Latest Posts

GP24 Inside, Sebi Barbu – Bogdan Iancu: “2019 A fost un super sezon.”

Vizualizări: 30681

Sebi Barbu – Bogdan Iancu: “2019 A fost un super sezon.” Ne-am luptat cu toate provocările apărute și eu zic că am ieșit destul de bine din ele. Pauza competițională este aproape de sfârșit iar un nou sezon competițional este pe punctul de a începe.

În materialul de astăzi povestim despre Campionatul National de Raliuri cu echipajul 40 format din Sebi Barbu-Bogdan Iancu.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

De ce motorsport?
S.B: Întotdeauna au existat mașini la noi în familie și mi-au plăcut de când eram mic. Îmi aduc aminte când bunicul meu lucra la mașini în garaj, unchiu mei la fel și sigur de aici a început povestea asta cu mașinile. Tatăl meu a fost mulți ani copilot, a mers prin toată Europa cu echipa de rally. Există multe imagini din vremea aceea care mă motivează și acum. Deci sporturile cu motor au existat la noi în familie de mult, de aici și pasiunea.

B.I: Daca îmi este permis, aș începe cu o gluma: motorsport pentru că spre deosebire de cele mai multe dintre sporturi este nevoie de doua “bile”, nu doar de una. Serios acum, motorsport pentru că asta visez de la 4 ani, atunci am spus pentru prima data: “eu când mă fac mare vreau să fiu copilot de raliu”… Din fericire, pentru mine, acest vis a devenit realitate.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

De ce Rally?
S.B. Rally pentru că este cea mai interesantă ramură a motorsportului. În plus, cu o mașina de rally poți merge și la piață…lăsând gluma la o parte, din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă ramură a motorsportului în care contează foarte multe.

Ce ne poți spune despre sezonul 2019?
S.B. A fost un super sezon. Ne-am luptat cu toate provocările apărute și eu zic că am ieșit destul de bine din ele. Clar, cu puțin mai multă pregătire puteam obține și mai multe. Am avut două abandonuri tehnice, la Iași a cedat motorul și la Bacău am făcut două pene, având doar o roată de rezervă la noi. Aceste două abandonuri nu ne-au scos din joc și am reușit să câștigam o etapa, la Sibiu, și să ne clasăm în final pe podium, așa cum ne-am propus. Luând toate acestea în calcul pot spune, cu mândrie, că ne-am descurcat bine, chiar mai bine decât ne-am așteptat.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

B.I. Chiar daca a fost primul nostru sezon complet împreună, până acum participând împreună doar sporadic, cred că pot spune că a fost cel mai bun sezon pentru amândoi. În aproape douăzeci de ani de curse parca nu m-am bucurat niciodată atât de tare de fiecare kilometru de proba speciala parcursa, parca n-am avut niciodată așa un vibe pozitiv că anul acesta, parca n-am plecat la o cursa niciodată de acasă mai determinat, așa cum am făcut-o anul acesta.

Știm că 2019 a fost o lupta frumoasa în care ați avut o revenire spectaculoasa.
S.B. Nu cred că a fost vreo revenire spectaculoasă pentru noi, dar am ieșit cu bine din toate provocările apărute. Au fost multe alegeri greșite de anvelope, de setup-uri, am reinventat dictarea pentru a putea merge într-un ritm mai rapid. Au fost provocări noi, dar benefice, care ne-au ajutat să progresăm. Ce ar fi să mergem la curse fără provocări?! Da, a fost un sezon plin cu de toate, reveniri spectaculoase și lupte interesante pentru podium.

Ce înseamnă curaj pentru echipajul 40?
S.B. Curaj înseamnă încredere. Încredere în copilot, în materialul de concurs, în echipa de asistență tehnică, în toate.

B.I. În viziunea mea, curajul este puterea de a-ți depășești anumite bariere, anumite limite, chiar anumite frici. Clar este un atribut necesar, dar nu și suficient unui pilot sau copilot.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

Cât de importanta este legătură dintre pilot și navigator?
S.B. Pentru mine, copilotul face 70% din procentajul de 100% pentru obținerea performanței în raliuri. El trebuie să aibă încredere în mine, eu trebuie să am încredere în el. Trebuie să ne cunoaștem foarte bine, să ne înțelegem că “frații” și să ne luptăm să fim cât de buni putem.

