Latest Posts

GP24 Racing Ladies: ” Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea”.

Vizualizări: 18158

Mi se pare foarte fain, că pilot și că echipaj, să ieși din zona de confort de acasă și să te lupți cu oameni pe care nu îi cunoști.

Materialul zilei 17 din seria Gp24 Ladies ne-o aduce alături pe Cristiana Oprea, pilot în Campionatul National de Raliuri. Am povestit cu ea despre experiență din Campionatul European, despre curaj, adrenalina, pasiuni și mituri.

De unde pasiunea ta pentru motorsport?
Așa cum am mai povestit, am ajuns de la arhitectură la motorsport în urma unui cumul de factori. Nu am copilărit pe probe, de fapt nici nu știam ce e un raliu până pe la vreo 20 și ceva de ani. Însă întotdeauna m-am regăsit la volanul mașinii, conducând – acele momente de “mindfulness”, evadarea de grijile cotidiene, când tot ce aveam de făcut era să mă bucur de drumul din fața mea. Cred că pasiunea a fost acolo dintotdeauna, însă mi-a fost confirmată și a crescut într-o carieră pe măsură ce am participat la raliuri că sportiv, începând din 2015.

GP24 Racing Ladies: " Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea".

Cum reușești să faci fata tuturor provocărilor?
Cred că secretul este să nu dispară niciodată pasiunea de care vorbeam mai sus. Am scris mult pe blogul meu emoticar.ro despre frustrări, despre frici, greutăți, despre lipsa bugetului și unele momente foarte grele. Însă pasiunea combinată cu multă planificare, disciplină și perseverență m-au adus până aici.

Cum definești tu curajul?
Curajul este acea stare interioară, acea energie pozitivă care există independent de părerea celorlalți sau de provocările uzuale. Însă nu poți să definești curajul fără să fi trecut prin situații care ți-au provocat frică, tocmai acela este momentul în care îți demonstrezi dacă ai sau nu ce îți trebuie că să mergi înainte către visul tău.

GP24 Racing Ladies: " Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea".

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sezonul 2019 a fost unul de-a dreptul special pentru voi. Cum îl poți descrie?
A fost un sezon neașteptat – în primul rând pentru că în februarie-martie am supraviețuit unei depresii destul de nefaste, deoarece nu știam când și dacă voi reveni în mașina de curse, din cauza lipsei bugetului și a partenerilor. Ce a urmat a fost o nebunie, am crezut enorm în obiectivul de a debuta în Campionatul European de Raliuri și pur și simplu am muncit că să ajungem acolo, în ciuda contextului (financiar) dificil.

Cum a fost participarea la etapele din străinătate?
Că o gură de aer proaspăt. Mi se pare foarte fain, că pilot și că echipaj, să ieși din zona de confort de acasă și să te lupți cu oameni pe care nu îi cunoști. Acasă suntem tentate să vedem ce fac ceilalți sau să fim mai relaxate deoarece probele ne sunt deja cunoscute. Etapele din străinătate necesită mult mai multă concentrare, e un antrenament foarte bun și pentru dictări, descoperim noi suprafețe de concurs și noi abordări. Ne-au ajutat mult să creștem pe plan sportiv.

GP24 Racing Ladies: " Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea".

Fiecare etapa la care participi este, înainte de toate, o provocare, o experiență. Ce părere ai?
Desigur, fiecare kilometru parcurs cu mașina este o ocazia de a mă îmbunătăți, de a învăța ceva nou. Eu nu sunt adepta expresiei “mergem să ne distrăm”. Sigur, ne simțim bine, avem momente în care râdem, însă eu și Diana am tratat fiecare cursă cu seriozitatea pe care o impune obiectivul nostru: acela de a deveni competitive și de a crește.

Cum reușești să împletești motorsportul cu pasiunile tale?
Motorsportul presupune multe călătorii și după câțiva ani de stat mai mult prin mașini, sunt mult mai recunoscătoare pentru zilele petrecute în liniștea casei mele. Atunci mă deconectez, citesc, mă joc cu cei doi labradori ai mei și stau prin grădină. Cred că e esențial acest echilibru.

Care a fost etapa voastră preferata din 2019? Dar cea mai dificilă etapa la care ați participat?
Cu siguranță Rally di Roma Capitale a fost și cel mai dificil, dar și cel mai frumos raliu de anul trecut. M-am îndrăgostit de Peugeot 208 R2 încă de la primele teste făcute cu echipa H Motorsport, însă pe tot parcursul raliului a existat și presiunea bugetului – am concurat cu o mășînă închiriată, am și împrumutat bani pentru acest pas, ceea ce însemna că nu ne permiteam nicio ieșire în decor.

GP24 Racing Ladies: " Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea".

A fost însă de departe cea mai bună “investiție” de până acum.
Ne-am dorit mult să facem pasul către ERC, în primul rând pentru a concura și a învăța de la cei mai buni. Faptul că am devenit astfel primul echipaj feminin care a reprezentat România în Campionatul European a fost o presiune în plus, deoarece ne-am dorit să deschidem cu dreptul un nou capitol pentru femeile din automobilismul autohton. Nici nu visam la rezultatul obținut: victoria în ERC Ladies Trophy la etapa respectivă.

Ce planuri ai pentru sezonul 2020?
Principalul obiectiv este să parcurg cât mai mulți kilometri la volanul unei mașini de curse, să cresc că pilot, să acumulez experiență. Voi face cu siguranță câteva raliuri cu Diana în dreapta mea.
Vreau să revin pe macadam, unde nu am mai concurat de 1 an jumătate, iar asta presupune multe teste înaintea raliurilor. Din păcate nu pot fi mai exactă, încă discut și construiesc câteva proiecte interesante cu noi parteneri, pe care sper să le pot dezvălui în aprilie.

GP24 Racing Ladies: " Despre curaj, pasiune si noi experiente alaturi de Cristiana Oprea".

Poveștile din mașina noastră de curse le găsiți pe emoticar.ro, pe Facebook și pe Instagram @crissoprea. În final, vă invit să urmăriți și să susțineți Femei în Motorsport – o platformă dedicată promovării tuturor femeilor implicate în automobilismul și motociclismul din România. Suntem aproape 50 de membri și creștem acest proiect cu povești inspiraționale, despre curaj, perseverență și reușite în motorsport.

Pentru că împreună formează un echipaj puternic și curajos, materialul zilei de mâine ne-o vă aduce alături pe Diana Hațegan, cea care îi este Cristianei navigator în etapele din tara și din străinătate.

Sursa: GP24 Author, Ana Maria Florea
Photocredit: Arhiva Personală - Cristiana Oprea / RallyArt.ro
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Author, Ana Maria Florea

Latest Posts

Don't Miss