Încă o relație distrusă ar putea să îl conducă pe Alonso înspre NASCAR

Aluziile cum că HPD, branșa Nord Americană de Motorsport a celor de la Honda, refuză să furnizeze motoare pentru o înscriere Indycar asociată cu Fernando Alonso, și prin extensie, McLaren, nu sunt deloc surprinzătoare având în vedere umilirea publică suferită de compania Japoneză de motoare pe durata parteneriatului, tăiat scurt, cu echipa britanică din Formula 1. Urmând seria de evenimente, sugestiile de acest gen nu sunt numai credibile, ci de-a dreptul logice.

Ar putea fi o afirmație modestă a spune că motoarele produse de cei de la Honda pentru monoposturile McLaren în Formula 1 au fost în mod incipial sub standardele competiției când vine vorba atât din punctul de vedere al puterii cât și cel aș fiabilității. Cu toate acestea insă, precum puteam presupune atunci, lucru de care putem fi siguri acum, nici monopostul McLaren în sine nu era la standardele competiției. Într-adevăr, în această eră de Power-Unit-uri extraordinar de complexe, singura comoditate de care cei de la Honda aveau cu adevărat nevoie la revenirea în Formula 1 era o relație cooperativă și tolerantă, iar existența acesteia s-a făcut nevăzută atât din partea echipei McLaren cât și din partea pilotului lor vedetă.

În timpul unei conferințe de presă recentă a celor de la McLaren,  am întrebat daca istoria lui Alonso cu Honda îl va forța să folosească Power Unit-uri Chevrolet, și dacă orice fel de relație formală cu Honda nu îl va aduce în conflict direct cu cei de la Toyota, organizație cu care are un contract WEC care ține pana la sfârșitul lui Iunie 2019. Răspunsurile au fost evazive — așa cum este de așteptat — rezultat cu o chiar mai mare reverberanță decât un răspuns direct.

Faptul este că acest pilot extraordinar de talentat,  posibil cel mai bun din acest sport, s-a pus de nenumărate ori cu spatele la perete în decursul carierei sale. McLaren poate că l-au iertat pentru rolul său în „Spygate”, dar este greu de conceput că unul dintre cei mai buni piloți ai sportului, de la acel punct până astăzi, nu a fost luat (în mod serios) în considerare pentru un loc la o echipa motorizată de către Mercedes.

Tineți minte: la acel moment, Steaua cu Trei Puncte nu era doar furnizorul de motoare al echipei McLaren, ci și un partener cu acțiuni în valoare de 40% în companie. — iar astfel, în mod crucial, aceștia (Mercedes) au avut de plătit în mod direct 40% din suma exorbitantă în valoare de 100 de milioane de dolari din partea FIA, pe atunci condusă de Max Mosley, care la rândul său nu este un prea mare fan al șefului (de atunci) al echipei, Ron Dennis.Membrii principali ai consiliului Mercedes au în mod clar o memorie foarte bună.

De asemenea, considerați: de la „Crashgate”, în August 2009,  Alonso nu a mai fost pe radar-ul celor de la Renault. Este adevărat că în urma unuia dintre cele mai mari scandaluri F1 din toate timpurile echipa franceză s-a retras, cel puțin temporar, din peisaj. Însă, încă de la revenirea în F1 din 2016, aceștia au avut trei oportunități de a îl semna din nou pe Alonso. Cu toate acestea,  campionul lor mondial din 2005/2006 nu a fost niciodată cu adevărat în discuție pentru un loc în unul dintre monoposturile echipei. Se pare că și cei de la șefia Renault o memorie foarte bună.

Să fi fost Alonso pur și simplu ghinionist, fiind prins prin pură coincidență la mijlocul a doua scandaluri majore din Formula 1 în tot atâția ani?

În apropierea marelui premiu al Belgiei, șeful echipei Red Bull, Christian Horner, a oferit explicația sa privind lipsa considerării lui Alonso din discuție, în ceea ce privea căutarea unui înlocuitor pentru Daniel Ricciardo. „Este un pilot foarte bun, un pilot grozav,” spune Horner, dar a fost „foarte dificil „să îl vedem [alăturându-se Red Bull], acesta a tins să creeze un pic de haos peste tot pe unde a fost.”

În mod firesc, Alonso a ocolit comentariile lui Horner indicând către diverse alte negociații — Horner menține că a fost o singură astfel de instanță, în 2007, când Alonso era pe piața de piloți imediat după „Spygate”.  Ori coincidența a fost (încă o dată) aspră față de Alonso ori este un sâmbure de adevăr (cel puțin) în afirmația lui Horner.

Dar remărcile lui Horner au o aură de adevăr. Fiecare șef de echipă F1 pentru care Alonso a concurat și-a pierdut slujba în perioada acestuia la echipă, cu excepția lui Paul Stoddard (care deținea Minardi, și, deci, nu putea fi concediat). Flavio Briatore la Renault (de asemenea Managerul său) — Stefano Domenicali și Marco Mattiacci la Ferrari — Martin Whitmarsh, Ron Dennis și Eric Boullier la McLaren. La această listă s-ar putea adăuga cu ușurință si numele unui număr destul de rezonabil de Ingineri Seniori.

Ceva mai devreme luna aceasta Alonso a testat un monopost IndyCar Andretti, cu motor Honda, dar fără nici un fel de inscripție Honda. Zvonurile persistă cum că această relație avariată cu Honda înseamnă că dacă Alonso se va alătura IndyCar, o va face de la volanul unui monopost Chevrloet, posibil cu ajutorul Andretti și a personalului McLaren.

Însă există și alte complicații, printre care, nu în ultimul rând contractul Andretti-Honda care ține până la sfârșitul operațiunii cu 4 monoposturi. Între timp Alonso continuă să ofere indicii pe Social Media în legătură cu un aparent interes pentru alte campionate.

Să fi fost oare cascadoria video cu campionul NASCAR Jimmie Johnson un vicleșug calculat cu scopul de a le aminti celor de la șefia Indycar că există riscul de a îi pierde potențiala atracție spre câștigul celui mai mare rival American al lor? Gândul de a vedea unul dintre cei mai buni piloți de monopost concurând într-un oval, nu într-un IndyCar, ci în Fiare Grele de Detroit, este de neconceput pentru unii dintre noi.

Și s-ar putea să nu fie Fier Greu de Detroit, ci Oțel (finanțat) Japonez. Având în vedere contractul său WEC cu cei de la Toyota, și dorința afișată de a adăuga victoria unuic ampionat de anduranță la cele două titluri mondiale și recenta Victorie LeMans, ar fi de înțeles ca Alonso să aleagă să se alăture echipei de top Toyota în NASCAR pentru 2019, iar apoi să participe la un întreg sezon IndyCar (și poate câteva ieșiri NASCAR) cu o echipa Chevrolet în 2020.

Cu toate că această soluție ar bifa toate cutiuțele, oferindui oportunitatea de a deveni „cel mai bun (per total) pilot din lume”, ar elimina total echipa McLaren din planurile lui Alonso de pe continentul American în viitorul apropiat. Totuși, aceasta s-ar putea dovedi ulterior ca fiind salvarea echipei manageriale Mclaren.

În timpul conferinței de presă McLaren de la Monza, am listat toți șefii de echipă care și-au pierdut slujbele în timp ce Alonso concura pentru aceștia, apoi am cerut un comentariu. A zâmbit larg, apoi a arătat cu degetul la Directorul Sportiv Mclaren, Gil de Ferran, „El urmează”. Ai grijă la coincidențe, Gil, și să ai o memorie scurtă…

Acum că Alonso se pregătește să iși ia la revedere de la F1 la sfârșitul anului, cațiva au dat vina pe ipostaza în care se află sportul, pentru că pierde unul dintre cei mai buni piloți ai săi. Dar, concluzia este ca treaba șoferilor este să pună stăpânire pe Formula 1 a erei lor: tehnologii, circuite, competiție și politică. Alonso a fost un as al acestei liste, cu excepția ultimului punct (și poate cel mai important), astfel s-a dezamăgit pe sine, și prin extensie a dat greș față de Formula 1. Nu invers.

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.