Latest Posts

Heroes of Le Mans – Toyota TS010

Vizualizări: 20301

Prezetă pe grila de start a Group C încă de la sezonul de debut din 1982, Toyota a avut întotdeauna prototipuri mai mult s-au mai puţin competitive dar niciodată suficient de aproape pentru a câştiga Le Mans. În 1990 intra în vigoare un nou regulament tehnic modelat în jurul motorizărilor de 3.5 litri pe care le regăsim şi în monoposturile de F1 din acele vremuri. FIA apelase la aceste motoare comune celor două discipline întocmai pentru a ademeni marii constructori care erau preponderent în anduranţă şi pe grila F1.

Toate aceste eforturi au adus sfârşitul World Sportscar Championship la finalul sezonului 1992, dar asta este altă poveste pentru o altă ocazie. Toyota asemeni celor de la Jaguar, Mercedes-Benz şi Peugeot a hotărât să profite de noile reguli pentru un nou prototip care sperau ei poate le va aduce mult râvnita victorie de la Le Mans. În premieră pentru aceştia, a fost adus Tony Southgate pentru a se ocupa de caroseria maşinii, nimeni altul decât cel răspunzător şi de modelarea prototipurilor TWR Jaguar care făcuseră furori în a doua jumătate a anilor ’80.

Acesta nu a avut să spunem o misiune foarte grea întrucât liniile caroseriei nu se distanţau foarte mult de cele ale modelelor de generaţie veche, în schimb motorul era o necunoscută mult mai mare. Ca şi viitori rivali de la Peugeot, japonezii au optat pentru un V10 de 3.5 litri normal aspirat cu aproximativ 700 de cai, putere redusă mai apoi la 600 din motive de siguranţă. Şasiul monococă bineînţeles din fibră de carbon iar suspensia era de tip double-wishbone pe toate roţile. Cu o cutie de viteze în şase rapoarte şi noul TS010 ajungea exact la greutatea minimă impusă de regulament de 750 kg.Heroes of Le Mans - Toyota TS010

Maşina a fost gata în timp pentru ultima rundă a stagiunuii 1991 unde a obţinut un promiţător loc şase. Din păcate pentru anul următor Mercedes-Benz şi Jaguar îşi închideau porţile programelor din anduranţă iar în aceste condiţii Toyota îi mai aveau drept rivali de uzină doar pe cei de la Peugeot care însă erau într-un stadiu de dezvoltare mult mai avansat cu modelul 905. Prima cursă din sezonul 1992 era la Monza cu o grilă compusă din doar zece modele, campionatul era deja vizibil unul pe moarte.

Chiar şi aşa, TS010 şi noul 905 Evo erau creaţii inginereşti remarcabile capabile de performanţe ce rivalizau cu suratele din F1. Aici Toyota avea să culeagă laurii primei victorii din cariera lui TS010 şi de asemenea prima a constructorului din mondialul de anduranţă. Pentru Le Mans niponii au venit cu trei prototipuri de ultimă generaţie şi speranţe foarte mari pentru o eventuală victorie. Nu a fost cazul din păcate, deşi foarte rapizi, rivalii de la Peugeot s-au dovedit mai consistenţi adjudecânduşi laurii la finalul celor 24 de ore iar Toyota sosind pe locul secund.Heroes of Le Mans - Toyota TS010

Pe parcursul sezonului japonezii au mers din nou foarte bine dar victoriile au intrat din nou în contul leului francez. Un campionat anulat din 1993 însemna că singura miză pentru cei doi giganţi rămânea Le Mans. Toyota a venit din nou cu trei echipaje TS010 încurajaţi şi de rezultatul bun din anul precedent. De data asta însă, Peugeot s-au dovedit şi mai puternici reuşind nu numai pole-ul dar şi o triplă victorie remarcabilă. Astfel s-a încheita cariera celor doi titani şi tot odată a epocii de aur a anduranţei, Group C.Heroes of Le Mans - Toyota TS010

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Deşi nu a reuşit să câştige Le Mans, TS010 rămâne prototipul cu cele mai multe realizări al niponilor din întreaga istorie a Group C şi unul dintre cele mai spectaculoase prototipuri care şi-au pus vreodată cauciucurile pe un asfalt de curse!

 

Sursa: Ultimatecarpage
Photocredit: Wheelsage
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Ultimatecarpage

Latest Posts

Don't Miss