Latest Posts

GP24 Racing Ladies: Mihaela Balint – Motorsportul îl asociez cu tatăl meu.

Vizualizări: 26067

Motorsportul îl asociez cu tatăl meu. Practic tot ce înseamnă motorsport, mă face să mă simt mai aproape de el, și de ceea ce iubea mai mult.

Materialul de astăzi ne aduce în prim plan un nume cu rezonanta în motorsportul romanesc. Mihaela Balint, căci despre ea este vorba ne vă povesti despre ceea ce înseamnă o moștenire de valoare și anume pasiunea.

GP24 Racing Ladies: Mihaela Balint - Motorsportul îl asociez cu tatăl meu.

În cazul tău pasiunea pentru motorsport este lăsata “moștenire” de la părinții tai, tatăl tău fiind un pilot cu un renume extraordinar în motorsportul romanesc.
Salutare dragilor! Mulțumesc pentru invitație!
Într-adevăr, moștenirea este în sânge. O simt, și sunt mândră de sângele pe care îl port. Sper doar să fiu mereu demnă de el. Motorsportul îl asociez cu tatăl meu. Practic tot ce înseamnă motorsport, mă face să mă simt mai aproape de el, și de ceea ce iubea mai mult.

Cum reușești să treci peste momentele mai puțin bune?
Cu spatele drept și capul sus! Toți avem momente mai puțin bune în viață, însă trebuie să ne găsim forța de a trece peste orice obstacol zâmbind. Viață este frumoasă!

Te consideri superstițioasă?
Categoric! Dacă o pisica neagră îți taie calea, clar merge undeva.
Lăsând gluma la o parte, nu, nu cred în superstiții.

În viziunea ta ce înseamnă provocare?
O provocare, înseamnă un nou Target. O nouă treapta de urcat.
Provocările, și modul în care le privim și acționăm, ne “cresc” că și indivizi. Viață în sine este o provocare. Să o trăim frumos și intens.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

GP24 Racing Ladies: Mihaela Balint - Motorsportul îl asociez cu tatăl meu.

Care sunt pasiunile Mihaelei?
Motorsport, animale și natură.
Iubesc adrenalina, atunci când simt că îmi crește pulsul și concentrarea mea este la cote maxime, și atunci, totul devine clar, țelul este unul, să fi mereu cea mai bună și rapidă versiune a ta.
Dragostea pentru animale este evidentă. Încerc să schimb vieți, să le ofer iubire, fiindcă ele (animalele) m-au învățat ce înseamnă iubirea necondiționată.

Ceea ce îmi face sufletul să se liniștească însă, sunt locurile din natură necălcate de alții, unde îți încarci “bateriile sufletești”. Iubesc să privesc râul, fiindcă curge neîncetat. Iubesc brazii, care sunt mereu verzi și înalți. Natura ne învață niște lecții minunate, trebuie doar să o privim.

Descrie-te în trei cuvinte.
Nu am cum. Sincer. Nu îmi pot face eu o descriere. Eu știu ce sunt și ce pot. Ceea ce văd alții însă este mai interesant, după părerea mea.

Cu ce își ocupa Mihaela timpul atunci când nu este la curse?
Când nu sunt la curse, sunt tot în scaunul mașinii. De data asta însă, în mașina de școală.
Sunt instructor auto și îmi iubesc meseria. Îmi place să pot învăța pe alții tot ce știu eu. Este un domeniu frumos, unde cunoști mulți oameni, cu care împărtășești pasiuni comune.

GP24 Racing Ladies: Mihaela Balint - Motorsportul îl asociez cu tatăl meu.

Mama ta l-a urmat pe tatăl tău în aceasta pasiune. Care a fost momentul în care a hotărât acest lucru?
Tata punea pasiune în tot ceea ce făcea, și vorbea cu atâta iubire despre motorsport, despre raliu. Mama nu a fost singura convinsă să facă acest pas.

Ai mers și în Rally și la Viteza în Coasta. Sunt doua ramuri diferite, pentru care înclina balanță mai mult?
Fără discuție raliul. Este foarte complex, sentimentul este unic.

Ce înseamnă concentrarea și cât este de importanta în aceste ramuri?
Concentrarea este poate cel mai important aspect. Să ai un mindset bun, să știi când să forțezi și când să nu. Concentrarea, trebuie să fie 150 %.

Pilot sau copilot?
De ce nu ambele?

Tocuri sau ghete de curse?
Categoric ghete!

GP24 Racing Ladies: Mihaela Balint - Motorsportul îl asociez cu tatăl meu.

Ai o experiență destul de bogata în rally. Care consideri că este cea mai dificilă proba? Dar cea mai frumoasă?
Cea mai dificilă probă specială pentru mine a fost Nadăş. Toate probele speciale sunt frumoase, și au complexitatea lor. Valea Fericirii mi-a plăcut tare mult. Lueta, Păltiniș. Toate sunt frumoase!

Asfalt sau macadam?
Ambele. Nu ai cum să alegi doar una. Das ist motorsport.

Care sunt planurile tale pentru noul sezon competițional?
Încă nu știu ce ne rezervă viitorul. Propun să trăim prezentul la maxim, că să putem să ne bucurăm de viitor.

Materialul de astăzi a fost dovada clară că motorsportul, mai presus de toate este un mod de viață, o pasiune, o dorință ce se moștenește din generație în generație încă de la vârste foarte fragede. Mulțumim Mihaela pentru lecția de curaj și ambiție, iar mâine revenim cu un material de la postul de arbitraj în etapele din Campionatul Național de Raliuri.

Sursa: GP24 Author, Ana Maria Florea
Photocredit: Arhiva Personală - Mihaela Balint
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Author, Ana Maria Florea

Latest Posts

Don't Miss