Jean-Eric Vergne şi-a înregistrat prima victorie a sezonului Formula E în Sanya. Într-o cursă dificilă, l-a învins pe Oliver Rowland care a terminat pe doi pentru Nissan. Pilotul BMW Antonio Felix da Costa a completat podiumul iar Andre Lotterer şi Daniel Abt au terminat pe patru şi pe cinci respectiv.
Distracţia a început dinaintea startului când atât Sebastien Buemi cât şi Gary Paffett au fost forţaţi să plece de la boxe. La start, aproape totul a mers bine. Pole-sitter-ul, Rowland, a avut un start foarte bun şi a rămas în prima poziţie. Daniel Abt a reuşit să îl atace pe da Costa dar nu a reuşit să îl depăşească. Pe de cealalltă parte, Felipe Nasr nu a reuşit să ia startul cursei, lucru ce a cauzat un Full-Course-Yellow. Ulterior, maşina lui Nasr a pornit iar după aproximativ 5 minute cursa a putut continua în mod normal.
Primul eveniment major al campionatului a avut loc ceva mai târziu. Liderul clasamentului, Sam Bird, a avut un accident cu Stoffel Vandoorne şi a fost forţat să abandoneze. Vandoorne a fost forţat să abandoneze şi el pentru HWA. Pe deasupra, cei doi piloţi BMW au continuat să pună presiune pe maşina din faţa lor, da Costa asupra lui Vergne şi Sims asupra lui Abt. Cei cinci s-au distanţat de Andre Lotterer şi de restul plutonului.
După doar 5 minute, Nasr a fost forţat să abandoneze şi el. Între timp, piloţii au început să între în modul de atac. Mulţi piloţi au făcut greşeli la intrarea în zona de atac, lucru ce a cauzat multă consternare din partea şefilor de echipă.
Rowland a reuşit să menţină şefia cursei pentru Nissan până în turul 19, când Vergne a reuşit să îl depăşească în virajul 11 reuşind ulterior să se şi distanţeze de maşinile urmăritoare.
În urma unui steag roşu cauzat de un accident al lui Alexander Sims, Vergne mai avea de rezistat 10 minute de la repornirea cursei, dar, a fost pus sub investigaţie pentru că se distanţase prea tare de Safety Car.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Vergne a trecut linia de sosire la doar 2 secunde în faţa lui Rowland, dar investigaţia s-a terminat doar cu un avertisment, iar victoria sa a rămas validă.
Rezultatul acesta marchează prima victorie pentru noul parteneriat DS Techeetah în sezonul 2018/19. Vergne a devenit al şaselea pilot victorios în cele şase curse ale sezonului.
Rowland a reuşit primul său podium în Formula E, iar colegul său de echipă, Buemi, a revenit după o penalizare din calificări şi a terminat pe şase.
Antonio Felix da Costa a preluat şefia campionatului cu locul său trei de aici, terminând în faţa lui Andre Lotterer.
Daniel Abt a luat locul cinci pentru Audi în faţa lui Buemi, cei doi fiind urmaţi îndeaproape de cei doi piloţi Mahindra, Jerome d’Ambrosio şi Pascal Wehrlein. Mitch Evans şi Edoardo Mortara au completat top 10-ul.
- Photocredit: Formula E – Twitter
Sursa:
Photocredit:
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.