B.I. Cea mai importantă dar, pentru a avea tabloul complet, aș adaugă și echipa tehnica și atunci am putea închide cercul. Daca toate aceste patru elemente funcționează perfect împreună, înseamnă că ai găsit cheia succesului. Gândiți-vă la toate piesele unui ceas, cum fiecare rotita pune în mișcare o alta rotita, care la rândul ei o alta și că toate sunt la fel de importante. La fel de importanta este legătură dintre pilot – navigator – mașină – asistenta tehnica.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

Știm că în motorsport se întâmplă și evenimente mai puțin plăcute. Cum reușiți să depășiți momentele acestea?
B.I. Am avut destule momente neplăcute de-a lungul anilor, dar de fiecare data m-am întors în mașină de curse mai motivat, mai dornic să fiu mai bun că înainte. Nu pot să nu mă gândesc că din cauza accidentului din mai 2018 de la Raliul Clujului, credeam că de data aceasta nu mă voi mai întoarce în mașină de curse și uite că anul următor a fost cel mai frumos an al meu petrecut la curse. Clar că în astfel de momente familia este cea care suferă cel mai mult, dar până la urma tot ei sunt cei care iți dau puterea să revii chiar mai puternic.

S.B. Când apar momente din care cred că nu pot să ies singur apelez la ajutorul celor din jur. De exemplu, la Cluj, anul trecut am avut o problemă cu pedala de accelerație. Ceva s-a rupt chiar înainte de Powerstage și am fost depășit de situație. I-am sunat pe băieții din asistența tehnică și în două secunde au venit cu soluție de a rezolva problema. Mi-au zis să folosesc un elastic, am rezolvat problema și am terminat raliul. Așa ies eu din probleme, fără să mă stresez sau să renunț la luptă. De fiecare dată e cineva să mă ajute.

Care a fost etapa voastră preferata din 2019? Dar proba preferata?
S.B. Raliul Harghitei a fost o etapă frumoasă, preferata mea de anul aceasta. Că și probă preferată, este tot din județul Harghita și se numește Lueta.

B.I. Evident că Raliul Sibiului, nici nu aș avea cum să răspund altfel. A fost singura etapa la care totul a funcționat perfect și rezultatul a fost unul pe măsură! Dar până la urma, fiecare etapa mi-a plăcut în felul ei. Când tot angrenajul din jurul tău iți place, parca nici nu mai contează pe ce probe “alergi”.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

 

Care a fost cea mai dificilă etapa ?
S.B. Cea mai dificilă etapă a fost cea de la Sibiu. A fost greu din punct de vedere emoțional. După raliu, la festivitatea de premiere nu am fost în stare să ne bucurăm de victorie din cauza epuizării psihice. Am condus raliul de după a doua probă și până la final. A fost primul raliu în care am plecat primul pe drum, asta însemnând că nu am avut niciun fel de reper. Personal cred că am demonstrat că sunt capabil de o victorie, trebuie doar să se potrivească toate.

Ce ne poți spune despre navigatorul tău?
S.B. E un foarte bun prieten, un profesionist în ceea ce face și un foarte bun copilot. Experiența lui ne-a fost de mare ajutor sezonul trecut.
Îmi doresc să colaborăm la fel în continuare și să luptam împreună pentru victorie.

Ce ne poți spune despre pilotul tău?
B.I. Pentru că nu-mi place să-l laud, mai bine vă spun despre tatăl lui, faptul că este unul dintre cei care se face “vinovat” că astăzi sunt copilot de raliu. Înainte de a-mi fi pilot, îmi este prieten de mulți ani și cred că asta contează enorm. În loc să-l laud și să vă spun cât de talentat sau de tehnic este, mai bine vă povestesc că la cele mai multe dintre cele mai importante momente din viață lui de pilot, i-am fost alături, din interiorul sau din afara mașinii de curse.

Ce înseamnă adrenalina?
B.I. Pentru noi raliistii, adrenalina este realmente un drog, un “medicament” care noua ne creează dependenta, fără de care nu suntem fericiți.

GP24 Inside, Sebi Barbu - Bogdan Iancu: "2019 A fost un super sezon."

Ce planuri aveți pentru sezonul 2020?
B.I. Dorință mea cea mai mare este să avem un buget care să ne ofere liniștea de a ne putea concentra fiecare exclusiv pe ceea ce avem de făcut pentru a avea cele mai bune rezultate posibile. Defapt, având în vederea situația actuala, cred că cel mai important lucru este să putem fii acolo la start, la fiecare start, să putem să demonstram că se poate încă și mai mult!

S.B. Planurile sunt mărețe, însă mai trebuie să așteptăm puțin. Îmi doresc să luăm din nou startul cu un R5 și să ne luptăm pentru cât mai multe podiumuri. Sunt sigur că o să fie un an bun și că nu o să dezamăgim din punct de vedere sportiv. Să ne vedem cu bine pe probele speciale.
Băieții se pregătesc pentru un nou sezon care, speram să fie cel puțin la fel de interesant, de palpitant și provocator iar fiecare etapa desfășurată să îi motiveze mai mult și mai mult.

Sezonul 2020 vă debuta în perioada 24/25-04-2020 cu Raliul Bucovinei.

Un articol al autorului GP24 Inside, Ana Maria Florea

Sursa: GP24 Author, Ana Maria Florea
Photocredit: Sebi Barbu / Bogdan Iancu
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Author, Ana Maria Florea

Latest Posts

Don't Miss