Latest Posts

Grand Prix-ul Eifel

Vizualizări: 11108

Nurburgring reprezintă o cursă istorică, mai ales pentru Kimi Raikkonen, care se află la cel de-al 323-lea start în F1. O apariție surpiza pe grilă, o face pilotul german Nico Hulkenberg, care îl înlocuiește pe Lance Stroll, în ultimul moment, la Racing Point, după ce acesta a contractat o gripă sezonieră.

Grand Prix-ul Eifel

Finlanedzul Valtteri Bottas a avut un start excepțional, reușind să îl țină în urmă pe coechipierul său Lewis Hamilton, deși printr-o manevră destul de periculoasă, ieșind foarte larg în primul viraj.

Max Verstappen a fost provocat de Charles Leclerc în primele viraje, dar a reușit să își mențină avantajul.

Romain Grosjean a anunțat în turul 6 prezența unor probleme cu monopostul, după ce cu o zi în urmă a declarat că acest circuit este cel mai frumos, din punctul său de vedere. Aici a obținut un podium în 2013.

Nu s-a mai ajuns pe acest circuit atât de târziu în an până acum, iar asta reprezintă o problemă datorită temperaturilor foarte scăzute. Este dificil să aduci pneurile la starea de funcționare optimă, în astfel de condiții.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Deși Charles Leclerc a făcut o treabă excepțională în îmblânzirea monopostului Ferrari în calificări, cursa l-a pus într-o poziție dificilă, pierzând locul 4 în fața lui Daniel Ricciardo, în turul 10. Lando Norris, de asemenea, a avut o luptă superbă cu Sergio Perez, urcând încet, dar sigur pe grilă.

Turul cu numărul 11 îl aduce pe Vettel într-o altă situație dificilă, a ieșit de pe pistă, se vede clar că Nurburgring-ul nu este pe placul său. În urma acestei greșeli a pierdut 3 poziții, în virajul 1, fiind nevoit să intre pe linia boxelor. A schimbat cu pneuri dure, cu care va încerca să ajungă până la final, dar a revenit pe circuit pe locul 18.

Hamilton a reușit în sfârșit să îl depășească pe Bottas, după o greșeală a acestuia din urmă, iar acum britanicul se îndreaptă spre victoria cu numărul 91, cu 46 de tururi rămase până la final.

George Russel a fost lovit de Kimi Raikkonen, desprinzandu-se cu toate roțile de pe asfalt. Acest incident s-a soldat cu un abandon, din partea pilotului Williams.

Grand Prix-ul Eifel

Grand Prix-ul Eifel

Podiumul provizoriu din turul 15 îi are în prim-plan pe Hamilton, Verstappen- care are un ritm la fel de bun și Daniel Ricciardo, care a fost depășit la scurt timp de Bottas.

Sfatey Car-ul virtual aparut in turul 16 le oferă tuturor piloților ocazia de a trece pe linia boxelor, având un avantaj, față de cei care au schimbat deja pneurile.

Probleme pe monopostul lui Valtteri Bottas. Acesta se plânge pe radio-ul echipei că nu are putere, în timpul steagului galben. Finlandezul este nevoit să se retragă. Mercedes nu a mai acuzat probleme mecanice de foarte mult timp, iar acum, Lewis Hamilton face record dupa record, însă Valtteri Bottas abandonează, ridicând semne de întrebare. Are nevoie britanicul să fie mai prudent sau defecțiunea se datorează stilului de pilotaj al coechipierului său?

Lupta din fruntea plutonului se întețește după primele 20 de tururi, Max Verstappen reușind să egaleze performanța lui Hamilton.

Kimi Raikkonen primește 10 secunde de penalizare „stop and go”, în urma incidentului cu Russell, iar Esteban Ocon abandonează.

În lipsa pilotului finlandez de la Mercedes, de pe grilă, a treia poziție de pe podium poate fi o mare surpriză. Până acum în clasamentul provizoriu, s-au perindat pe locul 3, Norris și Ricciardo.

Turul 25 vine cu un nou abandon, aparținând lui Alex Albon ( Red Bull), a cărui poziție în cadrul formației este mereu amenințată, iar acest incident nu îl ajută.

Monopostul McLaren al lui Lando Norris suferă o pierdere de putere (o problemă cu unitatea electrică), dar încearcă, să se mențină pe podium, avandu-l aproape în retrovizoare, pe pilotul Racing Point, Sergio Perez.

Jumătatea cursei îl aduce din nou pe Ricciardo (Renault) pe poziția a 3a, cu Charles Leclerc în imediata apropiere. Pilotul Ferrari ține cu dinții de locul 4, blocând atacurile lui Perez.

Turul cu numărul 41 îl prinde pe Nico Hulkenberg în zona punctelor. Se zvonește faptul că a fost chemat în padoc în timp ce se afla la o cafea cu un prieten, și după o perioada atât de scurtă de pregătire, se menține în top 10.

Abandon pentru Lando Norris pe final de cursă. Asta aduce pe pistă un steag galben pe sectorul 2. Pilotul în schimb este bine și s-a așezat în afara circuitului pe un șezlong pentru a privi acțiunea. Asta amintește atât de mult de un incident din trecut cu Fernando Alonso.

Grand Prix-ul Eifel

Sub Safety Car, toți piloții au ocazia să își schimbe pneurile, înainte de închiderea liniei boxelor. O dată cu recompactarea plutonului, Max Verstappen are șansa să atace poziția lui Hamilton.

Foarte bună plecarea lui Hamilton la restart (acesta întrece recordul pe tur al lui Michael Scumacher, venind la 1:28:335), la fel ca a lui Ricci care reușește să îl țină pe Checo în urmă. Pilotul Renault ar putea face o figură frumoasă la Nurburgring.

Și este podiumul cu numărul 30 pentru Daniel Ricciardo, după o așteptare de doi ani și victoria cu numărul 91 pentru Lewis Hamilton. Cyril Abiteboul va trebui să își facă un tatuaj la alegerea lui Ricci. Toți fanii râvneau la acest moment.

Grand Prix-ul Eifel

Nico Hulkenberg (8), este pilotul zilei, iar Max Verstappen încheie cursa pe locul 2 și ia punctul bonus pentru cel mai rapid tur.

Astăzi s-a rescris istoria, chiar sub ochii lui Mick Schumacher, pe una dintre cele mai solicitante piste, britanicul Lewis Hamilton a egalat legenda F1-Michael Schumacher.

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss