiar Jim nu avea aspirații extraordinar de mari: „La început, nu aveam nici o intenție să ajung în F1 sau să devin campion mondial”.

 Talentul său ieșit din comun (poate cel mai mare din istoria competiției) a prevalat întotdeauna în fața celorlalți piloți. Pe lângă F1, Clark a avut succes și în alte competiții. A câștigat Indy500 în 1965 (de menționat că a fost aproape de victorie și în 1963 și 1966).

 De asemenea, a fost campionul puternicei „Tasman Series” (o competiție desfășurată pe circuite din Australia și Noua Zeelandă) în care erau prezenți majoritatea piloților de top ai F1 (ex. Jackie Stewart, Jochen Rindt Sau Bruce McLaren). 

 Pentru Clark, întotdeauna numele adversarilor era irelevant. 16 victorii din 25 de curse pe care le-a terminat (și 22 de podiumuri) spun totul despre dominația sa și în această serie. Jim  s-a impus și în campionatul britanic de turisme (din nou cu o statistică impresionantă) și în F2 (unde din păcate, avea să își găsească și sfârșitul).

 Scoțianul a fost renumit încă din timpul vieții pentru stilul său de pilotaj, pentru abilitatea în condiții de pistă udă și pentru viteza extraordinară (atât în regim de calificări, cât și în regim de cursă). Doar 3 sau 4 oameni din toată istoria competiției (precum Ascari, Fangio, Senna sau Schumacher), se pot apropia de ceea ce a realizat Clark.

 După performanța de la Monza din 1967, Juan Manuel Fangio l-a proclamat pe scoțian, drept cel mai bun pilot din istoria „Marelui Circ”. Pe lângă performanțele de pe pistă, dublul campion mondial a fost și deosebit de loial. Toată cariera sa în F1, a fost asociată cu echipa Lotus și implicit cu Colin Chapman.

 Așa cum spuneam deja, fiabilitatea destul de precară a monoposturilor făcute de acesta, l-au costat 3 titluri mondiale. Pe lângă aceste insuccese (care nu au depins de el), au existat și alte probleme. Pentru Chapman, Monza a fost întotdeauna un circuit de coșmar. 

 Primul incident major petrecut aici, din seria neagră a echipei Lotus, a avut loc în 1961. În urma unui contact cu Jim Clark, în Parabolica, monopostul Ferrari al lui Wolfgang von Trips (pretendent la titlu în acel an), a ajuns în „tribune”, ucigând 15 spectatori (de asemenea, von Trips și-a pierdut și el viața). În urma investigațiilor, Clark a fost declarat nevinovat de producerea acestui accident.

 Cu un an înainte, în 1960, cursa de la Spa (a doua din cariera lui Jim în F1), a fost aproape să îi pună capăt carierei acestuia în „Marele Circ”. Accidentele fatale ale lui Chris Bristow și Alan Stacey l-au marcat într-o manieră foarte serioasă pe Clark, care pe atunci încă era un debutant. Din păcate pentru el, însă din fericire pentru sport, britanicul nu a renunțat la pilotaj.

 Trebuie precizat, că Jim Clark era un o prezență diferită, nu doar pe circuit. În afara lui, era o persoană foarte timidă, indecisă de multe ori (după spusele lui Jackie Stewart) și destul de tăcută. Astfel, avea să se aleagă cu apelativul „the quiet champion”. Spre finalul carierei (și al vieții), scoțianul începuse să fie mai deschis, mai comunicativ cu audiența. Ciudat poate, având în vedere personalitatea sa, Jim Clark a avut o viață personală destul de agitată, cel puțin în privința „cuceririlor” având similitudini cu James Hunt.

 După 2 ani în care Lotus îi „răpise” șansa de a lupta pentru titlul mondial, 1968 trebuia să fie sezonul său. O victorie dominantă în Africa de Sud, părea să marcheze un campionat în care Clark avea să defileze. Din păcate, nu a fost așa. Pe 7 aprilie 1968, într-o cursă de F2 la Hockenheim, Jim avea să își piardă viața.

 Sunt multe de spus, despre acest accident… Lăsând teoriile conspirației la o parte (deși uneori și acestea pot conține  o bună parte din adevăr), cel mai probabil, accidentul fatal s-a datorat monopostului Lotus, proiectat de Colin Chapman. La fel precum în cazul lui Jochen Rindt sau Ronnie Peterson, Clark a fost un simplu pasager în momentul incidentului.

 Una din teoriile conspirației (mai credibilă), stipulează că mecanicii echipei, nu au reparat cum trebuie monopostului lui Clark, avariat în urma unui contact cu Jackie Ickx, la Montjuic (cu doar câteva zile înainte de accidentul fatal). La fel precum în alte cazuri, adevărul ne depășește…

 Cert este, că după moarte sa, Graham Hill a trebuit să devină liderul echipei, rămasă fără pilotul ei numărul 1 și să obțină titlul mondial. Istoria avea să se repete 26 de ani mai târziu, când fiul său, Damon, a trebuit să facă același lucru la Williams, după decesul lui Ayrton Senna.

 După pierderea lui Jim Clark, probabil că F1 și-a pierdut cel mai talentat și mai onest campion. Odată cu dispariția lui, perioada romantică a „Marelui Circ” lua sfârșit. Jackie Stewart și-a asumat rolul de lider al piloților, iar prin eforturile sale de îmbunătățire a siguranței pe pistă (eforturi care se văd și astăzi), competiția supremă avea să între într-o nouă eră.

 Din păcate, această eră a fost lipsită de prezența personajului unic, care a fost Jim Clark. Niciodată (la fel ca în 1994) golul dispariției sale, nu a putut fi acoperit de deplin. În istorie, unele personaje nu își pot găsi corespondentul. Iar această afirmație, este valabilă și în cazul legendarului pilotului scoțian…

• Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.